Senna trăieşte în Franţa!

Pe 28 august 1992, Ayrton oprea bolidul pentru a salva de la moarte un coleg, Eric Comas. Peste doi ani, pleca. Doar pentru puțin

“Uite-acuș se face 12 februarie, sună telefonul, Anthony mă invită la masă și eu nu m-am gîndit ce cadou să-i fac”, rosti ca pentru sine Eric. Puiul său se pregătea pentru a 25-a aniversare, așa că trebuia să se prezinte cu ceva “cool”.

Avea cam aceeași vîrstă cînd începuse să ţină prima pagină a revistelor auto. Campion francez la Formula3, în 1988, apoi starostele lumii peste Formula 3000, în 1990. Mamă, ce gașcă frumoasă! El – Eric Comas, Eric Bernard și Jean Alesi, cu care se duela și prin somn.

În 1991 prinsese Formula 1, la Ligier. Modest la început, pentru că modestă era și scuderia, lipsea mălaiul, lucrurile scîrţîiau. Debutase totuși pe 10 martie 1991. Apoi, pasul în Marele Circ. Marele pas! Da, și ziua aceea de 28 august 1992. Vineri, vreme frumoasă, pistă curată. Calificările pentru Marele Premiu al Belgiei de la Spa-Francorchamps. Lucra pe un “Ligier Gitanes Blondes”, prinsese aripi. Studiase tot, cunoștea terenul. 44 de ture, fără un cioc de barză șapte km.

Roata l-a trimis, nițel, în altă lume
Acolo însă, înainte de curba Blanchimot, s-a pierdut niţel. Bolidul prinse a tremura. Accident. “Roata din dreapta-faţă m-a lovit drept în cască. Am leșinat. Nu-mi mai aduc aminte nimic, dar am văzut de un miliard de ori imaginile”, avea să spună.

Din spate vine alt monopost. E Ayrton Senna! 23 de secunde. Atît îi ia celui mai mare suflet din F1 să înţeleagă ce se petrece, să oprească și să se dea jos. Îl vede pe Comas inconștient. Sare, fără să ţină seama de combustibilul care plecase la drum, pe asfalt, și oprește motorul. Francezul nu-i pe istă lume, așa că-i ţine capul drept pînă apar medicii. “Ca să n-o mai lungim, Ayrton mi-a salvat, atunci, viaţa” sînt cuvintele lui Eric Comas.

Peste nici 18 luni, în prima zi de Florar 1994, Senna nu mai vrea să stea cu noi. Căutaţi puţin imaginile. Comentatorii Eurosport, Allard Kalff și John Watson, își fac cruce, în direct. Cursa de la Imola e oprită, brazilianul a suferit un accident urît, salvatorii sînt, deja, pe pistă, cînd se aude un motor turat la maximum. E mașina lui Eric Comas!!

Efectul unei bombe atomice
Comisarii sar ca arși, dar omul știe ce face. “Eram la boxe, am văzut imaginile și am demarat. Nici măcar n-am știut dacă am toate roţile. Nu mă interesa asta. Am ajuns acolo. Am văzut girofaruri, am văzut oameni în roșu, am văzut un elicopter și l-am văzut și pe Ayrton, întins pe targă, în zbor spre spitalul din Bologna. Am urlat după el, nu m-a auzit! Atunci am înţeles totul. Omul acela, Senna, era un tip ce radia fericire, bucurie, iar eu, urmărind palele mari ale elicei, am simţit cum o bombă atomică îmi explodează în faţă. Cu doi ani în urmă, el mă oprise de la întîlnirea cu cei de Sus, acum, neputincios, nu puteam mișca, deși mă aflam, măsurat, la opt metri. Paralizasem”. Eric Comas plînge!

După ce vestea care a cutremurat Universul a picat, francezul n-a mai fost om. A continuat să concureze încă doi ani, dar volanul era din ce în ce mai greu, casca îl apăsa din ce în ce mai tare. Se întreba nonstop: “De ce nu am putut face nimic? De ce?”. Anthony, puiul ce abia începea să meargă copăcel, l-a ţinut în viaţă. Acum se apropia ziua lui de naștere. Urma telefonul cu “Bonjour, papa!”.

Gata! Găsise! Urcase la mansardă, unde-și ţinea amintirile! Avea să-i facă drept cadou o cască. Fusese a lui, la cursa de la Magny-Cours, din iulie 1992, unde terminase pe locul 5 și luase două puncte. Cea mai tare clasare din istorie! Pe ea avea o boare de marker. O semnătură de înger. Bon anniversaire, Anthony!

* sursa: viewingperspectives