Un fluture contra unei favele

Ygor Coelho de Oliveira a deprins badmintonul într-o piscină fără apă, pe ritmuri de samba, în miezul unuia dintre cele mai răufamate locuri din lume. În vară suie Olimpul

Şoferul de taxi e superbăiat. Nu-şi odihneşte gura nicio secundă. „Uite, vezi favela asta?”. Și face semn cu mâna dreaptă. „Dracii de aici au dat peste un moş, acum vreo lună. Un german aciuat pe Copacabana, care ţinea o prăvălie cu aur şi diamante. Ăla era blindat, dar tot l-au chelit rău. Omul a zis că nu vrea scandal, să-i dea bijuteriile îndărăt şi gata! Poliţia s-a rugat ce s-a rugat, dar ăştia n-au ascultat. Au intrat în ei ca în brânză. Au tras şi din elicopter, aşa, la nimereală. Se zice că au crăpat vreo 20, dar cine le ştie numărul?”.

În fix 48 de secunde ai aflat totul despre Morro da Chacrinha, favela în care Ygor s-a născut, acum fix 20 de ani. Da, ciudat nume pentru un brazilian, iar alăturarea Ygor-Coelho e şi mai curioasă.

Piscina plină de serve-n diagonală
Tatăl, Sebastiao Dia de Oliveira, fusese sărman. La 12 ani umbla prin gunoaie, în căutare de carton. „Uneori, mă băteam cu vulturii pe un rest de mâncare”, povestea. Nu voia ca fiul său să crească la fel. În spatele casei era o groapă. A turnat niţel ciment, „piscina” era gata. Dar de unde apă? Un coleg i-a arătat cum se ţine o paletă de badminton şi cum din ea decolează un fluture… Asta era! A fondat şcoala „Miratus”, gratuită, pentru toti amărâţii favelei!

„Bad” ce?, istoriseşte Ygor că a auzit primele întrebări. „În favela noastră, chiar şi în Rio, nimeni nu ştia de aşa ceva. Văzuseră nişte imagini de la squash, alţii ziceau că e tenis de plajă”. A pornit cu badmintonul la trei ani, în „piscină”. Respira într-o lumea a fotbalului, au apărut voci care l-au considerat nebun. „Sunt oameni care m-au văzut făcând asta vreme de 15 ani. Pe zi ce trecea se uitau mai urât. Apoi au înţeles că sportul acesta era portiţa mea de a scăpa de droguri, de crime”… Prinseseră a-l aplauda, de pe marginea gropii.

„Am pierdut prieteni buni din cauza răfuielilor între găşti. Veneam de la şcoală: unii erau morţi, alţii deveniseră bandiţi”, deapănă Ygor. Pe la 11 ani au început să-l ia, uşor-uşor, în serios. S-a pus pe câştigat campionate. Mai întâi, locale, apoi panamericane. Tatăl îi arăta mişcări de samba, pentru a se putea descurca pe terenul de badminton. Muncea enorm, dar deplasările costau. De unde bani? Confederaţia Braziliană de Badminton abia deschisese ochii. S-a dus cu cerşitul, pe la sponsori. Neîncredere totală. „Mi-au zis că lumea bagă banii în Flamengo, în Vasco şi eu vreau în fluture şi rachetă?”.

Dacă s-ar putea, o iscălitură de la Rafa
Într-o zi, Hans-Kristian Vittinghus, unul dintre jucătorii de top din Europa, a auzit de el. L-a chemat în Danemarca şi a fost impresionat de Ygor. Ştia de soare, de fotbal, de plajă, de fete frumoase, de carnaval, dar de badmintonul brazilian nu auzise. Patru luni l-a ţinut sub a sa aripă, la Hamlet acasă. I-a arătat tot ce ştie. Tânărul Coelho ajunsese pe locul 72 mondial. Şi-a propus să ajungă la Rio. Ha, ha, ha,  la Olimpiada de la Rio, pentru că în oraşul aflat la 11 kilometri de a sa „piscină” parcase de câteva ori. „M-am obişnuit cu atmosfera marilor concursuri. Spre exemplu, în 2013, la Nanjing, la Olimpiada de Tineret, am văzut chipurile mirate ale celor de acolo când au auzit Brazilia. Apoi au început să mă aplaude”, spune Ygor.

Finalmente, s-a calificat! Băiatul de nici 20 de ani, plecat dintr-o favelă, a reuşit, pe cont propriu, să ajungă la Olimpiada din 2016. Da, ştie că medaliile sunt departe de al său gât, da, e conştient că va avea emoţii mari cât Pan de Azucar, dar crede că simplul fapt că va dormi în Sat e o realizare uriaşă. A, încă ceva: vrea autografele lui Djokovici şi Nadal, idolii săi. Aşa, ca de la olimpic la olimpic!

* Sursa: globo.com