Nea Imi de Salamanca

N-a suduit, niciodată, nimeni nu-l cunoaște urlînd. E boier, e iubit și iubește. A, și e și antrenor: Vicente, primul Marchiz de Del Bosque

UNO.
Vreo 465 de meciuri la Real Madrid. Cinci titluri, patru Cupe, lega frumos jocul la mijloc. Kubala, uriașul, selecționerul, îl avea în vederi pentru Mondialul din 1978. Pînă să facă lista pentru Argentina, Zamora, de la Real Sociedad, i-a rupt picioarele, la un meci pe „Atotxa”, fosta arenă din San Sebastian. Altul ar fi urlat, ar fi sărit la bătaie. Tatăl său, mecanic feroviar, îl învățase altceva. A ratat trecerea Atlanticului. S-a închis în rezerva spitalului unde era operat și a plîns. Atît.

DOS.
I-a adunat, pe toți, în sufragerie. „Vă spun o singură dată, să vă intre bine în cap! Nu vreau să văd în istă casă nici cea mai mică lacrimă. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom merge înainte. Acum tuturor ne este frică, însă acest pui de om trebuie să știe că toți din jurul lui îl ocrotesc cu dragoste. Claro?”. Așa a glăsuit, apoi s-a închis în baie. A început să plîngă. Puternic. „Am lăcrimat, singur, ani de zile. Fără să mă vadă nimeni. Ce prost am fost!„. Vicente del Bosque, antrenorul naționalei Spaniei, campion mondial, își ține capul în mîini. Vorbește cu Gemma Herrero, cea care scrie „39 de povești impresionante ale oamenilor din sport”. Puiul lui mijlociu, Alvaro, se născuse cu sindromul Down. „Niciodată nu l-am privit altfel. Îm aduceam aminte că la începuturile mele ca fotbalist, meci de meci, la intrare apărea un copil în cărucior cu rotile. Am uitat cum îl chema, știu doar că era cel mai bucuros om din lume cînd îmi atingea mustața”.

TRES.
În iunie 2003, la o zi după ce Real Madrid cîștigase, cu el pe bancă, un nou titlu, după două Ligi ale Campionilor, l-au dat afară. Perez nu i-a zis asta în ochi, a pus un țîrcovnic. Toni Grande, secundul, s-a dus să bată tot Consiliul de Administrație. Cu o săptămînă înainte, mexicanii de la Tigres scoseseră 2.000.000 de dolari pe sezon, banii jos, să vină nițel pe la ei. „Gracias, dar sînt legat de Real Madrid!”, le-a răspuns. În ziua cînd tipii cu sombrero montau un tehnician nou, Perez îl dezlega de „Bernabeu”. N-a zis nimic. Doar și-a mușcat mustața.

CUATRO.
Raul era la telefon. „Mister, nu știu cum să-ți zic, așa că o fac direct. Sînt probleme cu Davide. Ne ajuți?”. „Davide” era Beckham, nou parcat printre albi. „Tată, nu mai sînt la voi, dacă se află, e groasă”. Dar nu-și putea refuza căpitanul… Raul a aranjat o „fortuită” Beckham –  Del Bosque. Englezul trăsese pe alături cu o translatoare, presa vuia, la Real nu prea se auzise așa ceva, lumea era speriată. „Davide, copile, tu știi de ce noi, ibericii, avem două nume de familie? Primul vine de la tată, al doilea, de la mamă. Uite, eu sînt Del Bosque Gonzalez, pricepi? La noi, neamul e sacru!”. Dialogul nu-i consemnat pe nicăieri, însă se știe că Beckham a închiriat restaurantul hotelului „Ritz” din Londra, a făcut rost de o Filarmonică și de 5.000 de orhidee, s-a pus în genunchi și i-a cerut iertăciune Beckhămiței.

CINCO.
Vorbește Tayfun, fost jucător prin Spania, Germania și Turcia. „Am fost anunțați că Del Bosque a fost dat afară de la Beșiktaș. Am făcut un tunel cu toți oamenii din club, de la femeia de serviciu la contabil. El a trecut printre noi, iar noi l-am aplaudat. Nu luase nici măcar un singur titlu, dar era un domn uriaș”.

ULTIMA.
E campion mondial și european. Ține în frîu o trupă în care Casillas e dat afară de la Real și el trebuie să-l impulsioneze, Pique e înjurat de toată lumea și el, castillan, trebuie să aibă grijă de un catalan, Cesc conduce revolta de la Chelsea, Diego Costa se bate cu toată lumea, Sergio Ramos nu se mai înțelege cu iubita, De Gea nu știe dacă e la Manchester sau la Real. Dar el, don Vicente del Bosque, așa a fost educat. E calm, chip și atitudine de bonom, tipul bunicului perfect!

A, și încă ceva. Toți antrenorii din istoria naționalei iberice au stat, în autocar, pe primul loc din stînga. El merge mai în spate, să fie alături de „copii”!

* Sursa: wikipedia