Mai antrenor decât Papa

Cu 20 de ani în urmă, Alfio Basile, tehnicianul celor de la San Lorenzo, a gonit, din vestiar, un prelat ce venise să se roage alături de jucători. În martie 2013, acesta devenea ”locatarul” Vaticanului

E niţeluş după prânz, deranj mare – grătare, gagici, muzică – când doi emisari răsar la poarta vilei din Punta de Este, Uruguay. Locul e deţinut de preşedintele Macri, pe atunci patriarh la Boca Juniors, actualmente patriarh peste toţi argentinienii. Dar nu pe ăl mare îl caută ei. Au venit după Don Alfio Basile, antrenorul pe care Gică Hagi şi băieţii lui nea Puiu îl umiliseră în America, în 1994.

Tipul e o adevărată figură: de vreo trei ori pe săptămână, în Cartierul de Nord din Buenos Aires, într-o cârciumioară, vine şi stă de vorbă cu toţi cei care doresc să povestească despre fotbal. Nu contează pe ce temă, nu contează cine eşti şi câte lovele ai prin buzunare, simţi ceva pe suflet, te macină o idee despre sportul ăsta, te duci acolo şi stai de vorbă cu cel care i-a fost tehnician lui Maradona, Batistuta ori Caniggia. Imaginea e senzaţională. La o masă şade el, muşteriii sunt pe scaune: întinde mâna şi dă cuvântul fiecăruia, asemenea unui şef al Camorrei ascultând petiţiile.

Cei doi sunt scurţi: îl vor pe „Coco” tehnician la San Lorenzo de Almagro, o trupă istorică. „Don Alfio, navigăm pe nisipuri mişcătoare de ceva vreme, avem nevoie de siguranţă! Te bagi să ne salvezi?”. E februarie 1998 când acceptă.

„Coco”, superstiţiosul
„Coco” are vreo 20 de ani de antrenorat: Rosario Central, Huracan, naţionala, Atletico Madrid. Un tip cu superstiţii, un tip ce respectă, meci de meci, acelaşi ritual: dă afară din vestiar pe oricine, poate să fie şi mama presidentelui, rămâne doar cu jucătorii şi atunci îi „montează”. Ce le face, ce le zice, doar ei ştiu, cert e că de cele mai multe ori „formula” dă roade.

În ziua asta însă era niţeluş altfel. Se pregăteau de meci, fiecare partidă era importantă, pentru că retrogradarea bătea la uşă, când un preacucernic părinte apăruse în vestiar. L-a luat pe repede înainte. „Matale cine eşti şi ce hram porţi?”. Un ţucălar s-a aplecat spre a-i spune că aşa era obiceiul prin partea locului, la unele jocuri apărea un sacerdot care le dădea binecuvântarea. „Ce sacerdot, mă?”, a întrebat. „Păi pe voi vă salvez eu sau Dumnezeu? Hai, cu tot respectul, afară, tată, că nu avem vreme!”. Prelatul n-are ce face, se resemnează, dă cu spatele şi pleacă. Se termină 4-1, contra celor de la Platense, „Beto” Acosta face spectacol şi asta e tot!

Mai catolic decât…
„Coco” n-a stat mult la „El Ciclon”. Un singur an. Peste vremuri, prezent la o conferinţă de presă pe teme fotbalistice, în holul unui hotel din Buenos Aires, a dat nas în nas cu preşedintele de atunci al celor de la San Lorenzo. Unul dintre emisarii din Uruguay. Au stat la taclale, au servit ceva. La un moment dat, Alfio a auzit întrebarea: „Îi mai aduci aminte ziua aceea când ai fugărit un popă de la noi din vestiar?”. „Da, de ce?”. „A, nimic, voiam doar să-ţi spun că acum e Papă. Adică e Papa de la Vatican. În ziua aia tu l-ai gonit pe Bergoglio dintre băieţi. Obişnuia să vină în vestiar, să se roage alături de jucători. Era plăcerea lui!”. Ospătarii din restaurant pot jura că au auzit, atunci, zgomot de pahar spart, căzut din mână direct pe gresie.

În ultima vreme, Basile n-a mai trecut Atlanticul. Tot povestea spune că le-a declarat apropiaţilor că la prima ocazie când va ajunge în Europa, va cere audienţă la Vatican, pentru a repara greşeala. „Sper ca Sanctitatea Sa să uite acea zi, să-şi aducă aminte doar de faptul că am învins şi că am salvat echipa”, spune „Coco”.

* Sursa: abc