Cenuşăresul

Le-a purtat într-un mai '54, apoi, după şase decenii, i-au venit ca turnate. Le-a scos la licitaţie, banii i-a trimis la nevoiaşi. Un doctor cu cap. Şi cu picioare

Ziua aceea de 6 mai 1954 nu începuse deloc bine. Ploua, dar cînd nu se petrece asta în Anglia? La spitalul său din Londra, unde trebăluia, Roger n-avea chef de nimic. Se băgase-n subsol, la atelierul tehnic, ochise un polizor şi se apucase de pilit cele 12 cuie de pe pantofii de alergare. „Pe vremea asta cu siguranţă că zgura se va lipi imediat de talpă, măcar să nu aibă pe ce să se prindă”, zicea în timp ce steluţe de pilitură de fier ţopăiau precum artificiile.

Era atlet. Alergător. Avea 25 de ani. Se numea Roger Bannister. Medic. Fixase ţinta la sub patru pe milă. Traducere: voia să alerge 1.609 metri în ceva ce să înceapă cu 3. Numărul maxim de minute.

Neamţ şi englez, după Al Doilea Război Mondial
Lucra cu neamţul Franz Stampfl, specialist al şcolii germane, foarte la vogă în acea perioadă. Nicodată nu alerga mult. Tehnica era următoarea: 15 curse x 137 m. Sau 10 x 402. Ori 5 x 804. Asta însemna că Roger băgat NOS pe final, atunci cînd ceilalţi căpriori terminaseră cherosenul.

A prins un tren din staţia Paddington pînă la Oxford. Acolo era treaba, pe „Iffley Road Track”. S-a găsit cu ceilalţi concurenţi: trei localnici, de la Universitate, patru de la British AAA. Care trei? Nigel Miller venise ca spectator, a aflat de pe afiş că are rezervat un culoar. Nu i-au găsit haine de concurs, a abandonat. Vîntul bătea de-ţi zbura basca de pe cap. Roger s-a dus la antrenor. „Franz, azi nu alerg pe vijelia asta. O lăsăm pe mîine. Ce record să fac, nu vezi că-i tornadă?”.

Cursa era programată la 6:00 PM. 3.000 de gură cască veniseră acolo. BBC dădea, „live”, afacerea. Comentator era Harold Abrahams, un Everest al atletismului britanic. Cum să nu se bage la cursă?

Fix cu 15 minute înainte de start, Eol, băiatul cu vîntul, s-a plictisit şi s-a dus la somnică, aşa că s-a putut pleca perfect. Brahser a terminat primul tur în 58 de secunde, iar jumătatea de milă a culcat-o la 1:58. Bannister i-a respirat în ceafă, n-a ieşit din ritm. Chataway a dat din coate şi-a trecut primul pe final. Roger n-a forţat. Cu 250 de metri înainte de finiş a călcat acceleraţia. A trecut întîiul.

Anunţ de „Cartea Recordurilor”
Norris McWhirter, cel care avea să nască celebra „Carte a Recordurilor”, announcerul, i-a ţinut într-o tensiune uriaşă pe toţi: „Doamnelor şi domnilor, iată rezultatele de la cursa cu numărul nouă, cea de o milă: primul, numărul 41, R. G. Bannister, de la Asociaţia Atleţilor Amatori, fost la Colegiul Exter şi Merton din Oxford, cu un record al cursei ce însemnă şi un record al Angliei, al Europei, al întregului Imperiu Britanic, al întregii Lumi. Timpul a fost de trei…”. Restul nu s-a mai auzit. Asta dorea lumea să perceapă, bariera fusese doborîtă. 3 minute, 59,4 secunde!

Curios, recordul după care Omenirea tînjise atîta vreme n-avea să reziste mult. După 46 de zile, la Turku, în Finlanda, Landy îi făcea de petrecanie.

Unde e cap sunt şi picioare!
Acum cîteva zile, o faimoasă casă de licitaţii a scos la vînzare o pereche de pantofi de alergare. Niţeluş mai vechi. S-a pornit de la 38.000 de lire sterline. În două minute şi jumătate afacerea a fost închisă pentru 266.500 lire sterline.! Pantofii plus două poze. Prima, un tip în maiou strînge mîna marelui Winston Churchil. A doua, acelaşi tip, la 60 de ani de la întîia imagine, probează o pereche de alergători. Incredibil, se potrivesc perfect. Cenuşăresul e Sir Roger Bannister. Ghetele sînt cele pilite cu decenii în urmă la un polizor din subsolul unui spital londonez…

Banii pleacă, toţi, spre fundaţia sa, cea care ajută oamenii cu probleme neurologice. Atlet şi doctor. În ce ordine doriţi dumneavoastră!

* Sursa: efe