Sal s-a salvat

Pe 14 martie 1980, întreg lotul olimpic american de box dispare în tragedia aviatică de lângă Varşovia, Polonia. Czyz şi Cenicola, accidentaţi, nu fac deplasarea şi scapă. ”Rocky” îşi reface viaţa, dar amintirile îl chinuiesc

Zi de zi, lună de lună, an de an, aceeaşi nebunie: omul de la spălat vasele plecase în lume, băiatul care repara cuptorul găsise, ce să vezi?, o găurică mică, tipul care-i aducea roşiile de San Marzano, da, cele speciale, ce cresc pe câmpiile din jurul Vezuviului, nu ajunsese la timp, bucătarul uita, de fiecare dată, să nu amestece ingredientele la Quattro Stagioni, emisarul cu brânza de bivoliţă de apă era răcit… Apoi veneau zilele de naştere ale tuturor „macaronarilor” din neam, meciurile de box pe care trebuia să le privească, autografele semnate oră de oră, un vacarm ca-n Turnul Babel, cu zgomot de pahare sparte, de strigăte pe limba lui Dante, de suduieli, de miros de ceapă prăjită.

Salvatore Cenicola al III-lea ţinea o pizzerie în Saint Simons Island, Georgia, SUA. Îi mergea bine, de ce să se plângă?

Wrestling, apoi box
De mic, iubise sportul. La colegiu atacase wrestling-ul, dar un antrenor îl remarcase şi-l trăsese spre box. La 17 ani era, deja, în ring, printre şmecheri. Joc de picioare incredibil. În 1977, îl „curentase” pe Sean Doyle, campionul irlandez, atunci lumea aflase despre el. Tot atunci se alesese cu porecla „Rocky”. 1978 şi 1979 fuseseră anii lui. Primise convocarea la lotul olimpic, visa la o medalie.

La începutul lui 1980, prin ianuarie, americanii anunţaseră că vor boicota Olimpiada de la Moscova, ca răspuns al invadării Afghanistanului de către URSS. Dar sportivii nu puteau sta pe loc până se decideau politicienii, aşa că mergeau în cantonamente. Pe 14 martie, un avion „Iliuşin Il-62”, aparţinând Liniilor Aeriene Poloneze, decola de pe „JFK”-ul din New York, cu destinaţia Varşovia, aeroportul „Chopin”. Din cei 77 de pasageri urcaţi în aeronava „Nicolaus Copernicus”, 24 erau componenţi ai lotului american de box. Turneu puternic printre leşi. Zbor normal, fără probleme. Cu un minut înainte de contactul cu pista, căpitanul Lipowczan anunţă belele mari la trenul de aterizare şi cere permisiunea de „go-around”, ridicarea forţată. Pasărea de foc nu ascultă, prinde cu aripa dreaptă un copac şi se prăbuşeşte, cu 380 km/h, în şanţul de apărare al unei fortificaţii din secolul al XIX-lea. Nimeni nu scapă cu viaţă!

La mijloc de martie guralivii italieni tac
Pe 14 martie, în fiecare an, Salvatore „Sal” „Rocky” Cenicola al III-lea e lăsat în pace. Se retrage în biroul său mic din pizzerie şi stă acolo, singur, doar cu amintirile. În februarie 1980 se accidentase la umărul stâng. Dăduse să păcălească medicul lotului, cum era să piardă Jocurile Olimpice dacă americanii mergeau acolo? Acum, cu trei săptămâni înainte de furcile caudine? Dar bătrânul se prinsese, raportase mai sus! Cenicola nu făcuse deplasarea în Polonia, nu fusese în blestematul „Zbor 7”. El şi alt accidentat, Bobby Czyz, trăseseră un loz norocos. Două luni de zile nu fuseseră oameni.

Apoi, viaţa îşi urmase cursul firesc: 22 de meciuri, 19 victorii, doar două înfrângeri, trecerea spre profesionism, transmisiuni tv, bani, faimă, 100 de cusături numai la duelul cu Robert „Choo Choo” Dixon, retragerea la 28 de ani, în februarie 1988, intrarea în Cartea Recordurilor, pentru „Cel mai lung interval de timp între două meciuri ca boxer, 26 de ani şi 66 de zile”, după ce urcase, din nou, în ring, în ianuarie 2014, un rol în pelicula lui Ben Affleck, „Live By Night”, apariţii în piese de teatru, în seriale şi, logic, marea bucurie, „Sal’s Neighborhood Pizzeria”.

În fiecare 14 martie, italienii cei guralivi mănâncă în linişte. În astă vreme, „Sal” priveşte două poze. Una arată vreo 16 băieţi vânjoşi, cu maiouri cu USA pe piept, a doua, un bătrânel simpatic: foştii săi colegi şi medicul care nu-l lăsase să se urce în „Nicolaus Copernicus”.

* Sursa: salcenicola.com