Polonezi dintr-alt aluat

În 1980, Kozakiewicz îndoaie braţul drept către Brejnev, chiar la acesta în sufragerie. Peste trei decenii şi jumătate, fanii Legiei Varşovia arată ce înseamnă adevărata coregrafie. Ce au ei şi nu avem noi?

PRIMUL.
Moscova, Jocurile Olimpice din 1980. Povestea e cunoscută, dar să survolăm, niţeluş, peste ea. În decembrie 1979, sovieticii pleacă să-l caute pe Rambo în Afghanistan, pe pământ mujahedin, război ce avea să dureze nouă ani. Supăraţi, americanii, prin vocea preşedintelui Jimmy Carter, zic să boicoteze competiţia. 65 de ţări rămân acasă. Supărat la rândul său, Leonid Brejnev, cel ce stăpânea un imperiu dintr-o mare într-altă mare, taie panglica.

30 iulie. Finala de la săritura cu prăjina. Wladyslaw Kozakiewicz e un polonez pe la 27 de ani. Gazdele-şi susţin favoritul, pe Costică Volkov. De fiecare dată când sare, leahul aude numai sudălmi. Fierbe. Rusul dărâmă instalaţia. Acum e momentul! Kozakiewicz prinde prăjina, trece! Cade pe saltea, se ridică şi acolo, în văzul întregului stadion, face din braţul drept un „L”, îl petrece pe cel stâng peste şi zice un fel de „Luaţi de aici!”. Nu, aşa ceva nu se poate! Un polonez, un reprezentant al blocului comunist, să râdă de ruşi la ei în sufragerie???

Cerberii taie momentul în montajul tv, fotografia pleacă numai spre ziarele occidentale, ambasadorul sovietic în Polonia cere retragerea medaliei. Dar mustăciosul atlet îşi ia cei 5,78 metri, spune că a fost un gest involuntar, ceva ca un spasm al muşchiului, şi pleacă. E fan „Solidaritatea”, uriaşul sindicat anticomunist ce se va naşte, în Polonia, peste numai două luni.

AL DOILEA.
Pe 1 august 1944, polonezii din Varşovia ies, din nou, la luptă. Ştiu că Armata Roşie, eliberatoare, e la uşă, le-a promis ajutor. Se războiesc 63 de zile cu germanii, îi aşteaptă pe ruşi. Care nu mai vin. Stalin dă ordin să nu se mai avanseze nici măcar un cioc de barză, să vadă şi omenirea cum războinicul popor polonez se descurcă de unul singur. Roosevelt se face că nu înţelege despre ce e vorba, doar Churchill aruncă nişte merinde din 200 de avioane. Locuitorii sunt nimiciţi. Undeva între 150.000 şi 200.000 de civili ucişi, 25 la sută din Varşovia distrusă. În ianuarie 1945, trupele sovietice eliberează, cu fast, oraşul.

La 73 de ani de atunci, fanii Legiei Varşovia desfac, la meciul cu Astana, din turul 3 al preliminariilor Ligii Campionilor, poate cel mai şocant banner văzut la un meci de fotbal: împart peluza în „19” şi „44” şi, la mijloc, pun un ofiţer SS cu pistolul îndreptat spre tâmpla unui puşti polonez. Text: „În timpul Revoltei Varşoviene din 1944, peste 160.000 de oameni au pierit. Mii dintre ei erau copii!”.

Două gesturi
Fazele-s situate la mai bine de trei decenii şi jumătate distanţă una de cealaltă. Da, acum încep discuţiile: în sport nu se face politică – te dezechipezi, îţi prezinţi numărul, învingi sau pierzi, adjudeci ori ba medalia, duş, pui treningul la loc pe tine şi te duci acasă. Asta-i tot, pentru asta eşti plătit!

Dar polonezii-s din alt aluat. Kozakiewicz îi ia peste… mână pe ruşi la ei acasă. Fără teamă. „De la salutul Black Power, din 1968, nu s-a mai văzut aşa ceva”, titrează marile agenţii. Învinge, practic, de două ori marele popor sovietic, apoi, în 1985, emigrează în RFG.

Fanii Legiei se duelează, de vreo trei ani, cu un Brejnev modern, intitulat UEFA. Întâi le-au plantat un porc în tribună – ceva de genul „Asta e faţa voastră” – acum prezintă coregrafii şoc. Băieţii cu „We care about Football” nu halesc fazele astea, au pregătit, deja, amenzile.

Însă leşilor nu le pasă.

Katyn, Varşovia şi, mai nou, Smolensk nu se uită aşa uşor.