Când Leicester a pierdut matchul de pe Splai

În 1937, în ziua încoronării Regelui George al VI-lea al Regatului Unit, Venus se distra cu actuala campioană a Angliei pe malurile Dâmboviţei

Din sutele de tuburi ale imperialei orgi din Catedrala Westminster, „God Save The King” sună maiestuos. Eduard al VIII-lea n-a avut gând de domnie. Inima-i zburase la doamna Wallis Simpson, aşa că atunci când al său tată – George al V-lea – trecuse la cele sfinte, chestia asta cu suitul pe tron i se păruse o povară. Nu fusese rege nici măcar un an, abdicase şi fugise cu americănoaica. Acum, pe 12 mai 1937, Regatul îşi ungea suveranii: George al VI-lea şi Elisabeta.

Din cele 156 de piepturi englezeşti, „God Save The King” nu suna urât pe Splai, pe malul Dâmboviţei. Erau tipii plecaţi din Albion care trebăluiau prin Bucureşti. Urbea era-n sărbătoare, se lansaseră la apă plimbările cu vaporaşul pe Herăstrău, se tăiase panglica lacului Floreasca, iar Leicester juca în diagonala Operei de azi? Cum?

Prima ieşire în Europa e la Bucureşti
Da, trupa englezească promovase din a doua în prima. Pentru întâia oară în istorie, campionii Angliei de astăzi scoteau capul în Europa, în lume. Parcaseră în oraşul lui Bucur!

Miercuri, de la 17:45 trecute fix, Leicester juca împotriva celor de la Venus, pe stadionul de pe Splai, chiar în ziua Încoronării. Lumea bună se trăsese la fireturi. Damele răsturnaseră tone de odicolon. Uite-l, colo, pe Barbu Părăianu, generalul din Războiul de Reîntregire, eroul de la Topliţa, de la Ratensia ori Cădăreni! Lângă el e Armand Călinescu, viitorul prim-ministru, cel ce avea să fie ucis, mişeleşte, 500 de metri mai încolo, de către legionari. A, şi George Chibrit, liderul galeriei „Negrilor”, cel care, înainte de a muri de pleurezie, avea să zică: „N-am cum să crăp de apă la plămâni, decât dacă au pus-o nemernicii ăştia în vin!”.
Englezii-s tehnici rău. Şi nu e ironie! Antrenorul Doamnei din Milo e Ferenc Platko. A jucat la FC Barcelona, a antrenat acolo, a fost la FC Porto, a trecut pe la naţionala Olimpică a SUA şi a poposit la Bucureşti.  Albionul e-n albastru. Ai noştri-s cu Burdan între buturi, Sfera (aflat între două Mondiale) şi Ghiţă Albu pe fund, Colea Vâlcov (Doamne, ce fotbalist!) la mijloc, Bodola şi „grecul” Costică Humis în faţă. Atacăm noi, atacă şi ei! Tribuna se bagă-n joc. Strigă „heiiii…rup” la fiecare degajare a portarului cu nume de scuderie. McLaren posedă poantele la jambiere, se face că dă-n minge, aude „heiii” şi se opreşte, în timp ce doamnele urlă din toţi bojocii „rup!!!” iar el râde…Match-ul e frumos, place. Sharman, „halful”, ară terenul, dar Colea e prea fin. Nu-l are, în faţă, pe fratele Petea, accidentat, dar schimbă pase cu Iuliu Bodola, cel mai bun marcator din istoria echipei naţionale de până la Hagi ori Mutu.

Patru goluri în două meciuri
Humis, băiatul din Pireu, face ce vrea cu ei în prima repriză. Îi tăvăleşte rău, ca o scovergă-n zahăr. Le dă unul până la pauză, altul după, ca să nu se supere nimeni. Se termină 2-0, lumea e bucuroasă, am învins o reprezentantă a fotbalului englez! Se pleacă, in corpore, spre noul corp de clădire al Bibliotecii Academiei Române, întru vizitare. Da, aşa era pe atunci…
A doua zi, iar e meci. Tot pe Splai. Ripensia cu Leicester. Deheleanu şi Dobay, „Calul”, îi curentează pe bunicii lui Vardy cu 2-1. Azi, Ripensia şi Venus mai trăiesc doar în amintiri. Trupa cu care s-au distrat acum 80 de ani e campioana Angliei!

* Sursa: arhiva Gazeta Sporturilor