Domnul Srivaddhanaprabha

Thailandez la naştere, chinez la origini, amator de polo pe iarbă. A dat salarii mici, a adus călugări budişti, a gonit jucători cu tot cu antrenori. Apoi a luat titlul. În Anglia

„Venea matol la fiecare antrenament. Nu se putea sta lângă el, habar nu aveam ce să facem. Am aflat târziu, după vreo lună, când oamenii mi-au spus că nu răspunde la comenzi… L-am chemat la mine în birou. L-am întrebat dacă aici e punctul final al carierei sale. A răspuns că în viaţa sa n-a avut atât de mulţi bani şi că de aia bea. M-am uitat la el. I-am spus că dacă vrea să fie liber, îl las în secunda aia. Îi desfac contractul şi gata! Şi-a cerut scuze şi a devenit jucătorul fenomenal din zilele noastre”.

Cel care glăsuieşte e Vichai Srivaddhanaprabha, patronul lui Leicester. Cel despre care glăsuieşte e Jamie Vardy.

Regele îl ţine sub aripa sa
Îmbrăcat lejer, boierul celei mai mari surprize din fotbalul englez dă drumul la istorisire. De fel e thailandez, din familie chineză. A zămislit „King Power Duty Free”, afacere cu magazinaşe prin aeroporturi. Treaba asta i-a adus o puşculiţă cu bani, undeva pe la trei miliarde de dolari. În decembrie 2009, a primit un telefon de la Rege. Bhumibol Adulyadej, uns pe 9 iunie 1946, cel mai longeviv şef de stat în viaţă, l-a chemat la palat. I-a spus că nu se mai numeşte Vichai Raksriaksorn, cum se intitula la naştere, ci Vichai Srivaddhanaprabha, asta însemnând un fel de „lumina unei glorii crescânde”. În traducere, regalitatea thailandeză îi luase familia sub al ei sân.

Nu era străin de sport. „Aveam un club de polo pe iarbă, mai întâi în Bangkok, apoi la Londra. La finele lui 2009, cineva mi-a propus să cumpăr o echipă de fotbal din Anglia”, povesteşte patronul thailandez. A făcut o analiză, a pus ochii pe Leicester şi, gata, afacerea s-a parafat. A scos 50 de milioane de dolari din conturi, trupa urcase din League One în Championship, a stat de vorbă cu Milan Mandaric, fostul proprietar, acesta i-a dat de înţeles că nu prea e treabă.

A adus un călugăr alungător de rele
„La început, când soseam la meciuri cu elicopterul, lumea credea că sunt un înfumurat. Apoi, când a văzut că bag bani, că iubesc echipa, că am refăcut un stadion de la intrare până la gazon şi tribuna oficială, a înţeles că fac asta pentru că nu am timp”, spune domnul Srivaddhanaprabha.

N-a început cu transferuri pompoase, nici cu salarii galactice, deşi mălai avea. Într-o zi, aşa, de dimineaţă, înainte de un antrenament, s-a prezentat cu Phra Prommangkalachan, un călugăr budist. Le-a legat jucătorilor amulete de gât, pentru a-i proteja de rău. Inutil să încercăm a descrie chipul lui Vardy în momentul în care a aflat că trebuie să meargă, de două-trei ori pe sezon, la purificare, la un templu cu specific, la trei cvartale de stadion.

Apoi… Apoi, pentru a-i premia că driblaseră retrogradarea, i-a dus într-o excursie, în Thailanda. Asocierea aceasta jucător englez – vacanţa – Bangkok nu avea cum să fie de bun augur. Trei dintre fotbalişti – Tom Hopper, Adam Smith şi James Pearson au încercat câteva schimburi interculturale, Vichai a aflat, i-a zburat pe cei trei, pe ultimul cu tot cu al său tată, antrenorul.

Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port…
Aşa a apărut varianta Claudio Ranieri, un bătrânel simpatic, cu 30 de ani de carieră în spate. Când fanii au urlat că unchiaşul tocmai scufundase Grecia, trecută campioană europeană, Srivaddhanaprabha dădu poruncă slujbaşilor să-i omenească pe nervoşi cu alune şi bere, aşa, de împăciuire.

La un al de la evenimentele acestea, Drinkwater şi ai săi colegi sărbătoreau, în casa lui Vardy, acelaşi lucru pe care patronul îl celebra, în somptoasa reşedinţă londoneză: titlul în Premier League!

* Sursa: abc.com