Fritz Walter, românul
Cel mai mare jucător neamţ de pînă la Beckenbauer a debutat contra noastră şi a ajuns prizonier de război la Sighet. A fost eliberat, cu şansă, pentru a deveni campion mondial

Alexandru Jukov, rus, starostele lagărului de la Sighet, alungă, cu o biciuşcă, o muscă puturoasă, aciuată pe cizmele lustruite imaculat, lansate pînă sub genunchi. E vara lui 1945, cald de mori, dar el, în ţinută de paradă, supraveghează, personal, trierea „nemernicilor”. Nemţii au pierdut războiul, nemţii se vor urca în trenurile de Siberia, unde media de supravieţuire e de cinci ani. Asta pe hîrtie. În realitate, dacă n-ai trup oţelit, în şase luni o mierleşti!
În faţa sa apare un tip slăbănog, da’ năltuţ, pe la un 25 de primăveri. „Friţ?”, aruncă întrebarea Jukov. „Nu, tovarăşe colonel, e din Ţinutul Saarland!”. „Ce Paştele mă-sii e asta?”. „Undeva prin Franţa!”. „Bine, scapă, trimite-l în rahatul ăsta de ţară!”.
Asta-i tot! Soarta unui om, decisă de o mică problemă de geografie.
La 17 ani era la Academia lui Kaiserslautern
Tipul e Friedrich Walter. Aşa apare în acte. Ottmar şi Ludwig, fraţii, îl alintau, în Germania natală, „Fritz”. Respirau lîngă doi copii crescuţi prin Anglia. Ăştia le băgaseră-n cap o chestiune numită „foot-ball”. La 17 ani, Fritz debuta la Academia celor de la FC Kaisersalautern, pentru care avea să joace 411 meciuri. Tot atunci pornea la drum legătura sa cu România.
În iulie 1940, la Frankfurt, păşea în naţionala mare a Germaniei, contra băieţilor pregătiţi de Virgil Economu. 9-3 scurt, 33 la sută dintre reuşitele lor fiind opera lui. Prin aprilie 1941, 7-0 cu Ungaria. Revanşa, la Budapesta, 1-3 la pauză. Iuliu Bodola, românul, e titular. Între ’40 şi ’48 braşoveanul prindea 13 meciuri în naţionala vecină.
Sepp Herberger, antrenorul, le zice doar atît: „Să nu transformăm jocul ăsta într-o catastrofă, vă rog!”. Fritz s-a apucat de ei. S-a terminat 5-3. A mai trecut şi peste iarba ANEF-ului bucureştean, cu 40.000 de oameni în tribună. 4-0 pentru ei după o oră. Noi, cu Nicu Simatoc, primul român de la FC Barcelona, cu Silvică Bindea, cu marele „Sony” Niculescu.
Fotbalul în vremea urgiei
Apoi a început Războiul! L-au săltat în armată, în 1942. Meciurile de fotbal au fost interzise. Maiorul Hermann Graf, as din Luftwaffe (culmea!, parcat, şi el, în România, la Bucureşti, unde organiza meciuri de fotbal), se gîndeşte la o portiţă. Pune bazele unei trupe de fotbal a piloţilor, o bagă la miuţe pe front, are statut special. Trage sforile şi Fritz Walter e adus la ei, paraşutist! Joacă prin Franţa, ajung în Sardinia, în România. Dar ruşii n-au timp de şuşe. Împing frontul. Fritz Walter e luat prizonier. Ajunge în Maramureş. Se îmbolnăveşte grav. Ceilalţi deţinuţi îi dau pături şi raţia lor de hrană.
Hitler se sinucide, Germania capitulează. „Nemernicii”, prizonieri de război, se pregătesc de Gulag. Walter, slăbit, se bagă la un meci contra gardienilor. Peste ani avea să declare că a fost cel mai important meci din viaţa sa. Un ochi ager îl vede. Se duce la el. „Salut, neamţule, te ştiu! Am jucat contra ta, în meciul acela de pomină în care ne-aţi dat patru goluri după pauză. Mamă, ce ne-ai făcut, nu te pot uita!”.
Fritz nu ştie dacă asta e de rău sau de bine. Află a doua zi. Laszlo Gietvai, fostul atacant, devenit, între timp, gardian, îi falsifică actele. Nu mai este german, se trage din ţinutul acela al nimănui… E eliberat. În loc de Siberia, o coteşte spre Kaiserslauternul natal.
Se reface, devine campion în 1951 şi 1953. Revine în naţională. Căpitan. Prinde finala CM de la Berna, din 1954. Germania Federală e condusă magistral de el către titlul final, deşi ungurii vin cu Grosics, Lorant, Kocsis, Czibor sau Puşkaş. Ce ironie! Salvat de un maghiar, cu nouă ani în urmă.
Se retrăgea în 1959, după 61 de meciuri la echipa naţională. La fiecare două convocări, marca un gol. Şi astăzi nemţii cred că pînă la naşterea lui Beckenbauer fostul prizonier de la Sighet e cel mai mare fotbalist al lor!
* Sursa: goaldentimes.org