„Dacă-mi salvezi mâna, îmi salvezi picioarele!”

În septembrie 2016, pe când era pe val, atletul spaniol Bruno Hortelano a suferit un accident groaznic, falangele de la dreapta devenindu-i ”una mano catastrófica”. Doctorul Xavier Mir l-a readus pe pistă

Fix o fâlfâire de aripă de pasăre colibri a aţipit. Atât! La 108 km/h, maşina a lovit un camion, aflat în dreapta, a sărit în mantinela de beton, de pe stânga, şi s-a răsturnat. Da, vărul Jose, pe care-l alinta „CUZ”, cu alcoolemie de două ori peste limita admisă, conducea. El, Bruno Hortelano, unul dintre cei mai promiţători atleţi europeni, stătea cu mâna dreaptă pe geam, prin fereastra deschisă. La peste 100 de km/h??? Si! Când bolidul s-a culcat pe partea sa, falanga i-a fost prinsă între portieră şi autostradă. A leşinat instant. 5 septembrie 2016, ora 06:59 dimineaţa, autostrada spaniolă A6, la vreo 30 de kilometri de Madrid.

Toată lumea i-a spus să stea liniştit. Să nu se bage! „Îţi dai seama, tu, doctorul Xavier Mir, unul dintre cei mai mari specialişti din lume în mâini, braţe şi clavicule, să dai rateu?”, a auzit de zeci de ori. Cazul părea imposibil, era ceea ce medici numesc, în limbajul lor, „mână catastrofală”, adică greu de „reparat”. Apoi, într-o zi, tânărul ăsta, Bruno Hortelano, 25 de ani, intrase la el în cabinet, la „Quirón-Dexeus”, în Barcelona. Când au rămas doar ei, a început să plângă. Printre lacrimi i-a zis doar atât: „Doctore, dacă-mi salvezi mâna, îmi salvezi picioarele!”. Pare o replică dintr-un film, nu-i aşa? Dar pacientul tremura din toţi porii.

Marea speranţă a atletismului iberic, 400 de zile fără antrenament
Îl ştia de când muşca medaliile, la poza de pe podium. 2013, Mondialele de atletism de la Moscova, 20,47 la 200 de metri, record naţional. 2016, campion european la 200 m, 20,45. Rio de Janeiro, Olimpiadă, 20,12 la 200. Recorduri în patria lui Cervantes la 100, 200, 400 şi 4×100. Când şi-a dat jos bandajul, Xavier, medicul care văzuse multe în cei 25 de ani, şi-a pus mâinile-n cap. „La Aspar aţi făcut minuni, de aceea am venit!”. Jorge Martinez „Aspar”, un motociclist imens, fusese primul lui caz. Urma să-şi piardă mâna după un accident la „Salzburgring”. L-a vindecat.

I-a spus „Da” lui Bruno! Vreme de doi ani i-a fost doctor, logodnică, psiholog, mamă şi tată. „Noi nu facem miracole, noi ajutăm corpul să se vindece, mai ales dacă organismul e tânăr şi luptă. Uite, el, de unul singur, trimite către zona afectată mii de celule. Hai să-l ajutăm să trimită un milion. Cum? Luăm sânge, îl centrifugăm, extragem globulele roşii din celulele plasmatice şi le injectăm acolo, în focul luptei!”. Bruno pricepea, absolvise, la NY, Bioingineria medicală. La cap nu avusese nimic, un mic traumatism, genunchiul drept, paradit, îi trecuse, dar recuperarea mâinii avansa greu. 400 de zile fără antrenament. Numai halate albe şi verzi. Mir i-a reconstruit-o.

Un pieton de pe zebră n-ar fi rezistat la vederea pozelor din perioada de refacere. Lumea începuse să se întrebe dacă Hortelano va mai putea face, vreodată, sport de performanţă. Urcase, acolo, sus, apoi, brusc, căderea! Bucăţi de titan, cartilaje, şuruburi, piele de prin alte părţi ale corpului, injecţii, mii de ore de suferinţă. L-a ţinut în poante. „Tu alergi, da? Alergi ajutat de picioare. Ştii că degetul cel mare de la mână ocupă, în creierul nostru, o suprafaţă mai mare decât un membru inferior? Deci unde nu-i mână, vai de picioare!”.

Nou record după două luni
În primăvara lui 2018, Bruno a zâmbit pentru prima dată după multă vreme. S-a reapucat de antrenamente. Contracturi, dureri. A venit tot la Mir, pentru sfaturi. În mai a reapărut, la Tenerife. Apoi, la Getafe, cu mănuşa protectoare pe degete, a spulberat tot la 200 m. Nou record iberic, 20,04.

A făcut o poză, a pus un text. I-a trimis-o lui Mir. „Mi-ai spus că degetul mare e extrem de important. Poate de aceea americanii au pictat gestul ăsta pe primele nave trimise în spaţiu, chiar alături de steagul lor!”. Degetul său mare atinsese inelarul. Un „OK” şi un „Mulţumesc!”.

* surse: EFE, El Periodico