Schindler de Barcelona

În timpul Războiului Civil Spaniol, irlandezul Patrick O’Connell a salvat tot: jucătorii şi echipa. Astăzi, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el

„Gata! Asta era! Găsise ideea! Vamos!”. Aşa urma să-i scoată din ţară, aşa urma să-i salveze! Războiul Civil spaniol muşca din pământul lui Cervantes de vreo şapte luni. Era începutul lui 1937, nimeni nu se mai gândea la fotbal, drame la tot pasul.

Preluase FC Barcelona, ca antrenor, în 1935, de la Platko. Irlandez la mama lui, născut în Dublin, pe la 1887. Patrick Joseph O’Connell, în paşaport, „Don Patricio” pentru spaniolii care-l văzuseră antrenând pe la Racing Santander, care-l văzuseră fiind unul dintre fondatorii La Liga, care-l văzuseră la Real Oviedo, care-l văzuseră cum ducea Betisul spre primul titlu din istoria sa. Toate acestea trecuseră, însă. Acum, Franco pusese gând rău republicanilor. Ruşii, Mexicul, Italia fascistă, Germania nazistă, chiar şi portughezii veniseră la acest Turnul Babel.

Speranţa de peste Atlantic
Un impresar, Manuel Mas Serrano, ajunsese la el. Îi spusese că are o ofertă interesantă de peste Atlantic. Barcelona să joace, acolo, câteva partide amicale. Lumea avea să se strângă ca la urs – soccerul făcea primii paşi pe la yankei pe acasă – catalanii primeau 15.000 de dolari, cheltuieli incluse.

Nu era gâscan, halea fotbal pe pâine, ştia tot ce răsuflă-n fenomen. Mângâiase mingea pe la Belfast Celtic, pe la Sheffield Wednesday, Hull City şi, dacă ne gândim la Republica Irlanda cea de astăzi, fusese primul jucător de prin partea locului care activase la Manchester United. Aventurier, îşi abandonase familia, se urcase pe un vas şi alesese destinaţia finală Spania.

Atunci, în martie 1937, îşi adunase băieţii de la FC Barcelona. „Pep” Escola, Domenec Balmanya, „Pep” Nogues, Enrique Fernandez, uruguayanul.

„Cunoaşteţi situaţia. Mergem peste Ocean. În seara asta vă sărutaţi soţiile, vă pupaţi copiii”. Au înţeles… Au plecat 16. Au jucat în Mexic trei partide, în SUA, la fel. Ce s-a petrecut pe gazon n-a prea contat… S-au întors doar patru jucători. Atât! Până la terminarea războiului au ales Canada, Franţa… Toţi au scăpat cu viaţă. Clubul, la fel. A primit banii, a ieşit din insolvenţă. Don Patricio le făcuse, tuturor, viaţa mai bună. Unii vor spune că-s exagerări. Nu-i aşa! Josep Sunyol, cel ce fusese preşedinte la FC Barcelona, era mort, împuşcat fără judecată, pe un drum de munte. Franchiştii ucideau, puneau decedaţii într-o groapă comună, turnau var, treceau mai departe. Federico Garcia Lorca, marele poet, fusese executat, în faţa unui măslin. Nici astăzi nu se ştie unde e înmormântat.

Irish man, catalan, londonez
Iarba-i grasă, frumoasă. Linişte. Doar avioanele ce parcheză pe Heathrow o tulbură. Cimitirul „Sfânta Maria”, Londra. Mormântul 216 e crăpat, neîngrijit… „In loving memory of Emily O’Connell who died 2nd Feb 1931” se mai poate citi, greu. Acolo e Schindler-ul Barcelonei. S-a stins în 1959, sărman. L-au îngropat alături de a lui soră, nimeni nu mai vine, de secole, să odihnească o floare. N-are nici măcar o piatră pe care să scrie „Patrick” sau „Patricio” sau cum o fi. Acum, Barça se pregăteşte de meciul cu Real Madrid. Puţini, foarte puţini sunt cei care-şi mai aduc aminte că fără Don Patricio, „El Clasico” n-ar mai fi avut loc.

* Sursa: irishtimes.com