Prinţesa şi Escadrila Albă

În 1940, Marina Ştirbei fondează o organizaţie unică în istorie: femeile care pilotau avioanele ce aduceau răniţii de pe front. Patru ani şi 20.000 de suflete salvate. Apoi, zero recunoştinţă

De acolo, de pe cele trei valize cu care putuse pleca din ţară, voia să urle. 20 de ani de chin, 20 de ani de lipsuri. Soţului, prinţul Constantin Basarab, comuniştii îi legaseră de gât şapte ani de temniţă grea, doar pentru că purta numele Brâncoveanu. Vieţuiseră – ea şi ai ei copii, doi la număr, într-o mansardă rece, trăind din vânzarea la preţ de nimic a unor obiecte de o valoare inestimabilă. Acum, în 1964, naşa Martha Bibescu, una dintre cele mai frumoase şi mai cool personalităţi ale noastre din toate timpurile, dimpreună cu cei de la Crucea Roşie, reuşiseră să-i scoată din gulagul comunist, aducându-i la Londra.

Marina Ştirbei. „Prinţesa aviaţiei româneşti”. Fiica lui Iorgu, nepoata lui Barbu Ştirbei, Domn al Ţării Româneşti, verişoara legendarului aviator Constantin „Bâzu” Cantacuzino, cel care avea s-o „invite să facă tot felul de acrobaţii în aer”. Da, iubise cerul, iubise aripile. În ’35 terminase şcoala de pilotaj cu al şasele brevet feminin din istoria noastră. Apoi, pe la 1939, făcuse un raid uluitor, Bucureşti – Stockholm, cu „ICAR”. În Finlanda auzise de „Lotta Svärd”, organizaţia paramilitară voluntară de femei ce avea să lupte în al Doilea Război Mondial şi care, în 1944, atingea 242.000 de suflete.

Dimineaţa pe stadion, la prânz, la spital
Făcuse memoriu la Ministerul Aerului. Gheorghe Jienescu, un general faimos pentru cursa Bucureşti – Cape Town – Bucureşti, pusese ştampila cu „Aprobat”. Aşa apărea, la 25 iunie 1940, cea mai frumoasă organizaţie de femei din toate timpurile: ESCADRILA ALBĂ. Un ziarist italian, Curzio Malaparte, fost director „La Stampa”, le botezase aşa. Zburau pe 10 avioane vopsite în alb, nişte RWD-13S, poloneze. Numai zâne. Dimineaţa băgau exerciţii fizice, pe stadion.

La prânz, fuga la Spitalul Militar, pentru a deprinde cum se fac injecţiile, cum se pun pansamentele.

Apoi, zborurile de antrenament. Transportau răniţii români de pe front. Basarabia şi Odessa, 1941. Stalingrad, 1942. La început, doar trei. Apoi, 10. Nadia Russo era la manşa primului. Mariana Drăgescu căra 1.500 de ostaşi. Virginia Thomas, „Tommy” cum o alintau fetele, 625. Lumea a început să audă despre ele. Singura organizaţie de acest tip din lume. În 1943, regizorul Ion Sava a făcut un film, cu faimoasa Mariella Lotti, iubita Regelui Mihai I, în rolul principal, dar şi cu Lucia Sturdza-Bulandra. Încep să facă şi misiuni de recunoaştere.

Răsplata? Ani grei de temninţă!
Smaranda Brăescu, minunea aviaţiei noastre, li se alătură. La fel ca şi Victoria Pokol, sosită cu avionul personal. Apoi Stela Huţan, cea mai tânără membră a escadrilei, la doar 21 de ani.

Vreme de patru ani au zburat, salvând peste 20.000 de oameni. Apoi, patria recunoscătoare a început să le mulţumească. Marina Ştirbei, fondatoarea, a fost deposedată de toate bunurile. S-a tras spre Londra, apoi în Franţa. Decedată în 2001. Mariana Drăgescu a fost dată afară din aviaţie. A lucrat ca dactilografă. Stinsă în martie 2013, la peste 100 de ani. Nadia Russo.

Acuzată şi deportată în Bărăgan. Şase ani de închisoare! S-a angajat, apoi, la o fabrică de ambalaje. Statul nu i-a acordat, niciodată, pensie, a trăit mai mult din milă, dar cu o demnitate de neclintit. Virginia Duţescu, singura femeie din lume care la acel moment zbura pe spate, a fost închisă la Mislea, în 1948. Smaranda Brăescu, îngerul, a pierit de cancer la sân. Pentru că era proscrisă, au îngropat-o sub un alt nume. Apoi, urma i s-a pierdut printr-un cimitir din Cluj. „Măndiţa” n-are, nici azi, mormânt.

„În 1948, comuniştii mi-au confiscat avionul. Acesta este motivul pentru care nu am mai zburat niciodată!”
Marina Ştirbei

Sursa: Cristian Ionescu, „Zece femei împotriva morţii”
Foto: Daniel Focşa, daniel-focsa-istorieromaneasca.blogspot.com