Nebun la h6. „Ivan, vreau să fac pipi!”

La doi ani ştia toate piesele. La trei, toate mutările. Aproape de patru, rupea pe turnee cu ceas. Şi bătea cavaleri trecuţi pe clasa a patra

Şade într-un colţ şi plînge de saltă cămeşa pe ea. Cînd fotografii îi bagă bliţu-n ochi, se fereşte, acoperindu-şi faţa cu palmele, semn că ştie joaca de vedetă. Pe tabelă-s rezultatele. IRENE PLANELLA ZAVALA, din Barcelona. Un punct din cinci partide, locul 15 din 16 la puternicul turneu de şah de la Valencia. Cum să nu-i fie ruşine?

Jorge se apropie de ea. „Zîna mea, nu-i nimic, tati, stai liniştită. La vîrsta ta e foarte bine!”. Îl îndepărtează cu palmele. Cum naiba să fie OK? Are trei ani şi nouă luni! La etatea ei să suporte asemenea umilinţă? Niciodată!

N-a scos „oaaa”. A cerut un pion
Irene a făcut prima mutare, cu albele, pe 28 octombrie 2011. Atunci s-a născut. Zice-se că la Apgar n-a scos plînset, ci l-a întrebat pe anestezist dacă-i place gambitul danez.

Abia lepădase biberonul, trecînd pe legume pasate, cînd deprinsese numele tuturor pieselor de pe o tablă de şah. La trei ani ştia, deja, toate regulile, numai uitîndu-se la partidele lui Ivan. Frac-su o pornise mai repede: la 16 luni de viaţă participa, deja, la turnee, între două schimbări de pamperşi. Fusese cel mai tînăr jucător de şah din istorie. Spania avea 420.000 de oameni cu patalama. El era primul!

Irene aşteptase ceva mai mult. La trei toamne juca însă partide complete. N-ajungea la masă, nu stătea, niciodată, pe scaun, era precum argintul viu. Ca să vadă piesele, părinţii se prezentau cu un taburet mic, pe care se cocoţa, apoi punea un genunchi direct pe tabla de joc şi, la treabă! La primul turneu, la al doilea joc, a rezemat dreapta pe pătrăţele, a dat să mute ceva cu stînga, mîna de sprijin i-a alunecat şi a ras jumătate dintre figurile preopinentului. Le-a aranjat, apoi, perfect, pe toate, din memorie. Atunci şi-au dat seama cu cine au de-a face.

N-are patru, dar a bifat trei
La trei anişori şi şapte luni s-a apucat, puternic, de turnee. A legat două la Zaragoza, unul la Valencia. La debut, arbitrul s-a prezentat în dinţi cu o diplomă şi-o medalie. A declarat-o „cea mai tînără jucătoare din lume”! I-a dat şi-o cutie de bomboane, poate se plictiseşte între mutări. La al doilea, a trecut şi pe ceas. Muta, pac, apăsa! Muta, pac, iar apăsa! Nu i-au găsit categorie de vîrstă. Au dat-o-n băşcălie: „Băi nea Jorge, ăla mic la un an juma’, ea la trei şi-un cioc de barză. Prin casă mai ai matale vreunul sau vreuna? Că poate îi punem să joace între ei!”. Au întrebat-o dacă se supără cînd îi vor aloca băieţi de opt-nouă ani. A răspuns: „Da’ ei ştiu să joace?”. Nu ştiau. A prins un ochelarist, i-a dat şah mat, apoi s-a strîmbat la el!

„Copito de Nieve”, maimuţa albă
S-a băgat la turneul pentru copii „Colţul”. 2,5 puncte din nouă partide, locul 35 din 40 de jucători. Următorul prichindel se afla la trei ani distanţă de ea.
Jorge a încercat să-i arate nişte deschideri, nişte scheme. N-a mers. L-a pus să joace, pe viu, partide. De acolo a „furat”. La Valencia, pe 20 august, au băgat-o la Under-16. Mulţi dintre combatanţi fumau şi beau cafele. Ea venise cu „Copito de Nieve”, o maimuţă albă, de pluş. Scosese un punct din cinci partide, dar era nemulţumită. Mai ales că se afla la patru mese de al ei frate, concurent.

Luase taburetul, urcase pe masă, rezemase, conform tradiţiei, genunchiul pe tablă, mutase un nebun pînă aproape de liniile inamice, apăsase ceasul, apoi liniştea aceea de copii cu capul prins între mîini fusese spartă de o voce de domnişorică: „Ivan, vreau să fac pipi!”.

Pentru moment, Capablanca, Tal, Fischer se puseseră pe-un rîs.

* Sursa: abcblogs