O vestă de salvare contra o viață!
Călărea, o făcea pe vizitiul, juca fotbal, se băga la baseball. Acum fix un secol avea o avere de 15.000.000 de dolari. Dar asta nu-l împiedica să-şi ofere vesta de salvare, deşi nu ştia să înoate
Cu cîteva minute înainte, […]
Călărea, o făcea pe vizitiul, juca fotbal, se băga la baseball. Acum fix un secol avea o avere de 15.000.000 de dolari. Dar asta nu-l împiedica să-şi ofere vesta de salvare, deşi nu ştia să înoate
Cu cîteva minute înainte, o torpilă trimisă de pe U-20 lovise vasul! Primul Război Mondial, 7 mai 1915, undeva pe lîngă coastele irlandeze. „RMS Lusitania”, „Ogarul Mărilor”, e plin cu 1.959 de oameni care aleargă, îngroziţi, pe punte. El, un tip cam pe la 40 de primăveri, i-a promis unei tinere mame că-i face rost de o vestă de salvare. Nu i-a făcut! De unde să-i facă în nebunia aia? Atunci o scoate pe a sa. Sinucidere curată! Cunoaşte că nu ştie a înota, dacă o predă, în Oceanul Atlantic… Dar s-a născut în cea mai nobilă familie din Univers. Chiar aşa, cine e tipul ăsta care face gesturi nebuneşti?
Întregu-i nume e Sir Alfred Gwynne Vanderbilt I. Da, faimoasa familie de olandezi ajunsă în America, specialişti pe nave de cărăuşie, pe transporturi de căi ferate. Avere incomensurabilă, înaintaşi ce lăsaseră milioane de dolari moştenire urmaşilor, încă de la 1850!
Vînător, fotbalist, jocheu și vizitiu
E născut în NY. Şi e sportsman. Iubeşte vînătoarea de vulpi. Joacă baseball, dar cînd ajunge în Marea Britanie, patria sa adoptivă, se bagă şi la fotbal. Cel mai tare îi place s-o facă pe vizitiul. Da, iubeşte caii! E jocheu neîntrecut, apare la toate cursele de cinci stele din SUA, însă nimic nu se compară cu nebunia de pe o caleaşcă. Nu rîdeţi, treaba asta e la fel de la modă ca alergatul după minge în Anglia! Dă poruncă la cei de la „Brewster Company” să-i meşteşugească un atelaj. E gata la 1903, frumos, negru cu auriu, patru bidivii. Primeşte numele „Venture”. Oamenii cu bani din UK, tineri de a sa vîrstă, se bagă la întrecere.
Aleg ruta Londra – Brighton, se îmbracă asemenea vizitiilor, dau bice cailor, îi schimbă la poşte, se opresc doar pentru a bea apă, înfulecă, în timp ce caleştile trec peste podeţe şi aşa, plini de colb, de transpiraţie, termină după şapte ore şi jumătate întrecerea. Numai Alfred are pe drum, pentru schimburi, 56 de armăsari. Ştie că lumea se uită urît la ei, că asta e distracţie de bogătani. Aşa că dă ordin să i se facă o soră „Venturei”, pe care o donează ambulanţei londoneze.
21.000 de kilometri în cinci ani
Vanderbilt şi gaşca sa nebună aleargă de la 1909 pînă la începerea primei mari urgii a omenirii. Nimeni n-a stat să numere cu exactitate, dar presa vremii spune că, per total, băieţii ăştia ar fi înghiţit 21.000 de kilometri.
Ia bilete pentru „Titanic” însă, în ultima clipă, se răzgîndeşte. Ia bilete pentru „Lusitania” şi, în ultima clipă, se suie. Doar el şi valetul. Fără familie, fără copii. Nemţii aud că pe vas ar fi şi niscaiva muniţie pentru Aliaţi şi îl torpilează.
Nava se cutremură. Vanderbilt desface vesta de salvare, o petrece peste umerii femeii, o închide. Apoi pupă pruncul din braţele ei şi se uită spre cer. E tată. Acasă a lăsat trei feciori. „Scenă din Titanic, melodramă, bla, bla”, veţi spune. Norman Ratcliffe, un gentleman, şi Wallace B. Phillips, jurnalist, vor depune mărturie că au văzut scena asta. Plus tînăra mamă. În 18 minute, „Lusitania” dispare. Cu tot cu 1.198 de suflete. Corpul lui Alfred Vanderbilt I şi al valetului său, Ronald Denyer, nu vor fi, niciodată, găsite. Se va trage dungă, se vor scădea cheltuielile de înmormîntare. Pe 25 mai 1915 se va deschide testamentul. Avere de 15.594.836,32 de dolari!!!
Cum sicriu n-avuseră a-i coborî în mormînt, îi ridicară o piatră, pe A24, drumul pe care el îl bătea de la Londra, pe capra „Venturei”. „În memoria lui Alfred Gwynne Vanderbilt, un gentleman galant şi un sportiv de calitate, dispărut în naufragiul Lusitaniei, la 7 mai 1915. Piatra aceasta a fost pusă pe drumul lui favorit, de cîţiva prieteni alături de care îi plăcea să concureze”.
* Sursa: The Esoteric Curiosa