115 ani ţinuţi în bască

În primăvara lui 1911, preşedintele lui Athletic Bilbao decidea ca echipa să se bazeze numai pe jucătorii născuţi în şapte provincii. Povestea funcţionează şi azi

Afară-i primăvară frumoasă, dar înăuntru, fumul expulzat din ţigara de foi e gros de-l tai cu un bomfaier. Personajul nostru „fierbe”. Un tip pe la 40, hai, 45 de ani, costumat-ţiplă, păr întins cu pieptene de os, dat cu briantină. Se intitulează Alejandro de la Sota y Aburto, e preşedintele lui Athletic Bilbao acum, în 1911. Nu-i tehnocrat uns la apelul bocancilor, a jucat foot-ball puternic la echipă, e primul golgeter din istoria Spaniei, e întîiul deţinător de Copa del Rey.

Dispune de un exemplar din El Mundo Deportivo din care declamă ca din Shakespeare: „Stil britanic, cu mingi lungi, aruncate la bătaie, fără joc combinativ, fără nimic!”. Deci asta e a lui trupă? Asta-i mînă pe ei în luptă? „Dă veste să vină Mr.Sheperd la mine! Iute!”, urlă către secretară.

Domnilor, staţi s-o lămurim niţel, că-i încurcată!

„Afară, afară, cu englezii din ţară!”
Bilbao şi Bilbao Club făcuseră nuntă la 1903. Din căsnicia asta apăruse un fecior frumos, „Athletic”. Jumătate englez, un sfert basc, un sfert spaniol. Aşa erau vremurile. În Portul Vizcaya aruncaseră ancora marinarii Reginei Victoria şi, cînd coborîseră pe mal, luaseră cu ei şi o minge. Ceva normal, doar foot-ball-ul pornise la viaţă în Albion, nu?

Vreun deceniu fusese linişte. Apoi, la început de 1911, Copa del Rey. Scandal din prima secundă.

„Cioc, cioc!” şi antrenorul iţeşte capul pe uşă.

De la Sota glăsuieşte în engleză. „Mister Sheperd, voi fi scurt. Am cîştigat turneul, ştiu asta! Dar acuzaţiile curg de peste tot. Că Sloop şi Martins, englezi de-ai dumitale, nu aveau voie să joace. Nu posedau trei ani de şedere în ţara noastră, la naiba, aşa cum zice regulamentul! Că Veitch, care i-a tăvălit rău de tot pe unde i-a prins, stătuse doar un an şi jumătate. Că sîntem plini de anglo-saxoni, că spiritul patriotic iberic s-a dus dracului, că mingea nu respiră pe jos, ci zboară numai pe sus. Uite, ăştia de la Real Sociedad au făcut întîmpinare către federaţie. Ne dau voie numai cu trei străini în echipă. La fiecare joc trebuie să venim cu acte doveditoare, să arătăm că stau de trei sezoane în Bilbao”. Mister nu zice nimic. Doar ascultă. Adică ai lui au dus greul şi acum ce să le facă? Să-i decimeze? Să le zică să plece? Să rămînă, aşa, doi-trei, doar de prăsilă? Se ridică brusc. „Senor Alejandro, în aceste condiţiuni plec. Rogu-vă, acceptaţi demisia mea!”. Mişcarea-i scurtă, uşa se deschide, pac!, se închide şi asta e tot. Preşedintele e singur. El şi fumul. A, şi ideea! Cum care idee? „Să vină Juan!”, urlă mai abitir ca prima oară.

Patru judeţe din Spania, trei din Franţa
E 21.04.1911. O dată memorabilă în istoria fotbalului mondial cînd Juan, Juan Arzuaga, cel chemat, intră în birou. E transpirat, a fost scos de la antrenamente. „Copile, te vei ocupa de echipă. Mister a plecat. I-am spus să dea afară nişte englezoi, s-a ofuscat, gata, asta e! Eşti şi antrenor, şi jucător, pleci şi în Anglia, să cumperi tricouri. Am decis! Ascultă aici: de azi, la Athletic Bilbao nu mai vine nici un fotbalist din afara Ţării Bascilor, pricepi? Măăă, niciunul! Nici englez, nici francez, nici catalan! CLARO? Te sui în tren, cauţi băieţi de ispravă, faci echipă! Sîntem cei mai orgolioşi oameni din Univers, nu avem nevoie de nimeni. Bilbao se descurcă fără importuri! Asta-i tot. Poţi pleca!”.

Cele mai perplexe secunde din istoria clubului!

Uşa se deschide pentru a treia oară. Secretara se gîndeşte pe cine tre’ să mai cheme. „Faci un panou mare, pe care-l pui la intrare”, zice don Alejandro. „Pe el să scrie aşa: «Con cantera y aficion, no hace falta importacion!»„.

Deviza stă acolo de 115 ani. „Cu o pepinieră bună şi cu suporteri adevăraţi, nu ne mai interesează jucătorii străini!”. Bilbao n-a retrogradat, niciodată, din Primera!

* Sursa: memoriasdelfutbolvasco.com