Treisuteşaptezecişiunu

A decis să filmeze totul. Din momentul în care ligamentele i s-au despărţit, pînă la revenire. Documentarul despre Thiago, băiatul de la Bayern, cea mai tare lecţie de viaţă a anului

O avea grea. De două ori. Ăla bătrînu’, Mazinho, fusese profesor. Campion mondial, tipul acela care, dimpreună cu Bebeto şi Romario, legănase bebeluşul la Mondialele americane, în „sfertul” cu Olanda. Suia pe un tun coana minge şi, cînd o slobozea, o făcea curcubeu. A doua presiune venea de la nume. Alcantara Întîiul era considerat, de mulţi, drept cel mai mare jucător din istoria Barcelonei. El, Thiago, jucase pe „Camp Nou” şi se intitula chiar aşa: Alcantara. Deci?

Staroste european pe la puradei, Under 17, Under 21, două Ligi ale Campionilor, debut la Barça la 18 ani. Trecuse la Bayern. Pe final de februarie 2014, accidentarea. Genunchiul drept, meci cu 1899 Hoffenheim.

O cameră video şi un genunchi
Injecţii, halate albe, operaţia. Atunci i-a venit ideea! Va filma tot! Tot! Întregul chin, toată perioada de recuperare, miile de ore de sală de forţă.

„Nu ne-a dat voie să-l vizităm la spital. Ne-a zis că acolo sînt copii operaţi, ce au nevoie de dragoste, nu el, un fotbalist cu un genunchi cusut”, glăsuieşte Mazinho. Valeria, soţia, mama, fostă voleibalistă de performanţă, plînge. Vrea să se oprească, dar nu poate. „Medicul ne-a spus că totul decursese OK, dar noi ne temeam să nu clacheze mental”.

A dat drumul la recuperare. A luat cu el camera nonstop. N-a vrut să arate cît de greu e. Din contră! „Îţi fixezi un termen, apoi începi să tai din zile!”, spune. Imaginile curg. Thiago Alcantara pe masa de masaj. Împinge piciorul spre dreapta, băiatul de acolo îl aduce înapoi. El alergînd într-un bazin plin cu apă. El pe bicicletă, cea mai bun prietenă a sa vreme de un an. El întins pe burtă. Se aude: „Ia să vedem, cine poate duce călcîiul aproape de ureche?”. Trage de el… Doare, dar, parcă pe zi ce trece mai puţin.

Alcantara urcă pe munte, înghite kilometri de poteci. Schimbă anotimpul. Pune la pantofii de sport anvelope de iarnă şi haleşte ture pe zăpadă. Preparatorul fizic e veşnic cu el. Rîd, aleargă, bagă viteză. Viaţa merge înainte. „Toata ziua puneam mîna pe genunchi. Nonstop. N-aveam pace deloc. Ştiam că e acolo, dar mai ştiam şi că trebuie să revin pe gazon. Doar cînd dormeam nu mă controlam. Deşi am cîteva poze aţipit, cu mîna întinsă pe lîngă corp şi cu două degete pe rotulă”.

Film cu un singur personaj principal
14 controale. Numărate şi filmate. Avioane, clinici, cabinete medicale. Doctorul Ramon Cugat, unul dintre cei mai şmecheri ortopezi, care aşază oscioarele la loc exact ca în manualele de anatomie, i-a dat vestea. „Genunchiul nu e nici bine, nici rău. E perfect!”.

Gazonul, primii paşi pe iarbă, accelerarea, lovirea mingii. Rîuri de sudoare. „Este omul cu cea mai mare voinţă din lume”. Tocmai a trecut un cadru cu Rafinha, fratele, băiatul rămas la FC Barcelona. El a vorbit.

Apoi, într-o zi, Guardiola l-a anunţat că a dialogat cu felcerii trupei şi că-l trece pe foaie la meciul lui Bayern. A intrat pe final, în locul lui Lahm. „Am călcat apăsat, am pompat benzină, injectoarele s-au deschis. Ei drăcie, genunchiul rezistă, mi-am spus”. Tot stadionul era în picioare. Da, nemţii aceia reci se ridicaseră în picioare şi urlau: „Thiago, ooooo, Thiago, ooooo!”. Zoom pe ochii săi. La naiba, alea sînt lacrimi? „Atunci mi-a fost teamă să nu cedeze. Nu de la vreun contact dur, de la emoţii”.

La început au promis că vor numi documentarul după numărul zilelor petrecute de la accidentare pînă la revenire. Căutaţi-l! Sînt puţin sub 18 minute. Nimic horror, nimic exagerat, realitate pură, fără trucaje şi alte abureli.

O poveste de viaţă. Senzaţională. I-au spus „371”.

* Sursa: youtube.com