Mai mult decât o doamnă!

În 1913, într-o lume în care respirau doar domni, Edelmira Calveto s-a luptat pentru a deveni prima femeie ”socio” din istoria lui FC Barcelona

Şi atunci ginerică luă un scaun, se urcă pe el, sparse un pahar, pentru îndepărtarea ghinionului – aşa cerea obiceiul – îşi drese glasul şi zise: „Frumoasei mele soţii îi fac cadou un bilet de meci pe Calle Industria, la o partidă de foot-ball!”. Oamenii prinseră a se uita ca la urs, dar darul era dar şi nu se căuta de dinţi.

Pere Olle Parent, un ziarist catalan respectat la acea vreme pentru a sa peniţă, se luase cu Edelmira Calveto Alsamora. Nuntă frumoasă, 112 invitaţi trecuţi pe catalog.

Pe 7 februarie 1910, când se petrecuse evenimentul, tânăra avea 26 de ani şi o mare slăbiciune. De fapt, două: iubea mingea şi pe FC Barcelona! Pe la 1899, nişte băieţi fondau clubul. Doi ani după 1900, redactau şi un Regulament de Ordine Interioară. Articolul 7 prevedea că „Socios-ii grupării pot fi bărbaţi spanioli ori străini care au cerut acest drept şi care au împlinit 16 ani”. Aici o pierduseră pe Edelmira. Aici nu pricepea ea. „De ce numai domni?”.

Duminica, zi de infarct!
Mergea des la fotbal. Cu viitorul soţ şi cu un prieten. Ştia echipa pe de rost. Cu Forns, cu Wallace, cu Comamala, cu Peris III. Poseda una bucată simţământ faţă de Amechazurra. Doamne, ce fundaş era Manuel! Zice-se că ar fi fost primul jucător profesionist din istoria lui FC Barcelona, cu simbrie lunară de 300 de pesete… Nu rata niciun joc. Tremura pentru băieţi. Atât de tare încât duminica, în zi de meci, nu mai servea cafea, ci ceai de tei! „Nu vreau să-mi explodeze inima acolo!”, se apăra…

În octombrie 1911 s-a deschis o breşă, pentru o lună. Nişte conţopişti redactaseră strâmb noul Regulament. „Socios-ii pot fi persoanele care au împlinit 14 ani”, scria negru pe alb. Edelmira nu afla. În noiembrie treaba se corecta – „bărbaţi în loc de persoane” – iar breşa se închidea la loc.

Rămase grea. Născu. Cu căruţul după ea, mergea la meciuri, pe „Calle Industria”. Dăscălimea, popa şi moflujii o priveau ca la urs: o doamnă cu un copil de un an, în 1912, la un match de foot-ball…Blasfemie.

După o partidă l-a aşteptat pe Francisco Armet. Jucător cu sânge albastru, din neam de oameni cu carte, aristocrat. Povesteşte „Pacan”. „O ştiam din tribune. Ţinea un copil mic în braţe. Mi-a spus toate rezultatele, cunoştea ce facem zi de zi. M-a rugat să o ajut să devină socio. O oră am crezut că nu e adevărat!”.

„Pacan” s-a dus sus, la şmecheri. I-au arătat documentele, nu se putea face nimic. Dar femeia trăia pentru FC Barcelona! La trupă parcase Paulino Alcantara, despre care mulţi zic că e cel mai mare jucător trecut pe la catalani în toate veacurile. Se ducea să-l vadă meci de meci.

Descălecătorul a acceptat-o!
În decembrie 1912, pe o ploaie cruntă, Barcelona a învins Hispania Valencia, cu 9-0. Printre jucători s-a aflat, pe la 36 de ani, la ultimul meci din carieră, Joan Gamper: fondatorul, preşedintele, TOTUL. Auzise de ea, auzise că vrea să fie mai aproape de trupă, o zărise, acolo, în bătaia vântului. A tras-o lângă el. I-a spus ce să scrie pe cerere. Apoi a deschis portiţa.

Pe 1 ianuarie 1913, Edelmira Calveto devenea prima femeie „socio” cu drepturi depline din istoria lui FC Barcelona. Prima între 418 bărbaţi!!!

Văduvă din 1937, continua să meargă la meciurile băieţilor pe noua arenă, mult mai frumoasă, „Camp de Les Corts”. Ajungea, de două ori, înainte de a se stinge, şi pe „Camp Nou”.

Se despărţea de catalani şi de această lume în 1959. Nici clubul, nici presa iberică nu găseau trei minute ori trei rânduri pentru cea care, cândva, fusese Més que una dona!

* Sursa: fcbarcelona.com