„Tunetul” cu suflet de Moş Crăciun

Vreme de cinci ani a boxat contra adversarului şi împotriva nefritei ce-i ucidea rinichii. Totul pentru un plan. Pe care Billy Miske l-a dus la capăt

Cînd a dat buzna în biroul managerului său, un firicel de sînge i se iţea desupra buzei de sus. Cu o mînă părea că-şi apără stomacul, atacat de demoni nevăzuţi, ochii îi erau vineţii. Nu putea sta pe picioare. „Jack, am nevoie de o luptă, jur că e ultima! Fă o minune, găseşte ceva!”. Procuratorul nici nu vrea să audă. „Billy, ştiu că n-am şanse să te conving, dar dau telefon unui ziarist. Te bagă în cerneală, va spune tuturor de ce boală suferi şi cum vei muri, ca prostul, în ring”. „Jack, chiar crezi că mai contează?”, vine răspunsul. Reddy sună. În două zile face rost de meci.

Billy Miske era „Tunetul” din Saint Paul. La 19 ani devenea boxer profesionist. Pornise de jos, ajunsese la „grea”, acolo erau barosanii. Avea stofă, ucidea tot. Într-o toamnă, începu a urina sînge. Nu se speriase. „E de la lovituri”, şi-a zis. Apoi, o febră nebună l-a culcat la pat. Medicul chemat l-a consultat şi a fost franc. „Billy, ai Boala lui Bright, nefrita, pe scurt, probleme grave la rinichi!”. „Doctore, cu ce se haleşte asta?”, a dat să pareze. „Nu există leac. Cinci ani, maximum, dacă stai liniştit. Dacă urci în ring, doi, hai, poate trei!”.

De două ori pus la podea
A fost prima oară cînd ceva l-a pus la podea. Abia se căsătorise, viaţa era frumoasă. Din acel moment a început cursa contracronometru. Avea 24 de ani, 1.86m, zvelt. „Cum dracu să mor?”, se întreba. Acasă, n-a zis nimic. Doar Jack, managerul, ştia. I-a poruncit să-i facă rost de toate meciurile posibile. A încrucişat mănuşile cu Harry Greb, cu Jack Dillon, cu Tommy Gibbons. Cu Jack Dempsey a avut bătălia secolului. 6 septembrie 1920, prima partidă de box transmisă, în direct, în istoria radioului. „Tunetul” a pierdut. A început degringolada. A intrat într-o afacere, n-a mers, banii s-au dus. Mobila familie a ajuns la amanet. Toată. Au apărut copiii. Soţia nu înţelegea nimic. Boxa abia stînd pe picioare.

Cinci ani de zile a cîştigat şi a pierdut. Dar a urcat în ring, deşi viaţa i se scurgea prin vene.

În noiembrie 1923 devenise legumă. Nu se mai antrena. Nu avea cum! Nimic din corp nu-l mai asculta! Trecuse pe dietă cu peşte. Acum mînca, acum vomita! Slăbise rău, arăta precum un ogar, dar niciodată nu aruncase prosopul! Niciodată! Îi intrase ceva în cap, avea un plan. 1.000 de zile a luptat pentru el. Ultimele 1.000 de zile!

Jack i-a găsit combatant, Bill Brennan, partidă frumoasă, Omaha, Nebraska. A dat să se pregătească niţel, degeaba. „Chiar de vei pierde, aduni ceva mălai”, i-a spus impresarul. „Dar, totuşi, nu vrei să te răzgîndeşti? Uite, cu o parte din bani te ajut eu”…Privirea „Tunetului” i-a arătat că nu…

Cel mai fericit „Crăciun fericit”
Bill l-a luat la preţ de matineu. Ştia că Billy nu se antrenase, a zis că din doi dupaci îl rezolvă. S-au lovit pe 7 noiembrie 1923. În tipul sleit de puteri s-a adunat toată voinţa Universului. Era numai o durere, dar planul rămînea plan. A dominat prima repriză. Şi pe cea de-a doua. Jurnaliştii de pe margine îşi făceau cruce. Un boxe gras şi rotofei era bombardat de o nălucă. Într-a patra l-a doborît pe Brennan la podea. S-a ridicat, dar lui Billy nu-i mai funcţiona rinichiul, nu creierul. N-a lăsat să-i scape ocazia. Zbufff şi preopinentul a văzut zburînd rîndunele! Meci cîştigat!

Peste fix o lună, Billy a intrat în locul în care-şi amanetase tot. Avea bani, venise să IA, nu să DEA! Şi-a recuperat mobila, toată, a cumpărat un infinit de jucării. Plus un pian cu coadă. Darul pentru soţie. A scris un bilet. „Ascultă, muzica ta va schimba lumea aşa cum tu m-ai schimbat pe mine!” Crăciunul din 1923 a fost cel mai frumos din viaţa sa. Din viaţa familiei sale. S-a jucat cu cei mici, a dansat – cît a putut – cu nevasta, au rîs, au desfăcut pachete. Planul fusese dus la capăt!

A doua zi, de dimineaţă, i-a telefonat impresarului. „Jack, gata, hai să mă duci la spital!”.

Prosopul lui Billy Miske a căzut pe podea pe 1 ianuarie 1924. Nu adunase 30 de ani.

* Sursa: Blakie Sherrod