Sir Diego y Don Freddie
La început de martie 1981, înainte de Războiul Malvinelor, înainte de ”Mâna lui Dumnezeu”, Maradona şi Queen se trag în câteva poze. Cinci genii în 10x15
8 martie 1981. „Jose Amalfitani”, stadionul celor de la Velez Sarsfield, geme de lume. 65.500 de suflete în tribune şi pe gazon. Freddie Mercury îl introduce pe Maradona. Maradona introduce „Another One Bites the Dust”, capodopera. Delir general!
Queen e Queen! Al optulea album de studio, „The Game”, trebuie promovat printr-un turneu grandios. Se merge în America de Nord, se pleacă la drum
În vara lui 1980. Reîntoarcere în Europa, apoi destinaţie America de Sud. Prima trupă mare care concertează pe stadioanele de aici. John Deacon avea să recunoască: „Aveam sute de mii de fani. Sincer, până atunci nu credeam că există!”.
Maradona nu-i, încă, Maradona. La 21 de ani e sătul, deja, de fotbal, dar n-a detonat. Cu câteva zile în urmă fusese cedat la Boca. River venise cu banii, îi promisese lui Diego salariul lui Ubaldo Fillol, cel mai bine plătit jucător din lot, dar safteaua nu se făcuse. Apucase să debuteze la noua sa trupă, contra celor de la Talleres.
„The Falklands War”, Războiul Malvinelor nu pornise la drum. Nici „Mâna lui Dumnezeu” nu marcase golul din Mexic.
Cum conectează fotbalul rockul cu lumea
Freddie iubeşte fotbalul, dar nu poate spune că e mort după el. Niţeluş tenis de masă, olecuţă de box, sporturi de tinereţe şi cam atât. Managerul turneului propune un mix între balon şi chitară. Sună a limbă de lemn, dar povestea se rezumă la asta: „Prin fotbal, conectăm rockul cu lumea, cu fanii!”. Mercury e un pionier, se mulează imediat pe idee. „Vorbim cu Maradona să vină la unul dintre concerte. O trupă rock şi un idol în devenire arată a unitate, nu?”.
Deacon are dreptate. Stadioanele se umplu. Pe „Amalfitani”, acolo unde, în 1974, Kempes şi Houseman ne bătuseră cu 2-1, cu Dinu, Puiu Iordănescu ori Mircea Lucescu pe gazon, se concertează de trei ori. Ultima strigare e de Mărţişor. Acolo, jos, în burta arenei construite prin ’41-’43, dar refăcută pentru Mundialul din 1978, are loc întâlnirea. Maradona e băgat la mijloc. Brian şi Freddie, la dreapta sa, Roger şi John, la stânga. Diego a primit o jachetă cu steagul Angliei, pe care o poartă, plus nişte beţe. Geniul Queen e cu un tricou cu „AFA” în piept. „Asociacion del Futbol Argentino”. Se trag câteva cadre. Doamne, ce imagini! Cinci legende la un loc. Peste ani, imaginile-s criticate. Diego se apără. „Malvinele nu erau, atunci, în război!”. „De unde era să ştie Queen că Diego avea să ne marcheze un gol cu mâna peste cinci ani?”.
Glume cât de-o pauză
Preţ de 15 minute se fac glume. „El Pibe d’Oro” i se adresează solistului cu „Don”, Freddie răspunde cu „Sir”.
Concertul pleacă la drum. „The Game” conţine melodia standard. Înainte de ea, Don Mercury îl invită pe scenă pe Sir Maradona. „Le mulţumesc lui Freddie şi celor de la Queen pentru că m-au făcut atât de fericit. Şi acum, otro muerde el polvo!”, spune şi traducerea pleacă la drum. „Another One Bites the Dust!”. Succes total. 102 minute durează showul. Băieţii se mai întreţin la final, câteva clipe.
Fiecare îşi vede, apoi, de ale lui, dar şi Queen, şi Maradona ating Everestul.
Pe 24 noiembrie 1991, Elton John şi Dave Clark, doi dintre cei mai bun prieteni, vin să-l viziteze pe Freddie. E inconştient. Moare câteva ore mai târziu. Din duminica aceea şi până în zilele noastre s-au strâns 25 de ani.
„S-a înţeles la perfecţie cu Maradona, s-au plăcut mult atunci”. Vorbele lui Juan Manuel Cibeira, ziaristul care a stat alături de Queen în turneul din 1981.
* Sursa: Juan Manuel Cibeira