Acasă la Roland Garros

S-a duelat cu Aurel Vlaicu în Austria, a participat la prima luptă aeriană din istoria omenirii, a tras cu mitraliera printre palele elicei şi a dat numele celui mai tare turneu de tenis de pe pământ francez

Doi mustăcioşi. Doi tineri. Unul pe la un 30, altul, 5-6 ani mai puţin. Sunt „finaliştii”. Miez de iunie 1912, un tăpşan de la marginea Aspernului, lângă Viena. Un miting aviatic mare, cu vreo 40 de concurenţi, cu toată Curtea Imperială prezentă, în frunte cu bătrânul Franz Josef I. 200.000 de gură cască văd cum un român, la bordul unui avion creaţie proprie, se duelează cu un francez, călare pe un „Bleriot XI”, Everestul aviaţiei în acel moment. Al nostru e cel mai bun la aruncatul proiectilului, urmaşul lui Voltaire îl învinge la virajul strâns, nu înainte de a urla că adversarul său e „Une mouche folle”, adică un fel de „muscă nebună, zănatică”… Aurel Vlaicu şi Roland Garros!

Îngăduie, rogu-te, iubite cititorule, să ne aplecăm, de această dată, asupra poveştii franţuzului.

Întâia luptă aeriană din istorie
Eugene Adrien Roland Georges Garros s-a urcat, prima oară, la manşă la 21 de ani. Pe „Libelula”, care zbura doar cu un pilot uşor. În septembrie 1911 a suit la 3.950 de metri, record mondial. În ‘13, pe un „Morane-Saulnier”, a traversat Mediterana, din Frejus la Bizerte, în Tunisia, unde a mai ajuns doar cu cinci litri de combustibil! Dar Primul Război Mondial bătea la uşă. Roland, fire rebelă, s-a înrolat în Armata Franceză. În a treia zi a lui august, 1914, a ochit un „Zeppelin” german. Pe vremea aceea mitralierele nu apăruseră pe avioane, aşa că a intrat direct în aeronava inamică. A scăpat viu, duşmanii, nu. Specialiştii consideră că aceasta ar fi prima luptă aeriană din istoria omenirii!

Un an mai târziu, Roland Garros cade pe pământ german. Conductele de alimentare se înfundaseră. Francezul lucra, deja, la un sistem de tragere printre palele elicei. După ce s-a prăbuşit, n-a mai avut timp să ardă dovezile. Fokker le-a găsit şi aşa a apărut una dintre primele arme între două aripi.

Nemţii şi-au dat seama că au în faţă un om de calitate, cult, şcolit. L-au monitorizat atent, l-au plimbat dintr-o tabără de prizonieri într-alta: de la Kustrin la Trier, de la Trier la Gnadenfrei, de aici la Magdeburg ori Burg. S-a găsit cu un alt prizonier, tot din patria lui Hugo, Anselme Marchal. Bun vorbitor de germană. Atunci lui Garros i-a venit ideea: a furat hainele friţilor, a trecut printre patru santinele, mizând pe frazele lui Marchal şi ambii au evadat! Dar aventura abia începea. Au ajuns prin Olanda, Marea Britanie, apoi, peste Canalul Mânecii, în Franţa. Escadrila 26 l-a primit, imediat, în rândurile ei. Avea 30 de ani, adunase multă experienţă. La bordul unui „Spad”, avion solid şi robust, s-a pus pe doborât friţi.

A murit cu o zi înainte de a aduna 30 de ani
E 5 octombrie 1918. Într-o lună prima mare conflagraţie a omenirii se încheie. Roland zboară deasupra localităţii Vouziers. E luat la ţintă de „asul” german Hermann Habich, unul dintre maeştrii Escadrilei „Jasta 49”. Decedează. Peste o zi ar fi adunat trei decenii de viaţă.

Câtă vreme a studiat la Liceul „Janson-de-Sailly” din Paris şi, mai apoi, la Şcoala de Înalte Studii Comerciale, Roland obişnuia să joace tenis la un centru sportiv. În 1927, cei patru muschetari francezi, în frunte cu Rene Lacoste, cuceresc Cupa Davis pe pământ american. În 1928, la 10 ani de la moartea aviatorului, Hexagonul trebuie să găzduiască competiţia. Stade Francais donează trei hectare de pământ punând o singură condiţie: ca noul complex să poarte numele lui Roland Garros.

Astăzi, Simona Halep evoluează la el în sufragerie.

* Sursa: rolandgarros.com