Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Pen’ ce ai făcut asta, nea Michel?

A fost mare în tricou, a ajuns uriaş la sacou. Avea de toate, dar a băgat zvastu-n caraiman. Acum, fotbalistul – monument stă ghiocel pe la comisiile de etică

Permalink to Pen’ ce ai făcut asta, nea Michel?
sâmbătă, 28 noiembrie 2015, 11:41

Rogu-te a-mi fi iertată obrăznicia de a folosi această formulă de adresare vizavi de Înălţimea Voastră, nea Michel, dar, în fotbalul nostru mioritic, pe care-l cunoşti bine, graţie apropierii de un personaj cu nume de film cu Pacino şi De Niro, aşa-s toţi: nea Jenel, nea Romel, nea Nelu, or, matale, sărut dreapta şi fac plecăciune, după ultimele matrapazlîcuri în care te-ai vîrît, asta eşti: un nea!

De mic copil, eu cînd m-am născut, m-am aventurat cu matale în fotbalul mare. Nu te-am prins la primele trupe, eram puradel, dar am citit, apoi, ce-ai zis. „Am jucat la Nancy, pentru că era oraşul natal, la Saint-Etienne, pentru că era cea mai bună echipă din Franţa, şi la Juventus, pentru că reprezenta cea mai bună trupă din Europa!”.

Mi-a plăcut mult de matale, să ştii! Noi n-aveam nici de unele, dar cînd puneam mîna pe un ziar, pe o revistă de aia colorată, pe o transmisiune de la bulgari, numa’ după nea Michel Platini mă uitam! Cum lăsai tricoul ăla peste şort şi te apucai să-i iei la mînă cu piciorul.

Cum a ajutat o „Doamnă Bătrînă”
De la Juve încolo am mers alături de matale. Ţiu minte perfect cînd m-a făcut pionier, la Chindie, sub Turn, bătea un vînt de-mi dădea cravata peste sprîncene, dar nu mă interesa de nimeni, aflasem că parcasei la Torino în curte. Ştiu, ţi-a fost greu, în vestiar erau numa’ băieţi proaspăt botezaţi în cristelniţa titlului mondial, ai vrut să te tirezi după primul sezon. Apoi, matale, dimpreună cu Zbigniew Boniek, aţi schimbat stilul de joc la „Bătrîna Doamnă” şi totul a început să meargă. Trei titluri de golgeter, trei Baloane de Aur. Mamă, ce fotbal parcurgeai cu „Ariston” pe piept. A, şi la Europenele alea, în finală, cînd, pac, ai telecomandat mingea pe lîngă ăia cinci iberici din zid. Ce execuţie! Bum, Luis Arconada se aruncă pe ea, se duce pe sub burtă, pe sub coaste, dădusei matale, de dimineaţă, crăpceanul cu săpun şi, gata, în halău cu el! Ce gol! Titlul suprem!

Apoi seara aia nasoală de mai, de pe „Heysel”. Ne uitam, ca proştii, la televiziunea de peste Dunăre şi nu pricepeam de ce e muzică populară. M-am supărat pe matale puţin, atunci, că te-ai bucurat după grozăvia aia, dar, te înţelegeam, era un fel de cîntec de lebădă.

Ţi-am scris mai apoi. N-ai răspuns. Ştii, ăia de la PSV au făcut-o! O poză frumoasă, cu nişte autogafe. Noi lăsam bananele la copt pe dulap, bomboanele cubaneze erau Rai, de aia, dacă primeam o felicitare de la Platini, ce tare era! Cînd călcam pe a şasea, după o şedinţă cu părinţii, tata a venit şi mi-a zis că a doua limbă străină va fi franceza. Normal era rusa, cu „Pitica”, în 156, în Militari, dar se decisese o „experimentală”. Aşa că ţi-am trimis depeşa pre limba lui Voltaire. Cred că aveai nevoie de trei dicţionare s-o pricepi. În fine.

A dat treningu’ pe cravată
Te-ai apucat de antrenorat, nu erai rău, 19 meciuri la naţionala neînvins, da’ s-a rupt filmul la Europeanul ăla din 1992. Ai organizat, frumos, în 1998, Cupa Mondială la matale în sufragerie, apoi ai urcat, treaptă cu treaptă, scările de la UEFA.

Ce bucurie a fost cînd te-au uns barosan acolo, trăi-ţi-ar franţuzoaica! Suna frumos: al şaselea Preşedinte UEFA. Ăla de dinaintea matale, nea Lennart, respira greu, era burdăhănos, aşa ca Berthelot, ca să mă pricepi. Cînd a apărut Michel Platini am zis, asemenea unchiaşilor din Cişmigiu: „Uite, tată, unu’ venit din iarbă, care ştie meserie!”.

De aia, nea Michel, vreau să te întreb: de ce te-ai băgat în toate rahaturile astea? Ai fost mare, uriaş, monument, ai ajuns să trăieşti din şpagă? TU, PLATINI? Să primeşti de la moş Blatter 2.000.000 de dolari? Să spui că vei fi deschis, că vei coopera, apoi să strămuţi conturile, să vrei să le blochezi prin Elveţia? Cum respirăm noi, ăştia de te-am iubit, văzînd, zi de zi, ştirile: ţi-au dat 90 de zile îndepărtare de birou, te chinuie pe la Comisia de Etică, vor să te lase la vatră de tot, Platini FIFA – GATE, nu mai poţi candida pe nicăieri…

Pen’ ce ai făcut asta, nea Michel?

Comentarii (11)Adaugă comentariu

daly (2 comentarii)  •  28 noiembrie 2015, 13:11

Bravo….*NEA* Oprisene…frumos articol , frumoasa poveste. Demult dar culmea in aceiasi perioada a C.E. din Franta am trimis si eu o scrisoare, dar federatiei Franceze de fotbal. Am primit raspuns : o felicitare cu echipa nationala si semnaturile jucatorilor,,,,,O pastrez si acum, frumoase amintiri. Multumesc Catalin Oprisan pentru ca datorita dvs mi-am amintit de copilarie.

pinguilde (3 comentarii)  •  28 noiembrie 2015, 14:17

O curiozitate gramaticala: e voie acum sa spunem tu parcasei si tu dadusei?

eueueu (1 comentarii)  •  28 noiembrie 2015, 15:04

raspunsul la intrebarea asta ti l ofera moromete, din pacate……………

dg (1 comentarii)  •  28 noiembrie 2015, 15:05

mie nu mi-a placut niciodata platiniu asta.
un pomanagiu autentic, lenes pe teren dar mare profitor.
in comparatie cu zidane, e mic copil, la fotbal ma refer.
fiind shmecher pe teren, nu m-a mirat de loc sa faca ce a facut si in afara lui, mai ales ca a ajuns acolo nu prea ortodox, din cate imi aduc aminte.
plus prietenia cu mircica sandu, alt maestru al statului la pomana dar maestru de ceremonii oneroase.

independentu (30 comentarii)  •  28 noiembrie 2015, 15:32

de platini nu ma leaga nimic. dar de vremurile alea, da. ce bucurie era prin 85-88 cand primeai un plic de la o echipa de afara. leverkussen si uerdingen raspundeau la toata lumea. altele, in functie de noroc. o, tempora…

florin (1 comentarii)  •  28 noiembrie 2015, 15:53

dg ….bre ( ca sa fiu in ton …) matale la ce televizor te uitai ? sau la tabloul lui Mendeleev , ca acolo toti/toate stateau de pomana ….numai ca ala nu-i nici platinium , nici macar platani …..( pe unde o mai fi Progresu ” ?)
multumim si mult si frumos , Domnule Oprisan !
in cel mai pur stil romanesc , (,,cismigiul ” , ca forma de manifestare , exista peste tot , in Romania fotbalistica ), ne faci sa iti sorbim articolele…..pacat ca sunt atat de rare , intr-un,, ziar de sport” ( numai de sport nu e cu ion tzoaia si acolitu” lui …..
inca o data , multzam ! ma simt bine , asa rascolit in cotloanele tineretii ….

mal. (5 comentarii)  •  29 noiembrie 2015, 9:27

Ca de obicei, felicitări pentru articol, dle Oprișan! Cred că profesia mă ajută să dau răspunsul la întrebarea dvs… Băgatul „în toate rahaturile astea” ține de caracter, de educație… și nu de mărimea conturilor. Mulți bogați continuă să fure! Aici vă pot face o teorie întreagă cu privire la timpul alocat educației din copilărie și până la o vârstă adultă…. nu e momentul… Cu câteva excepții memorabile, sportivii de performanță nu prea au timp nici de școală, nici de altele… este prețul pe care îl plătesc succesului.

adi (1 comentarii)  •  29 noiembrie 2015, 9:38

felicitari e putin spus cataline bv tie!

Cineva (1 comentarii)  •  29 noiembrie 2015, 9:59

Frumos scris, despre un adevarat personaj al fotbalului mondial, care a avut de toate pentru a reusi in tot ce a intreprins; pacat de acest derapaj, despre care inca nu stiu ce sa cred.
Firesc sa fi avut probleme cu franceza, daca le ai si cu perfectul simplu din limba romana…
Am primit seturi cu fotografiile marilor jucatori francezi din perioada respectiva si colectionez revistele Onze, Mondial si Onze Mondial (desi nu le mai citesc din coperta in coperta, pentru ca suntem … conectati la tot ce se intampla).
In fine, am fost mai norocos decat tine, intalnindu-l pe Michel la Lisabona, in 2004; in mod firesc, am obtinut si un autograf de la el! C.

barbu brailoiu (4 comentarii)  •  29 noiembrie 2015, 19:20

lăcomia, soră bună cu șmecheria. prieten cu nașul Mircea Sandu! vă amintiți că, făcea ce făcea, de ajungea pe aici, prin România? nu s-a aflat încă dacă era vorba despre niscai șpăgi sau ceva folcorizde…. tradiții ale fotbalului cel băștinos.

dan (226 comentarii)  •  29 noiembrie 2015, 19:24

Banul corupe!

Comentează