Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Un an pe gazonul cu smoală

Final de noiembrie, 1993. „El Molinon” fierbe. „Piticul Atomic” îi pune pe croşetă pe jucătorii de la Real Madrid şi îi înşiră, doi pe faţă, doi pe dos. ÎI persiflează pe „Rafa” Alkorta, apoi pe Manolo Sanchis ori Luis Enrique […]

...

De 22 de ori sus. Pe Acoperiş

De pe Calea Lactee se vede că istă treabă nu-i convine. Şade pe un scaun ce-l frige, cravata îi apasă omuşorul, zeci de becuri îl orbesc mai ceva ca zăpada, două tinerele se chinuie, din cinci în cinci minute, cu […]

...

655 de tururi de pistă cu tacos şi bere

S-a apucat de treabă de mică. La trei ani, stătea sub apă până a ei mamă o trăgea de păr, afară din bazin. De la tata a auzit poveşti cu oameni făcând sport şase ore, fără apă ori mâncare, aşa […]

...

Cei trei care-au salvat Crăciunul

În încăpere intraseră o mână de oameni: ei, cei trei astronauţi, comandatul şi vreo doi scribi. Nu stătuseră mult, treaba era clară: modulul lunar, precum şi cel de comandă şi serviciu, nu aveau să fie gata până în primăvara lui […]

...

Pantera din „Pantera Roz”

1988. „Click”! şi poza „bronzului” de la Europenele de baschet feminin din Bulgaria e trasă. Trupă frumoasă. Olivera Cirkovici, fata de 19 ani şi 1,93 m. Nina Bjedov, viitorul „argint” de la Mondialele de peste doi ani. Danira Nakici, locul […]

...

Prima oară şi ultima dată

“Miki” Gorman s-a apucat de maratoane la peste 30 de ani şi l-a câştigat pe primul la 39. La trei decenii şi jumătate de la retragerea sa, continuă să deţină recorduri “grele”

Permalink to Prima oară şi ultima dată
sâmbătă, 28 aprilie 2018, 8:24

Îşi amintea, perfect, când „descălecase” într-o sală de sport. O măsuraseră, o cântăriseră. 156 cm şi 40 de kilograme. „Da, nu e greşit nimic, practic eram precum un curcan, niţeluş mai gras”, glumea în 2010. „Cu tot respectul, sunteţi primul nostru client care vine pentru a lua kilograme, nu a le da jos”, auzise din gura patronului.

Avea undeva la 28, poate 29 de ani. Michiko Suwa. Origine japoneză, născută în China, acolo unde tatăl său servea în Armata Imperială. Prinsese războiul cel mare, fusese evacuată din Tokyo cu câteva zile înaintea bombardamentelor. Erau vremuri grele, zilnic înghiţea kilometri întregi pentru a merge la şcoală.

În 1963 se mutase în Statele Unite. Se căsătorise cu un om de afaceri de prin partea locului, devenise „Miki” Gorman. Atunci mersese la sală. „Acolo erau numai bărbaţi. Toţi lucrau cu aparate, cu greutăţi. Nu doream aşa ceva”. Dar Cerul nu dormea. Pe acolo vieţuia un atlet, fost maratonist. Alergase umăr la umăr cu marele japonez Shigeki Tanaka. În 1951, relaţiile japonezo-americane păreau că revin la normal, iar asiaticii trimiseseră o trupă la Maratonul de la Boston. Tanaka câştigase. „De ce nu te bagi la cursa de 100 de mile / 24 de ore?”, a auzit.

„Voi, asiaticii, aveţi un stil aparte, rezistenţă bună”… La început, s-a arătat sceptică. Prima provocare, 86 de mile. Atât a putut duce. Apoi, următorii patru ani a terminat de fiecare dată. Lazlo Tabori, antrenorul, a auzit despre ea. „Vrei să lucrăm împreună?”. A acceptat, deşi ştia că e niţeluş atipic: te apuci de cursa-curselor la peste 30 de ani?

Boston, de două ori, NY, la fel
„În Japonia, femeile nu puteau face aşa ceva. În SUA, abia fuseseră acceptate”, îşi aducea aminte. În 1971, Adrienne Beames, la Melbourne, coborâse sub trei ore: 2:46:30. Când „Miki” Gorman s-a apucat serios de maraton, în decembrie 1973, a adunat doar cu şase secunde mai mult decât Beames. Presa a început să se intereseze de ea. Peste numai patru lui, termina pe primul loc la Boston, 2:47:11. Anul viitor, argintul.

Apoi „tripla”: un Boston şi de două ori New York, 1976 – 1977. Prima femeie din istorie care reuşea acest lucru, cele mai tari curse de pe pâmânt yankeu. Un mic amănunt: ultima ispravă avea loc la 42 de ani, după ce devenise mămică. Şi-a semnat recordul personal la 2:39:11. 1979 a găsit-o la Hanovra, la „World Masters Athletics”. Avea 44 de ani, când a culcat la pământ probele de 5.000, 10.000. Plus maratonul.

Însă accidentările au început să o sâcâie. A alergat, ultima oară, în 1981, apoi, în 1982 s-a retras. Japonezii au omagiat-o, chiar dacă era stabilită în SUA. La fel şi americanii, chiar dacă se născuse în China, cu rădăcini nipone. Rupsese nişte bariere, lumea atletismului feminin îi datora enorm. A fost inclusă în Hall of Fame, s-au făcut documentare despre viaţa ei.

A stabilit o bornă
În 2010, a aflat că are cancer în fază terminală. „A venit acasă, nu s-a văitat, ne-a spus direct, apoi ne-a anunţat că va lupta! Atât!”, avea să declare fiica, Danielle. S-a apucat de tratament, în 2012. Din păcate, a recidivat. S-a stins în septembrie 2015, la ora 2:39. Cel mai bun timp al ei.

Pe 5 noiembrie 2017, Shalane Flanagan lua „aurul” la Maratonul de la NY. Titlul era: „Prima americancă de după Miki Gorman”. Şi continuarea: „Gorman e singura femeie care a câştigat, de două ori, atât Bostonul, cât şi NY”. Şi continuarea continuării: „Gorman e singura femeie care a câştigat şi Boston, şi NY, în acelaşi an”…

* Sursa: Danielle Mika

Comentarii (6)Adaugă comentariu

Mr. E (1 comentarii)  •  28 aprilie 2018, 12:40

Wow. Super emotionant articolul. Domnule Oprisan, sunteti o gura de aer proaspat in mizeria asta care ne inconjoara. Cateodata e frumos sa ridici privirea si sa privesti cerul. Multumesc.

Cris (1 comentarii)  •  28 aprilie 2018, 13:02

Va citim cu interes si plăcere ! Sunteti cel mai avizat ziarist sportiv din Romania, destept, citit, plin de umor .....articolele dvs. nu au egal !

dan (2 comentarii)  •  28 aprilie 2018, 17:22

un altfel de articol...diferit fata de majortatea "bombelor" . apreciem

ovidiu_3003 (105 comentarii)  •  28 aprilie 2018, 19:44

...da ...asiaticii au un stil aparte...cu mult gin-seng...

seba (98 comentarii)  •  29 aprilie 2018, 20:25

frumos scris, se incadreaza bine in lista articolelor scrise de tine avand ca subiect maratonul si miscrea in general.

Sebi (3 comentarii)  •  13 mai 2018, 14:05

Felicitari, Cataline! Tine-o tot asa...

Comentează