Coll, ne-ai lăsat un mare gol

Marco, fotbalistul columbian, n-a participat, niciodată, la o Olimpiadă. Cu toate acestea a marcat unica reuşită olimpică de la un campionat mondial, după ce l-a învins pe cel mai mare portar din lume

„Pruncilor, jumătate dintre noi tremură, atunci, de ruşine că ne bătuse Uruguayul. Cealaltă jumătate, că aveam meci cu ruşii, care demolau totul. Iar ultima jumătate, că trebuia să adunăm şi noi, totuşi măcar un punct la un Campionat Mondial, nu?”. Bunicul de vorbeşte se ţine numai de poante, aşa, la 80 de ani.
Marco Tulio Coll se intitulează, dar lumea fotbalului îl ştie de „El Olimpico”. „Tată, nu e tare asta? N-am fost în a mea viaţă la nicio Olimpiadă, dar lumea mă strigă astfel”.

Fotbal servise de mic pe pâine. Ăl bătrân al lui, don Elias, respirase în fluier pe 15 august 1948, dată la care se consemnase prima partidă oficială de fotbal profesionist din Columbia. De asemenea, fusese întâiul cavaler FIFA din istă ţară. Ăsta micu’, Marco, începuse la Sporting de Barranquilla, oraşul Shakirei. Trecuse la Independiente Medellin, devenind campion în 1955. Cum alerga el pe la America de Cali numai ce naţionala se califică, în premieră, la un campionat mondial de fotbal, Chile 1962. Cu tot cu el.

3-0, 4-1, 4-4 cu URSS
În jocul de debut, Marco şi băieţii pierd cu 2-1 contra Uruguayului. „Atunci ne-am zis că plecăm acasă fără nimic în traistă. Uruguayul avea două titluri, URSS reprezenta o forţă, iar Iugoslavia spulbera tot”, îşi aducea aminte.

3 iunie 1962. Columbia dă piept cu sovieticii. În poarta lor e marele Lev Iaşin, uriaşul „Păianjen Negru”. Îl au şi pe Igor Netto, un jucător fin, inteligent. Până când sud-americanii îşi dau seama la ce poartă trebuie să atace, ruşii au 3-0 în minutul 11. „Am crezut că o să ne dea zece. Aceros a redus din diferenţă, dar unul de la ei a făcut 4-1”, zice Coll.

Apoi vine faza sa. Să ne aşezăm niţeluş. Pe 2 octombrie 1924, într-o partidă amicală Uruguay-Argentina, Cesareo Onzari, din patria tangoului, marchează direct din corner. Pac! Pentru că trupa celestă este proaspăt campioană olimpică, după 3-0 cu Elveţia, la Paris, presa din Buenos Aires, ironică, notează că „I-am bătut cu un gol olimpic”. Aşa avea să-i rămână numele!

Cum omori un păianjen
E minutul 68 al meciului URSS – Columbia, 4-1. Corner. Coll aşază mingea, se pregăteşte să execute. Nu-şi ia elan mare, însă face doi-trei paşi. Loveşte obiectul. Ostrovski îi ţine bara lui Iaşin, dar, când balonul ajunge în dreptul său, crede că-i prea moale, se dă deoparte, convins că portarul va rezolva cazul. Acum, privind faza, cei născuţi în vremea fotbalului în viteză vor râde. „Nici eu n-am putut crede. Îl învinsesem pe cel mai bun portar din lume cu un gol olimpic, direct din corner!”. Columbienii prind aripi, se termină egal. 4-4, primul punct din istorie, la prima participare. „Omorul” cu Iugoslavia, 0-5, parcă nici nu mai contează…

„După ce am ajuns acasă, mi-am dat seama de ceea ce făcusem”, povestea, în 2016, Coll. Marcase ceea ce avea să fie unicul gol „olimpic” din istoria Campionatelor Mondiale. „În primele zile îmi era ruşine, credeam că lumea mă strigă «El Olimpico», aşa, în băşcălie, dar cineva m-a trezit, mi-a spus că e munca mea, golul meu şi că trebuie să mă bucur”.

A continuat cu fotbalul multă vreme. Avea vreo 36 de ani când încă mai obosea mingea pe la Junior de Barranquilla. După ce s-a retras, a povestit de un infinit de ori cum a învins el „Păianjenul” direct de la unghiul drept.

În primăvara acestui an a acuzat probleme respiratorii. Grave. În mai se simţea rău. S-a stins pe 5 iunie, la 81 de ani. A lăsat un gol imens.

* Sursa: El Pais