Fotbal+încă ceva

Enric Gallego a fost curier, zugrav, specialist în aere condiţionate, depanator de biciclete ori camionagiu. Profesionist a devenit la 32 de ani. Golgeterul din Segunda Division

Cu stânga ţine poza, cu arătătorul de la dreapta ţintuieşte personajul. „Ăsta-s eu, zugrav. Într-o seară, tipul pentru care lucram a venit şi ne-a zis că are de dat gata o piscină, cu gresie, cu faianţă, cu vopsit nişte vestiare. M-am anunţat lovit, l-am sunat pe antrenor şi i-am spus că-s răcit, ca să închidem treaba la om. Mi-a părut rău că am minţit, dar din fotbal, numai din fotbal, nu puteam trăi”.

Merge mai departe. „Eram la Olot. Presi m-a chemat la el, într-un birou de la stadion. Mi-a zis să nu mă simt jignit, că are nişte băieţi cu aere condiţionate, dacă nu vreau să mă bag. M-am băgat! Prima expediţie am făcut-o la al nouălea etaj, într-un bloc de 15. Doamne, ce vânt bătea, o frumuseţe”. El cu o şapcă galbenă pe cap, salopetă albastră.

„Curier! Seara, după cele două şedinţe de pregătire. Iau un plic, numele de pe el şi adresa nu-mi ziceau nimic. Era clar că e vorba despre o femeie. Sun la uşă, îmi deschide… un coleg de echipă! Expedierea se făcea pentru a lui soacră. Nu mi-a fost ruşine, tocmai ce mi se născuse al doilea copil, şi doar din fotbal…”. Te întrebi dacă e vreo meserie cu care n-a dănţuit? „Am fost şofer pe camion. Lucrări pe şantier. Încărcam, descărcam. Era bine, aveam program fix, ajungeam la antrenamente”.

A erupt la 32 de ani, vârstă de ghete în cui
Tipul nu-i nebun, din contră. Vorbeşte calm, ţie minte orice detaliu. În septembrie a făcut 32 de ani. Enric Gallego, de la Extremadura, golgeter în Spania, în Segunda Division. Povestea nu-i încape într-o ediţie de ziar. Nici într-un film. „Am semnat primul contract ca jucător profesionist când alţii se pregătesc de retragere. Ai mei chiar au glumit acasă. M-au întrebat dacă ştiu pe ce am pus pixul, să nu cumva să fie lichidarea”…

Nimeni n-a crezut în el ca fotbalist. Nici măcar Enric. A pornit la Espanyol, la echipa a doua, dar n-a stat mult aici. La Cornella a rupt plasele adverse: 55 de goluri în fix 100 de meciuri. La Badalona, la fel. A mers la Olot, apoi a revenit la Cornella: 98 de jocuri, 46 de reuşite. „Am găsit un loc la un magazin ce vindea şi regla biciclete. Lucram mai mult noaptea”… Niciodată, dar absolut niciodată, n-a neglijat fotbalul!

Impresarul l-a sunat în a doua zi din 2018. „Cangure, te muţi la Extremadura. Ţi-au plătit caluza de reziliere, 200.000 de euro”, sumă frumuşică pentru liga a treia. A promovat cu echipa în Segunda, 11 goluri în jumătate de sezon… Apoi, când mai avea câteva zile până să adune 32 de ani, a debutat ca profesionist. „Nu mă gândesc la câţi ani am. Nici la clauza de reziliere. Simt că mai pot din punct de vedere fizic, aşa că merg la luptă”, spune.

„Trăiesc prezentul”
A lovit cu un hat-trick pe 22 septembrie, în 4-1 cu Rayo Majadahonda. Apoi i-au trebuit 40 de minute pentru a marca de patru ori în meciul cu Reus, grozăvie ce nu se mai petrecuse în divizia de argint iberică din sezonul 2004-2005. „Este o persoană căreia viaţa îi dă, acum, ceea ce cariera sportivă nu i-a putut oferi, din păcate, mai înainte” sunt vorbele lui Manuel Franganillo, preşedintele de la Extremadura.

Merge prin şcoli, le vorbeşte copiilor despre cum munca şi pasiunea adevărată pot merge braţ la braţ. Vedetele din Segunda, în frunte cu Ruben Castro, de la Las Palmas, ori Quique Gonzalez, de la Deportivo, au numai cuvinte de laudă la adresa sa. „Cel mai important este să rămâi cu picioarele pe pământ”, spune omul care a marcat 13 din cele 21 de goluri ale trupei.

Băieţii nu stau bine în clasament după 14 etape, sunt pe la coadă, dar Enric speră să se salveze. „Trăiesc prezentul”, spune el şi i se citeşte pe chip că iubeşte ceea ce face. Pentru prima dată în 11 ani de carieră, fotbalul nu mai trebuie completat cu altceva. Lasă deoparte pozele la volanul unui camion şi se concentrează pe un ziar. El, îmbrăţişat de colegi. „Solamente futbol, solamente futbol”.

* Sursa: L’Esportiu