Jumătate puc, jumătate minge

A fost fotbalist şi hocheist. În acelaşi timp! Sezoane întregi nu s-a odihnit niciodată. Vara fugărea balonul, iarna încrucişa crosele. Doi într-unul. Mihai Flamaropol

La „Nea Sterică”-n cârciumă, în Pasagiu, mirosea, ca de fiecare dată, a saramură, dintr-aceea dublu ardeiată, şi-a mămăliguţă caldă, corcită cu unt de bivoliţă. Nu era meniu de sportiv, dar el se intitula „ex”, aşa că putea consuma. Cu ochii-n mucegaiul de pe tavan, depăna amintiri.

Se născuse-n Berzei, la 12 ani era la piticii Gloriei. Seara când se iubise întâiaşi oară cu fotbalul picase-n 8 iunie 1930, pe Romcomit, unde-i Dreptul de azi. Juventus luase campionatul Regatului României. Nea Iancu, garderobierul, pierduse lupta cu patru sticle de bere, reci ca Styxul. Rămaşi făr’ de cerber, drăcuşorii trăseseră uşa vestiarului juventin şi văzuseră tabla cea neagră a antrenorului ungur Gustav Hlaway. Alături, cântarul! Dăruirea de pe teren era dată de numărul kilogramelor pierdute!

Muşchii vin de pe lacul Herăstrău
Zâmbea. Rememora prima sa zi la Juventus, în 1938. „Cibi” Braun, profesorul, îl măsurase. „Puştiule, ai stofă, îţi mai trebuie opt kilograme pe tine! Le faci rost cu haltere şi un muşchi de vită-n sânge, zilnic. Apoi te prezinţi la antrenamente!”. Se băgase la rame, trăgea la un club nautic, pe Herăstrău. L-a introdus în prima echipă. Nouă ani a jucat acolo. Vreo 150 de meciuri, un gol la trei partide. Doamne, lângă cine a respirat: Sonny Niculescu, cel care doinea ca nimeni altul, Ilie Oană, cel care intra numai bărbierit pe gazon, Gică Drăgulescu, membru în Baroul bucureştean! Un an prinsese şi CCA-ul. „Ţopică” Voinescu, Toma, „Piţi” Apolzan, fraţii Zavoda… „Nea Mişu, saramura!”. Îl treziseră. El era! Mihai Flamaropol, mijlocaş uriaş, 15 ani pe gazon, invitase mingea la tango, de patru ori şi la echipa naţională! Baratky, antrenorul, îl debutase pe Giuleşti, cu 30.000 de inimi în tribune, la un 3-2 cu Bulgaria, în Campionatul Balcanic al Europei Centrale.

Doi lei pe Cişmigiu, 10 pe Oteteleşanu
Cu ochii-n mucegaiul de pe tavan, depăna amintiri.

Hop, cobora pe Schit, până-n buza Cişmigiului! Din noiembrie, lacul era îngheţat. Doi lei intrarea. Se băga şi patina. Patina de ieşeau scântei. Numai duminica avea voie, la Oteteleşanu, pe gheaţa aceea „adevărată”. Costa 10 lei, doar protipendada exersa aici. Prima dată se iubise cu pucul printr-o spărtură de gard. Pe acolo-l zărise pe Bill Watters, candianul de la „Telefoane”. Alinta pucul. La fel cum avea să o facă şi el. Prin 1942 devenise echipier al „Telefon Clubului”. Apucase să evolueze alături de Costi Tico, de Giuliano Depperi, de Bob Petrovici, de monumentul Eduard Pană, toţi cei care fuseseră colegi cu Bill. Trecuse, apoi, la Juventus. Ce meciuri avuseseră cu Venus în sezonul ’43-’44! Da, de hochei, nu de fotbal. Jucau doar ziua, noaptea nu puteai aprinde becurile. Bombardamentele sovieticilor…

„Nea Mişu, saramura!”. El era, Mihai Flamaropol! Haideţi să reţinem! Vara juca fotbal, iarna era hocheist. În acelaşi sezon. Se descurca de minune pe gazon şi pe gheaţă. Ani întregi nu s-a odihnit nicio secundă! Frânturi din nea Jenică Barbu: „Flamaropol a trădat în permanenţă fotbalul cu hocheiul, dar cum această alternare avea nevoie de anotimpuri diferite, nimeni nu i-a reproşat-o!”.

Nea Sterică, saramură, mămăligă
În ziua aceea din 1953, a tras la „Nea Sterică”. A cerut toată saramura din apă şi toată mămăliga de pe uscat. Până să fie fotbalist, până să fie hocheist, nu avea bani de ele. După ce a devenit, n-a mai avut voie. Acum se retrăsese!

Flamaropol, sportivul care mărise numărul spectatorilor de pe arene cu contingente feminine, s-a stins de trei decenii. CCA, la fel. Zilele trecute a plecat şi patinoarul ce-i purta numele. Doar amintirile-au rămas…

* Sursa: „Amintiri din fotbal şi hochei”