Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Juan, Evita y Diego

”Maestre, ce vă amintiţi din debutul lui Maradona, pe care dumneavoastră l-aţi aruncat în luptă?”, l-au întrebat pe antrenorul Juan Carlos Montes. ”Că argentinienii au avut doar trei mari iubiri”, a venit răspunsul

Permalink to Juan, Evita y Diego
sâmbătă, 27 octombrie 2018, 10:52

S-a uitat la ceas. Se trăsese pe alb – pantaloni, tricou, espadrile. Peste, o gecuţă turcoaz. Vreme de primăvara, toamna. De acolo, din Villa Fiorito, locul macaronarilor, al spaniolilor „de puta madre”, a plecat la 10:00. Aveau vorbirea făcută pentru 12:00 la cârciumă, „La Paternal”, cartierul din Buenos Aires apărut în 1904, când noi celebram „anul Sadoveanu”. Da, de acolo decolau, pentru că Argentinos Juniors nu avea loc de cantonament.

A luat-o per pedes până la micuţa gară. De aici, la Puente Alsina. A prins un 44, din el a zărit gaşca. Băieţi de comitet, pe care te puteai baza. Ruben Anibal Giacobetti, neam de italian, abia ce debutase. Lângă el, „Michelangelo” Gette, apoi „Nebunul” Munutti, odihnească-l spaţiul cosmic!, sau Ibrahim „Turcul” Hallar. Au servit ceva uşor, bătrânii au verificat şi o carafă de vin roşu. Apoi, pe tenişi au mărşăluit spre vechea arenă.

Fotbal în vremea Juntei Militare
20 octombrie 1976. Argentinos are meci cu Talleres pe zi, pentru că locul e în etate, nu posedă reflectoare. 8.000 de suflete, 16.000 de palme. Oaspeţii au 1-0 la pauză.

Argentina e bolnavă în acele clipe. Junta Militară şi a ei lovitură de stat o îndepărtaseră de la putere, pe 24 martie 1976, pe Maria Estela Martinez de Peron, cea de-a treia soţie a marelui Juan şi primul preşedinte-femeie din Americi. Erau timpuri grele. Violare de drepturi, dispariţii ciudate, crime contra umanităţii, dar când venea vorba despre fotbal, totul părea şters cu buretele.

Coborâm, niţeluş, în vestiarul gazdelor. Jocul nu merge. Juan Carlos Montes e directorul tehnic. „DT”-ul dă roată, cu ochii. Stop cadru pe Giacobetti. „Ruben, tu ieşi!”. Copilul mârâie, nu e de acord, vrea să mai arate ce poate, dar asta e… „Chiquilin, tremuri”?. „Nu!” – zice puştiulică. „Bun! O să te bag acum. Joci ce vrei, dar vreau să dai craci!”. Chiquilin, băieţandrul, n-are 16 ani. Îi adună peste 10 zile.

Nu l-a aruncat aşa, direct, în conul cu lavă clocotită. Montes se plecase, toată vara, la urechea „căpitanului” Pellerano. „Ricardo, e copt, tată?”. „Da”! „Ţine la tăvăleală?”. „Da!”. „E de Primera?”. „Siiii”, urlase jucătorul, sătul de avalanşa de întrebări. „Dar nu are experienţă!”. „O să o capete jucând”. Cornejo, soldat din vechea gardă, săltase mâna. Era contra. „Copilul ăsta de 15 ani, care n-a jucat, niciodată, cu noi în oficiale, care n-a jucat, niciodată, în Primera, ăsta ne salvează de la retrogradare?”. Dar Pellerano şi Fran, greii, îşi dăduseră acordul.

Numărul 16, la 16:30
El chiquilin a debutat pe la 16:30. A intrat cu 16 pe tricou. A mirosit că în şale îi şade Juan Domingo Patricio Cabrera, aşa că l-a prins şi i-a dat craci. Ai lui au pierdut cu 1-0. „Toată lumea a venit la vestiar pentru a-l felicita. Nu conta că am câştigat, se vorbea despre un miracol. Aşa era considerat un debut la vârsta aceea. Îl ştiam de la antrenamente. Era mare. Mare de tot! Şi tupeist, deşi avea jumătate din vârsta unora dintre noi”, îşi aduce aminte Gette.

Se adunară 42 de ani de când Diego Armando a debutat în fotbalul mare. 42 de ani de când tot ceea ce străluceşte poartă numele de Maradona. Când i-au pus microfonul în faţa ochilor, spre a-l întreba despre acele zile, Juan Carlos Montes, omul care înălţase un zmeu ce avea să devină cosmic, spunea doar atât: „Pe lumea asta, noi, argentinienii, am iubit doar trei oameni: Juan, Evita y Diego”. Primii doi-s Peroni. Al treilea e peren.

Junta a fost îndepărtată în 1983, în decembrie. Unii au uitat dramele de atunci, alţii îşi caută, şi azi, rubedeniile dispărute. Dar toţi argentinienii – undeva pe la 45.000.000 de inimi – îţi pot dovedi că au fost, pe 20 octombrie 1976, la debutul „Butoiaşului Atomic”, pe vechiul stadion din „La Paternal”.

* Sursa: El Grafico

Comentarii (8)Adaugă comentariu

Deva Dan-Cristian (3 comentarii)  •  27 octombrie 2018, 11:08

Câți or ști de Juntă,de Evita și de Peroni... Bun articol... Îmi permit a spune: doar pentru cunoscători...

Felix (2 comentarii)  •  27 octombrie 2018, 16:38

Chapeau! Foarte rar mai apare un articol impresionant in ultimul timp

Tibisor (77 comentarii)  •  27 octombrie 2018, 20:15

Asa este ! Diego este unic !

Cabron (1 comentarii)  •  28 octombrie 2018, 0:57

Nu e nici un risc s-o dai gres cind il lauzi pe Maradona. Din pacate, se va stinge si el in ceata, ca atitia altii inaintea lui, deoarece noile generatii din uitare se tin. Cine-si mai minteste de Giuchici, de Tegean ori de Kun II? De-aici, de sub nasul nostru.

koszka (1 comentarii)  •  28 octombrie 2018, 20:52

"Au servit ceva uşor..." Erau ospatari?

Felix (2 comentarii)  •  28 octombrie 2018, 23:28

Unii spun ca fotbalul e mai mult decat o arta.. hai sa spunem doar ca e un domeniu foarte popular - cel mai popular, datorita epocii comunicarii. Dupa cum omenirea nu a uitat peste secole pe cei care au produs muzica ce a incantat auzul (Mozart, Beethoven, Enescu, etc.) sau artistii plastici in fata operelor carora au ramas muti de uimire (Buonarotti, Picasso, Rembrandt, etc.), la fel va fi si cu Diego. El este cheia de bolta a tot ce inseamna splendoarea in forbal. Faptul ca nu va fi uitat e dovedit de faptul ca, retras de aproape 25 de ani, drogat, si pasiunea admiratorilor sai nu poate fi estompata. Nici daca ar castiga altul 20 de Baloane. E o expresie demodata, dar el a fost campionul inimilor, so asta e dincolo de statistici, de 70 de goluri seci cu Albacete si Osasuna. E haiducul erou ce s-a luptat cu balaurul (Nordul bogat) si a castigat. E povestea pe care o viseaza orice pusti in fata blocului.

marinel (1 comentarii)  •  29 octombrie 2018, 9:11

Din fericire , la GSP sunt doi scriitori ce simt ceea ce scriu : Catalin Oprisan si Alin Buzarin . Restul sunt sa ocupe pixelii de pomana....

Cristi -SFO (3 comentarii)  •  1 noiembrie 2018, 6:27

Frumos articol, nimic de zis. Un jucator extraordinar pe care cu totii il admiram iar aia mai.mici si-l doreau la surprize, doar ca peste intreaga cariera s-a asternut praful, un praf alb si foarte scump .... cocaina.

Comentează