Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Tigrul care mângâia pietrele

Jose Manuel Urtain, unul dintre cei mai iubiţi boxeri iberici, a ars repede. A pornit de la ridicat stânci, a ajuns ”numero uno” peste Spania şi peste Europa. Când JO de la Barcelona se pregăteau să aprindă flacăra, s-a stins

Permalink to Tigrul care mângâia pietrele
sâmbătă, 31 martie 2018, 9:58

Cinci ore şi jumătate stătuse storcit pe iarba din faţa blocului, până când procurorul dăduse voie să i se ridice cadavrul. Lume ca la urs, televiziuni, bliţuri. Jose Manuel Urtain, unul dintre cei mai mari boxeri din istoria Spaniei, de trei ori campion european, se aruncase, la nici 50 de ani, de la al 10-lea etaj al blocului în care stătea în buricul Madridului. Era 21 iulie 1992. Peste patru zile porneau la drum Jocurile Olimpice de la Barcelona.

Văzuse lumina zilei într-unul dintre cele mai pitoreşti locuri din Ţara Bascilor, Urtain, de la care împrumutase şi numele. 10 fraţi în total. La 11 ani fugea, deja, de la mănăstirea de maici unde fusese dat spre învăţătură. Lucra într-o fierărie, aduna muşchi. Trebăluia ca zidar, formând palme mari cât o cazma. Ca orice tip din regiune, trecuse pe sporturile tradiţionale. Ridica pietre de 250 de kilograme. Devenea, la majorat, cel mai bun din breaslă, patriarh peste El Pais Vasco: sălta, de 192 de ori, stânca de 100 de kilograme!!!

27 de victorii consecutive prin KO
Jose Lizarazu, un proprietar de hotel din regiune, i-a dat, într-o zi, o palmă peste ceafă: „Băiete, gata cu circul! Treci la lucruri serioase! Învăţăm paşii, tehnica, respiraţia, o cotim spre box!”. Din primul meci ca profesionist, cel din 24 iulie 1968, mai ţinea minte foarte puţine lucruri: debutase într-un ring montat la mijlocul unui teren de fotbal, se duelase cu Johny Rodri, pe care-l trimisese la podea în repriza a şaptea şi asta era tot!

Urmau 27 de victorii consecutive, 27 de KO! În 1970 încrucişa mânuşile cu germanul Peter Weiland, pe care-l „curenta”. Devenea campion european la „supergrei”. Pierdea, apoi, coroana, pe Wembley, o recupera de două ori. Unii ziceau că-i circar. Că vrea numai bani, că între lupte nu se gândeşte decât la reclamele pentru băuturile alcoolice, că tânjeşte după publicitate. Riposta. Cu ochii franjuri, îşi punea pe cap „chapela”, faimoasa beretă bască, sălta mâinile şi urla către public: „Fără voi, fără căldura voastră, sunt mort!”. Iar fanii cădeau la picioarele lui.

Era iubit. Era boem. Era popular. Era altfel. Se ducea la meciurile de fotbal şi urla din toţi bojocii. Apoi cânta pe la radiourile locale în euskera. După vreo 68 de meciuri, cu 53 de victorii, cu trei titluri europene şi trei iberice, „supergreul” zicea „Stop!”, în 1977. Când îl întrebau de ce se retrage, răspundea că se face responsabilul cu relaţiile publice de la restaurantul fratelui său, Eusebio. Apoi deschidea chiar el ceva cu mese şi veselă. Nu mergea. Se apuca de cafenea. O închidea şi pe ea. În 1990, era falit. „În toată cariera mea de boxer am fost spitalizat de câteva ori. Prima, din cauza unei infecţii la plămâni. A doua, după un accident de circulaţie. A treia era să fie după ce am pierdut toţi banii. Deci niciodată din cauza luptelor”, avea să declare în 1991.

Refuza boxul, apoi refuza viaţa
Un prieten, fost sportiv de performanţă, îi pusese pe masă un cec în alb, pentru a-i antrena elevii. Refuzase. „Boxul nu mi-a dat câte i-am dat eu. Nu mai exist pentru lumea aceasta”, i-a spus amicului. Spaniolii au o expresie frumoasă, dar dură: „caer en el olvido”. Ăsta era el: lumea-l uitase.

Pe 21 iulie 1992 a decis că trebuie să-şi încheie socotelile cu viaţa. Avea să odihnească în locurile în care copilărise, în Cestona.

„Magic” Johnson ajunsese, deja, la Barcelona, Iugoslavia se lupta cu embargourile, Mike Powell sărise, ajutat de vânt, 8.99 metri, la Sestriere, iar lumea venise să-şi ia rămas bun de la cel poreclit „Tigrul bengalez”. A doua zi, Mundo Deportivo dădea un titlu fenomenal, prin care rezuma, perfect, totul: „Cele mai grele lovituri le-a primit în afara ringului”.

* Sursa: Boxrec.com

Comentarii (7)Adaugă comentariu

Tibisor (77 comentarii)  •  31 martie 2018, 10:20

Pacat

marian0904 (75 comentarii)  •  31 martie 2018, 17:19

Asta e! Parea tare ca stanca, era bun comunicator, dar nu avea grija la detalii (probabil cheltuia prea mult sau il faceau angajatii). Nu a cazut in uitare, dar nu poti trai din amintiri! Ce e la noi, cu rentele viagere, e supradimensionat. Multumesc Catalin!

criticul (47 comentarii)  •  31 martie 2018, 18:20

Un nou articol foarte bun al lui Cătălin Oprișan despre nesăbuința unui mare campion în afara ringului de box.

Alex One (16 comentarii)  •  1 aprilie 2018, 8:09

In sfarsit,dupa atata partizanat politic gretos, conflicte si scandaluri, iata ca cineva scrie si despre sport intr-o gazeta, zice-se, de sport. Frumos, sensibil. Felicitari !

ovidiu_3003 (108 comentarii)  •  1 aprilie 2018, 10:31

...omul a vrut ...sa ...zboare ...

fabiansky (1 comentarii)  •  1 aprilie 2018, 17:42

un articol care te misca si daca ai inima de piatra.... sa cazi in uitare. #caerenelolvido

Comentează