Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
13 la 13, pe 13

La un semn, francezii pleacă la atac. Italienii aşteaptă în jumătatea lor. Terenu-i rotund, nu dreptunghiular, deci nu poate fi vorba de calcio fiorentino. Duel, nici atât, sunt mulţi băieţi pe gazon. Miroase-a turnir, dar cu opt cavaleri ai fluierului […]

...

Cei trei Niciodată

„Pruncule, să reţinem această dată: 15 ianuarie 1967. Green Bay Packers contra celor de la Kansas City Chiefs. Los Angeles, scor 35-10. Am avut bilet de 12 dolari. Locuri bune, civilizate. Puteai să le iei şi cu 6 sau cu […]

...

Ochelaristul cu lentilele sparte

Blonzuliul acela înalt şade cu mâna întinsă, cerşindu-şi ceea ce-i aparţine! Încearcă în engleză, încearcă în germană. Degeaba! Adversarul cu numărul 6 pe tricou pasează ochelarii pe la spate. Pac, un coechipier îi ia, deja sunt la al treilea om! […]

...

Tacul, creta şi 50 de halbe

„Bill, băiatule, e groasă dacă nu te opreşti! Groasă rău! Dai în Tremor Esenţial, ceva urât, cea mai frecventă tulburare de mişcare. Spasme, mâinile vor pleca la drum involuntar, apoi capul, chiar şi vocea îţi va tremura. Pricepi?”. „Da, clar! […]

...

Renata şi Everestul înotătorilor

Vorbele acestea îi rămăseseră stigmatizate pe creier aşa cum floarea de crin, semnul osândiţilor, ajunsese pe umărul lui Milady de Winter, în capodopera cu muschetari a lui Alexandre Dumas cel în vârstă: „Fetiţa mea, rechinii adevăraţi înoată în mări şi […]

...

Iarna e fix ca vara!

Sibianul ”Willi” Zacharias este singurul sportiv român din istorie participant atât la Jocurile Olimpice de pe zăpadă, cât şi la cele de pe iarbă. Slalom, schi fond şi handbal în mai puţin de şapte luni, în 1936

Permalink to Iarna e fix ca vara!
sâmbătă, 22 septembrie 2018, 9:17

Luneca pe schiuri de la şapte ani. Sus, la Păltiniş. La 12 intrase, deja, la concursuri. Erau zile când cobora în Sibiul natal chiar de acolo, din cea mai veche staţiune montană de la noi. L-au aflat, l-au chemat la loturi, la antrenamente. În acte era Wilhelm Zacharias, toţi îi spunea „Willi”. Înalt, legat, cu nişte mâini puternice. În 1935, la 21 de primăveri, l-au anunţat că va participa la Jocurile Olimpice de la Garmisch-Partenkirchen.

Deschiderea a fost făcută de Adolf Hitler, pe 6 februarie 1936. Acolo, aproape de Sonja Henie, imensa norvegiancă, s-a băgat şi la coborâre, şi la cross-county, ştafeta de 4×10 km. Printre porţi s-a descurcat mai greu, dar la ultima probă au terminat pe locul 14. S-au bucurat alături de Irina Timcic şi de Alfred Eisenbeisser, care, la patinaj artistic, au terminat pe 13, după ce Alfred ajunsese, în Uruguay, cu naţionala de fotbal a României, la primul turneu final de Campionat Mondial.

Cânta dumnezeieşte cu vocea
A venit acasă, a tras niţeluş aer şi a plecat spre antrenamente. Urma Olimpiada! Cea de la Berlin, din 1936! În prima zi a lui august pornea la drum! „Era un tip jovial, umbla mai mult la costum, cum se purta pe atunci. Vorbea şi engleza, şi italiana, şi avea o calitate senzaţională: cânta dumnezeieşte cu vocea”, povesteau apropiaţii, care spuneau că seara, înainte de somnul din cantonamente, era obligat de către coechipieri să dea un minirecital.

Sibienii zic că handbalul s-a născut la ei în bătătură, pe 17 iunie 1921, când proful Wilhelm Binder, care văzuse ceva partide prin Germania, a organizat, la Liceul „Brukenthal”, câteva jocuri între băieţi şi fete. Pentru că Asociaţia de Gimnastică Hermannstadt (HTV) funcţiona de pe la 1862, a primit, imediat, şi o secţie a noii discipline. Era perioada romantică, se juca 11 la 11, pe teren mare, de iarbă. Hans Schuschhigg, antrenorul, i-a dat de veste că e convocat pentru lotul olimpic de handbal.

„Te-am prins în trupa de 15”, a auzit. Peter Facsi, de la Viforul Dacia, din Bucureşti, doi medieşeni şi restul sibieni. Au mers mult, au schimbat miliarde de trenuri, au ajuns frânţi. Deschiderea a fost făcută de Adolf Hitler. Şase naţiuni, cinci europene şi Statele Unite. S-au organizat două grupe. Am picat cu Austria, jocul de debut. Demolare. 6 august 1936, 18-3, după 5-1 la pauză. Wilhelm Zacharias, titular.

Apoi, cu Elveţia, ceva mai strâns, 8-6. Iar în primul „11”. Partidă pentru locurile 5-6 cu americanii. Deşi părem victime sigure, învingem cu 10-3. Lume multă în tribune, spectacol frumos. E 10 august 1936 şi Wilhelm „Willi” Zacharias devine primul şi singurul sportiv român participant atât la Jocurile Olimpice de iarnă, cât şi la cele de vară!

130 de atleţi în toată istoria
Lista nu-i lungă, cuprinde doar vreo 130 de oameni care au reuşit isprava asta, din 1924 până în zilele noastre. Reuşitele sibianului sunt cu atât mai interesante cu cât au fost obţinute în mai puţin de şapte luni.

Zacharias revine în ţară. Trebuie să aleagă între zăpadă şi iarbă, decide să rămână atacant la handbal, la echipa Asociaţiei de Gimnastică din Sibiu. Partcipă la preliminariile pentru Campionatul Mondial din… Germania, din 1938, dar nu obţinem calificarea. Începe cea de-a doua mare conflagraţie a omenirii, nimănui nu-i mai stă mintea la sport.

După 1948, emigrează în Austria. E uitat de toţi, stingându-se pe 29 aprilie 2006, la Graz, la 92 de ani. Istoria olimpismului îl poziţionează însă alături de americanul Eddie Eagan, norvegianul Jacob Tullin Thams ori canadianca Clara Huges, atleţi imenşi, laureaţi lângă flacără, atât iarna, cât şi vara. z

* Sursa: wikipedia

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Marcu Anton (1 comentarii)  •  23 septembrie 2018, 12:59

Bravo mai Oprisan..Scrii numai lucruri emotionante..Dta si Ioanitoaia aveti numai articole pe care le citesc fara frica de a pierde timpul asa cum mi sa intamplat cu alti autori gen tolontan,geambasu,naum, sau *** shtucan..!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

samp (1 comentarii)  •  23 septembrie 2018, 14:36

frumos articol. (poza e din meciul austria-ungaria...)

Comentează