Philemon şi Baucis

În 2011 a ars de vie la un ultramaraton. 80 la sută din suprafaţa corpului. Două luni de comă. La anul vrea să alerge din nou. Povestea ce ne arată că ”Love Story” n-a fost numai un film

Era cald, al naibii de cald, de parcă Dumnezeu uitase deschisă uşiţa cuptorului ceresc. Alerga şi simţea cum maioul de pe ea i se dezlipeşte cu tot cu carne, asemenea cămăşii otrăvite cu sîngele centaurului Nessus, dăruită lui Hercule de a sa soaţă, Deianira. Bidonul plin i se părea o picătură. Arşiţa jupuia, aerul era ca pe Marte. Apoi a simţit aşa, ceva, cumva, ca o bombă atomică ce îi storceşte trupul. Lumină ca la Potop. Şi pîrjol!

Zeus, Hermes plus doi moşnegi
Două luni a zăbovit în comă. Nume pacient: Turia Pitt. Vîrsta: 23 de ani. Ocupaţia: Inginer minier, dublu masterand. Cu ce ocazie pe la spital: arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului. Optzeci la sută! Şanse de viaţă: o adiere de aripă de libelulă peste zero!!!

Cel dintîi „oaaa” îl lansase în Tahiti. Tatăl, australian, bolnav de surfită, parcase pe acolo, în căutarea celor mai şmechere valuri din lume. Revenise pe continent, facultate, fotomodel. Era frumoasă. Se iubea, acolo în Sydney, cu Michael Hoskin, un tip pîinea lui Dumnezeu. Cînd se logodiseră, Mike o trăsese pe-o peluză, departe de urechile rubedeniilor. O sărutase cald şi-i spusese: „Vreau să fim ca Philemon şi Baucis!”. Zeus coborîse pe Pămînt, cu Hermes, golanul cel mic. Muritorii nu-i primiseră. Doar moşnegii le dăduseră tot: casă, apă, chiar şi unica raţă din ogradă. Atunci, olimpienii le spuseră că le îndeplinesc orice dorinţă. Ceruseră să se despartă de istă lume în acelaşi timp, nu puteau trăi o secundă unul fără celălalt. Aţi văzut, pe malul unui rîu, cum salcia îmbrăţişează, mereu, un arin? Pişicherul de Hermes în asta-i transformase în ceasul de apoi. Turiei îi plăcuse mult…

Ultramatonistă, inginer, fotomodel
O sărutase, la fel de cald, şi cînd pornise la ultramaraton. Da, 100 de kilometri, ea, fotomodelul, inginerul minier, tipa drăguţă de pe coperţile revistelor. Se pregătise de milenii pentru cursa asta. În acel septembrie 2011, Australia ardea. Toată. Cei de la „Racing the Planet” au ignorat avertismentele. Alergătorii au intrat în pădurile de la Kimberley. Pe acolo trecea drumul. Crengile mocneau. Turia şi o colegă au fost prinse de flăcări. Au fost arse de vii!!!

Două luni de comă. Auzea numai un glas ce se războia cu cineva nevăzut. „Doamne, să nu îndrăzneşti cumva…”. Vocea mamei. Undeva, într-un colţ, un chip iubit, nedormit de 61 de zile! Mike. Trei milioane de dolari recompunerea tuturor ţesuturilor! 21 de zile într-un incubator. Da, nu-i aşa că soarta e glumeaţă? Arzi, apoi, după comă şi operaţii, te bagă la căldurică pentru a supravieţui? Şapte degete amputate. 29 de operaţii complicate, 16 ceva mai „uşoare”. O mască de compresie, pe faţă, 23 de ore. Ultima oară ziua parcă avea 24 cu totul, nu?

N-a vrut să plece în altă parte, deşi Celestine, doamna Pitt, se dusese, de cîteva ori, după haine. Toată voinţa Universului se adunase într-o singură inimă. Cea a Turiei. Unica rămasă nearsă.

2011. 2015. 2016
A început recuperarea. Terifiant suportă termen de comparaţie? Sală, bazine, apoi, din nou, afară. „40 de operaţii şi sute de grefe să mă oprească? Niciodată”, avea să spună după patru ani de spital. A tras un maiou şi a ieşit la alergat. „Never, Never, Never Give Up”, scria pe el. Medicii n-au lăsat-o. Au obligat-o să poarte masca de compresie. „Soarele te-ar putea arde”, i-au spus ei. A luat-o ca pe o glumă amară. Pentru septembrie ăsta nu mai e vreme. Dar la anul, în 2016, e ca şi înscrisă la cursă.

Acum cîteva zile s-a căsătorit! Nuntă mare, frumoasă. Ce vorbă e aia cu cine? Cu Mike, logic! Seara, după toată nebunia, a tras-o pe pajiştea de atunci. A sărutat-o cald (da, poate nu e cel mai potrivit termen!) şi i-a făcut cadou un tablou de 54×5 cu 68×5 cm. La lumina Lunii, Turia a citit pe spatele său: „Rembrandt van Rijn. 1658. Philemon şi Baucis”.

Sursa: smh.com.au