Pen’ ce ai făcut asta, nea Michel?

A fost mare în tricou, a ajuns uriaş la sacou. Avea de toate, dar a băgat zvastu-n caraiman. Acum, fotbalistul – monument stă ghiocel pe la comisiile de etică

Rogu-te a-mi fi iertată obrăznicia de a folosi această formulă de adresare vizavi de Înălţimea Voastră, nea Michel, dar, în fotbalul nostru mioritic, pe care-l cunoşti bine, graţie apropierii de un personaj cu nume de film cu Pacino şi De Niro, aşa-s toţi: nea Jenel, nea Romel, nea Nelu, or, matale, sărut dreapta şi fac plecăciune, după ultimele matrapazlîcuri în care te-ai vîrît, asta eşti: un nea!

De mic copil, eu cînd m-am născut, m-am aventurat cu matale în fotbalul mare. Nu te-am prins la primele trupe, eram puradel, dar am citit, apoi, ce-ai zis. „Am jucat la Nancy, pentru că era oraşul natal, la Saint-Etienne, pentru că era cea mai bună echipă din Franţa, şi la Juventus, pentru că reprezenta cea mai bună trupă din Europa!”.

Mi-a plăcut mult de matale, să ştii! Noi n-aveam nici de unele, dar cînd puneam mîna pe un ziar, pe o revistă de aia colorată, pe o transmisiune de la bulgari, numa’ după nea Michel Platini mă uitam! Cum lăsai tricoul ăla peste şort şi te apucai să-i iei la mînă cu piciorul.

Cum a ajutat o „Doamnă Bătrînă”
De la Juve încolo am mers alături de matale. Ţiu minte perfect cînd m-a făcut pionier, la Chindie, sub Turn, bătea un vînt de-mi dădea cravata peste sprîncene, dar nu mă interesa de nimeni, aflasem că parcasei la Torino în curte. Ştiu, ţi-a fost greu, în vestiar erau numa’ băieţi proaspăt botezaţi în cristelniţa titlului mondial, ai vrut să te tirezi după primul sezon. Apoi, matale, dimpreună cu Zbigniew Boniek, aţi schimbat stilul de joc la „Bătrîna Doamnă” şi totul a început să meargă. Trei titluri de golgeter, trei Baloane de Aur. Mamă, ce fotbal parcurgeai cu „Ariston” pe piept. A, şi la Europenele alea, în finală, cînd, pac, ai telecomandat mingea pe lîngă ăia cinci iberici din zid. Ce execuţie! Bum, Luis Arconada se aruncă pe ea, se duce pe sub burtă, pe sub coaste, dădusei matale, de dimineaţă, crăpceanul cu săpun şi, gata, în halău cu el! Ce gol! Titlul suprem!

Apoi seara aia nasoală de mai, de pe „Heysel”. Ne uitam, ca proştii, la televiziunea de peste Dunăre şi nu pricepeam de ce e muzică populară. M-am supărat pe matale puţin, atunci, că te-ai bucurat după grozăvia aia, dar, te înţelegeam, era un fel de cîntec de lebădă.

Ţi-am scris mai apoi. N-ai răspuns. Ştii, ăia de la PSV au făcut-o! O poză frumoasă, cu nişte autogafe. Noi lăsam bananele la copt pe dulap, bomboanele cubaneze erau Rai, de aia, dacă primeam o felicitare de la Platini, ce tare era! Cînd călcam pe a şasea, după o şedinţă cu părinţii, tata a venit şi mi-a zis că a doua limbă străină va fi franceza. Normal era rusa, cu „Pitica”, în 156, în Militari, dar se decisese o „experimentală”. Aşa că ţi-am trimis depeşa pre limba lui Voltaire. Cred că aveai nevoie de trei dicţionare s-o pricepi. În fine.

A dat treningu’ pe cravată
Te-ai apucat de antrenorat, nu erai rău, 19 meciuri la naţionala neînvins, da’ s-a rupt filmul la Europeanul ăla din 1992. Ai organizat, frumos, în 1998, Cupa Mondială la matale în sufragerie, apoi ai urcat, treaptă cu treaptă, scările de la UEFA.

Ce bucurie a fost cînd te-au uns barosan acolo, trăi-ţi-ar franţuzoaica! Suna frumos: al şaselea Preşedinte UEFA. Ăla de dinaintea matale, nea Lennart, respira greu, era burdăhănos, aşa ca Berthelot, ca să mă pricepi. Cînd a apărut Michel Platini am zis, asemenea unchiaşilor din Cişmigiu: „Uite, tată, unu’ venit din iarbă, care ştie meserie!”.

De aia, nea Michel, vreau să te întreb: de ce te-ai băgat în toate rahaturile astea? Ai fost mare, uriaş, monument, ai ajuns să trăieşti din şpagă? TU, PLATINI? Să primeşti de la moş Blatter 2.000.000 de dolari? Să spui că vei fi deschis, că vei coopera, apoi să strămuţi conturile, să vrei să le blochezi prin Elveţia? Cum respirăm noi, ăştia de te-am iubit, văzînd, zi de zi, ştirile: ţi-au dat 90 de zile îndepărtare de birou, te chinuie pe la Comisia de Etică, vor să te lase la vatră de tot, Platini FIFA – GATE, nu mai poţi candida pe nicăieri…

Pen’ ce ai făcut asta, nea Michel?