Birlic, Biciuşca şi Fantezist

Grigore Vasiliu, unul dintre cei mai mari actori români din toate timpurile, a iubit caii, hipodromul şi pariurile sportive. Aproape şapte ani a poposit pe "Băneasa", aducând cu el piese grele ale scenei noastre

„Grigore – aşa l-a strigat dintotdeauna, pe numele mic, nu pe poreclă – uite, mă specialistule, ai văzut că echipajul pe care am pariat e pe primul loc?”. „Da, dar ăia de vin în urma sa sunt din cursa următoare!”. Cei doi râd. Râde şi tribuna. Tipul impozant e Sandu Giugaru. Pricăjitul e Birlic. Artişti Emeriţi ai Republicii Populare Romîne, actori imenşi. Nu-s pe scenă, nu-s în bătaia reflectoarelor, ci pe hipodrom, la Băneasa. Pariori sportivi.

Locu-i faimos. Plămădit de arhitectul Ioan Berindei, la 1908. În 1950, partea de galop a început să dispară. Se pregătea terenul Combinatului Poligrafic „Casa Scânteii”. Apoi, în 1960 a murit şi trapul. Apărea Pavilionul Expoziţional, „Romexpo” de mai târziu.

Grigore Vasiliu plecase din Fălticeni. Voia să se facă actor. Ai lui îi ziseseră că e o meserie ruşinoasă. Intrase la Drept, la Cernăuţi. Ca să proptească ban pe ban se băga, figurant, la piesele de teatru de la „Naţionalul” de acolo. Directorul Dragoş Protopopescu îi dăduse un rol de tâmpit, mic, în „Musca Spaniolă”. Fusese mai gâgă decât o cerea textul, spectatorii îl aplaudaseră pe el, nu pe cei care ţineau afişul. Apoi îl jucase, fenomenal, pe Birlic, porecla lui Costache Perjoiu, un funcţionar moldav. Aşa avea să fie cunoscut de atunci încolo.

Parior în vremea RPR
Ajunsese la Bucureşti. Geniu. 1953, „O scrisoare pierdută”, 1956, „Bădăranii”, la Veneţia. Atunci prinsese drag de cai, de pariuri. Primea 600 de lei pe ziua de filmare. Ca o comparaţie, un regizor bun scotea 720. Pe lună. Mergea pe hipodrom zilnic. Comuniştii nu vedeau cu ochi buni pariurile, dar băieţii se descurcau. Într-o zi, Birlic a alergat pe la toţi. S-a dus la marele Vraca, l-a prins pe Nicu Niculescu-Buzău, a trecut pe la armeanul Ion Şahighian, regizorul. „Am un pont uriaş, Biciuşca e numele calului, ne va face mari!”, a spus. A păcălit-o până şi pe Carmen Stănescu. Oamenii au scos toţi banii, au pariat, au aşteptat. Biciuşca a terminat printre ultimii. S-a mers acasă cu tramvaiul, la clasa a II-a…

Lumea bună era acolo. Birlic cel maiestuos din „D-ale Carnavalului”, Birlic cel nepieritor din „Două loturi”, Birlic cel blajin din „Titanic Vals” se îndrăgosteşte de cai. Cumpără unul, devine patron. Îl botează „Fantastic”, crede că va da lovitura. Dar bidiviul nu-l ascultă. Nici pe el, nici pe jocheu. După un an, maestrul vinde tot: cal, fân, grajd. Rămâne doar pe pariuri. În 1959 joacă în „Băieţii noştri”, o comedie lirică, cu temă sportivă. Trage „duble” alături de Fory Etterle, elevul regretatei Lucia Sturdza- Bulandra. În pauzele de filmare, pentru că Birlic vorbea numai despre cai şi cote, Etterle cere să-i fie schimbată rulota.

Un As la Oscar
Povestea nu mai ţine mult. Cu ani în urmă, buldozerele intraseră pe hipodrom. Trei arhitecţi şi un inginer lucrau, deja, la planurile „Pavilionului Expoziţiei Realizărilor Economiei Naţionale”. În 1960, hipodromul dispare definitiv.

Birlic, actorul despre care se spune că dacă engleza se vorbea la Bucureşti atunci el culegea cel puţin un Oscar, îi mai supravieţuieşte un deceniu. E văzut pe străzile urbei lui Bucur mergând grăbit. „Maestre, unde te duci?”. „Către Angela, să-i citesc ziarul!”. Angela Mateescu, prima sa soţie, murise de multă vreme. „Alerg către Bellu. Să-i lecturez şi ei anunţurile de mică publicitate şi rezultatele sportive, cum fac de obicei”…

* Surse: Adevărul, Jurnalul, Filmat în România