Fotbal într-o ceaşcă de ceai

Vreme de 49 de ani, Kath Cassidy le-a pregătit o licoare magică tuturor celor care ajungeau la Newcastle pe stadion: jucători, antrenori, vedete tv, şefi de stat

„Şi acum, doamnelor şi domnilor, vă rog să vă ridicaţi în picioare, pentru a o aplauda pe Catherine Cassidy, Kate a noastră”, se aude vocea suguşată a menestrelului. 100.000 de palme se alipesc şi o ţin aşa, vreme de un minut. E toamna lui 2015, stadionul „St. James Park”, o bunicuţă sprinţară, pe la un 90 de anişori, aleargă spre centrul terenului. E trasă la cămaşă neagră, cravată în dungi. Acolo, pe gazon, Kevin Keegan o ia în braţe şi o pupă pe nas, în timp ce Alan Pardew îi dă cadou un tricou iscălit de toţi jucătorii lui Newcastle United. „Coţofenele” au meci, acasă, cu cei de la Southampton, dar ea este vedeta! Cea mai frumoasă tristă zi din a sa viaţă!

A venit, a rămas. Jumătate de secol
Prin 1963, o vecină ce trebăluia pe la arena de fotbal o rugase să-i dea o mână de ajutor. „M-am dus pentru o zi, am rămas pentru o viaţă!”, îi place să spună. Atunci s-a apucat să facă ceai. Da, la început, neoficial, apoi, din 1966, cu acte în regulă. „Era o trupă frumoasă, cu Gordon Hughes, un fundaş tare, fost miner, avea să joace pe la noi şapte ani, cu David Hilley, scoţian, un tip pe care l-a servit de peste 200 de ori, cu…”. Pe toţi îi ţine minte! La start, a pornit doar cu masa presei. Omenea jurnaliştii. I s-a dus vestea că din ibricul ei iese cel mai bun ceai din Univers.

Antrenorii – indiferent de numele lor – i-au dat voie să vină în vestiar, jucătorii vedeau în ea un fel de talisman – dacă nu trăgeau o ceşcuţă, n-aveau noroc, preşedinţii de club se lăudau cu licoarea către omologii ei. „Cel mai mare iubitor de ceai a fost Kevin Keegan. Jucase la trupe titrate, dar, când a ajuns la Newcastle, s-a îndrăgostit de echipă. El, cu Peter Beardsley, cu Terry McDermott ori Chris Waddle beau cisterne întregi. Mă întrebau dacă nu pot lipi lângă ceşcuţă ceva dulce. Le puneam prăjituri, ciocolată, uneori şi gumă de mestecat”, spune Kath. „Fără să ştie nimeni!”, adaugă şi râde.

Shearer a fost alt băiat de zahăr. „Când intra în vestiar, lovea banca de lemn cu palma şi cânta «Să vină Cassidy, să vină Cassidy, o aşteptăm pe Cassidy!», o melodioară compusă de el. Îl auzeam de sus şi coboram imediat”. Tony Blair, Sir Alex Ferguson ori Booby Robson au servit din ceaiul ei.

Un infarct a scos-o din echipă
Cu trecerea anilor, cei şase copii ai ei au început să o certe. Că are o anumită vârstă, nepoţei de dus în parc, că ar trebui să se lase… Nici nu a vrut să audă. Însă un infarct a doborât-o. La 88 de ani, după o jumătate de secol fără oprire la Newcastle, Doamna-cu-ceaiul a trebuit să renunţe.

Atunci, toamna, s-a „gătit” ca niciodată. A făcut cel mai bun ceai, aşa, ca de despărţire. Deşi plecase de la echipă, Alan Pardew a dat sfoară în ţară, pe şestache. Arsene Wenger i-a scris primul. „Dragă Kath, loialitatea ta a fost exemplară. În numele fiecărui om care iubeşte pe Arsenal, dă-mi voie să-ţi mulţumesc„. A continuat Graeme Souness. „Nu pot uita două lucruri: ceaiul şi zâmbetul tău de după fiecare joc, indiferent de rezultat”. Ruud Gullit a sunat-o. „Să te bucuri de linişte şi să bei mult ceai”. Pişicher ca întotdauna. În 1998, când venise la echipă, o chemase la el în birou. „Te rog să iei ceaşca asta şi să o arunci!”, îi spusese. Nu ştia unde greşise. „Nu te supăra, beau numai cafea. Poţi face două, ceva mai tari?”.

Acum stătea acolo, la mijlocul terenului. Nu era locul ei, nu trebuia să fie la masa presei? Keegan a strâns-o în braţe, i-a dat un bileţel. „Jucătorii vin şi pleacă, pot fi înlocuiţi. Managerii, de asemenea. Dar oameni ca tine, Kath, sunt de nepreţuit. Semnat KK”.

* Sursa: mirror.co.uk