Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
13 la 13, pe 13

La un semn, francezii pleacă la atac. Italienii aşteaptă în jumătatea lor. Terenu-i rotund, nu dreptunghiular, deci nu poate fi vorba de calcio fiorentino. Duel, nici atât, sunt mulţi băieţi pe gazon. Miroase-a turnir, dar cu opt cavaleri ai fluierului […]

...

Cei trei Niciodată

„Pruncule, să reţinem această dată: 15 ianuarie 1967. Green Bay Packers contra celor de la Kansas City Chiefs. Los Angeles, scor 35-10. Am avut bilet de 12 dolari. Locuri bune, civilizate. Puteai să le iei şi cu 6 sau cu […]

...

Ochelaristul cu lentilele sparte

Blonzuliul acela înalt şade cu mâna întinsă, cerşindu-şi ceea ce-i aparţine! Încearcă în engleză, încearcă în germană. Degeaba! Adversarul cu numărul 6 pe tricou pasează ochelarii pe la spate. Pac, un coechipier îi ia, deja sunt la al treilea om! […]

...

Tacul, creta şi 50 de halbe

„Bill, băiatule, e groasă dacă nu te opreşti! Groasă rău! Dai în Tremor Esenţial, ceva urât, cea mai frecventă tulburare de mişcare. Spasme, mâinile vor pleca la drum involuntar, apoi capul, chiar şi vocea îţi va tremura. Pricepi?”. „Da, clar! […]

...

Renata şi Everestul înotătorilor

Vorbele acestea îi rămăseseră stigmatizate pe creier aşa cum floarea de crin, semnul osândiţilor, ajunsese pe umărul lui Milady de Winter, în capodopera cu muschetari a lui Alexandre Dumas cel în vârstă: „Fetiţa mea, rechinii adevăraţi înoată în mări şi […]

...

30 de ani. Azi. „La Superba”. Freddie. Barcelona

În 1987, Mercury merge în Catalonia, cu o casetă audio în buzunar. Vrea s-o cunoască pe Montserat Caballé, marea soprană. Dă ”play” şi una dintre cele mai mirifice colaborări din istorie pleacă la drum. Fix 30 de ani de atunci.

Permalink to 30 de ani. Azi. „La Superba”. Freddie. Barcelona
luni, 8 octombrie 2018, 1:59

Domnul bate tocurile pantofilor, regulamentar, asemenea unui husar honved. Doamna din faţa lui întinde mâna, bărbatul o ia şi o sărută. Apoi se îmbrăţişează, cald. Tipul e Freddie Mercury. Lady e Montserrat Caballé.

Martie 1987. Solistul “Queen” a zburat până în capitala Cataloniei pentru a o cunoaşte pe faimoasa soprană. Aduce cu el o casetă, cu o singură melodie pe ea. “Barcelona”. Prin iarnă, a dat pe la Mike Moran, un superproducător muzical. L-a rugat să-i compună ceva pentru a o impresiona, din prima, pe iberică. Montserrat ascultă în picioare. O singură dată. La final spune doar atât: “Magnifico!” E clar: Freddie şi ea vor lucra la un album!

În mai, aranjamentul e gata. Mercury articulează fiecare cuvinţel, Caballé se focusează pe tonalităţi. Freddie e uimit. “Are un control al vocii incredibil. Când am tras piesa, la un moment dat, producătorul mi-a spus să mă dau un pas în spatele microfonului”. “Şi ea?” “Ea a rămas pe loc. Controla, totul, din voce!”.

Imn fără interpret
Comitetul Olimpic Spaniol află de colaborare. Imediat, imnul devine melodia Jocurilor pe care Barcelona vrea să le organizeze în 1992. Pe 8 octombrie 1988, astăzi, fix acum 30 de ani, Montserrat şi Freddie o prezintă publicului larg, la festivalul barcelonez “La Nit”, “Noaptea”. Soprana nu prea este de acord, pentru că fac playback, dar melodia prinde, e un amestec perfect de pian, operă, clape, pop, Shakespeare, Cervantes.

Cântă şi “How Can I Go On” ori “The Golden Boy”, dar e clar: cap’dopera nu poate fi decât una singură! Pe 17 octombrie 1988, Barcelona învinge Amsterdamul, Belgradul, Birminghamul, Brisbaneul şi Parisul, aşa că totul e oficial: “Barcelona” e imnul! Albumul se coace şi el, cu opt piese. Freddie, însă, e grav bolnav. Ştie asta din aprilie 1987. Pe 18 februarie 1990 participă, alături de băieţi, la “Brit Award”. A doua zi, presa titrează că Magul e grav…

Se stinge pe 24 noiembrie 1991. Până la deschiderea Olimpiadei mai sunt doar opt luni. Montserrat plânge, vine pe “Stadionul Olimpic”, cântă, dar nu “Barcelona”. Nu vrea fără Freddie. Placido Domingo o priveşte cu admiraţie. “Auzi, tu când mai respiri?”, o întreabă. Caballé recunoaşte: a fost surprinsă de moarte lui Freddie, n-a avut vreme să pregătească ceva. Spune, într-un interviu, că nu-l va putea uita niciodată.

Aşa e!
În 1999, finala, da, acel ultim act memorabil de Champions League, dintre Manchester United şi Bayern München, are loc pe “Camp Nou”. Montserrat Caballé face duet cu Freddie Mercury, “aflat” pe tabela electronică. E ceva ce nu s-a mai văzut…

“La Superba” s-a stins pe 6 octombrie. 54 de primăveri căsătorită cu tenorul Bernabe Marti. Freddie are 27 ani de când nu mai este. Dar youtube, piedica în calea uitării, nu ne lasă…“La Superba”, Freddie, Barcelona. Nu-i aşa că şi azi ţi se face pielea ca de găină?

Comentarii (6)Adaugă comentariu

costi (2 comentarii)  •  8 octombrie 2018, 14:35

Superb.........pacat ca s-au dus.

DragosMT (1 comentarii)  •  8 octombrie 2018, 14:54

27 de ani chiar...

Freddie RE (2 comentarii)  •  8 octombrie 2018, 14:54

Freddie are mult mai mult de 17 ani de cand nu mai este. Try 27.

Dino (3 comentarii)  •  8 octombrie 2018, 20:23

E luni si totusi un articol de Oprisan.....dar ce articol "flori de mucegai"

Cristian -SFO (3 comentarii)  •  9 octombrie 2018, 2:00

Superb articol, f elicitari!!! ... ca pacat ...

EPer (1 comentarii)  •  11 octombrie 2018, 12:52

SUPERB, dle OPRISAN!

Comentează