„Campionul”, pumni cu miros de Oscar

Boxul a adus două statuete primei pelicule ce trata un subiect din lumea atletică. Se petrecea acum mai bine de 80 de ani

Vara lui 1931 parcă fusese mai caldă ca niciodată. Lui Francesc Marion, scenarist cu ştaif, aşa i […]

Boxul a adus două statuete primei pelicule ce trata un subiect din lumea atletică. Se petrecea acum mai bine de 80 de ani

Vara lui 1931 parcă fusese mai caldă ca niciodată. Lui Francesc Marion, scenarist cu ştaif, aşa i se părea. Trase un scaun mai aproape de cel cu care vorbea, un tip uşor impasibil. „Wally, dragă, jur că povestea asta e scrisă special pentru tine. E turnată pe calapodul tău, e a ta! N-am meşteşugit-o pentru vreun ţărănoi şi, după ce ăla m-a refuzat, m-am prezentat cu ea aici! Noooo, e numai pentru Wallace Beery!”.

Wallace Bery e el. Actor din perioada de aur a filmului mut. Undeva pe la 78 de pelicule trase pînă în acel moment. Adică nu un guţan. Ştie cam pe unde e. A sărit, uşor, de 45 de ani, apariţia sunetului l-a dărîmat niţel. Cu un an înainte, prinsese două filme-miez, „The Big House” şi „Min and Bill”, lumea se ridicase în picioare la premieră. Acum însă, avea nevoie de confirmare. Zise să joace, niţel, la cacealma. „Feri, trebuie să înţelegi că acum cîteva zile nişte ciocolatii din India s-au prezentat cu mălai consistent. 500.000 de dolari, Feri, 500.000! Au zis că au nevoie de mine la ei acasă, să-l joc pe Buddha. Ban curat, semnătură negru pe alb. Scenariul tău trebuie să fie curcubeu în noapte ca să mă oprească aici”. Marion cunoaşte marfa. „Wally, te rog să-l citeşti. Atît!”.

Beţiv, boxer, bătaie
Safteaua-i făcută. Lui Bery îi place scriptul. Trebuie să joace rolul unui fost mare boxer, ajuns un beţiv notoriu, cu un copil aşa, de nouă-zece ani. Puştiul e debutant, Jackie Cooper se intitulează. Povestea curge frumos, cu sport mult, cu dramă, cu acţiune. Finalmente, „The Champ”, Campionul, face rost de un meci pentru a demonstra că nu e pierdut definitiv. Învinge, dar moare, în timp ce puştiul plînge în vestiar, în braţele mamei regăsite.

Primul tur de manivelă e dat la mijlocul lui august. Se filmează opt săptămîni legate. Se aduce un consultat pe probleme de box, care stă, non-stop, cu Beery. În 1931!!! Cooper şi Wallace nu au nici un fel de chimie în afara cadrelor. Cel mic nu-l haleşte deloc. „În prezenţa lui mă simt neconfortabil, mă tratează ca şi cum aş fi un cîine de pe stradă”, spune Jackie.

Cum ajung însă în faţa camerelor de luat vederi, se transformă, intră în pielea personajelor. Asta înseamnă actorie! Copilul primeşte 1.500 de dolari pe săptămînă filmată. Are nouă ani şi un contract cu Paramount Pictures, o „obscură” companie de film… Cei de la MGM, alţi minusculi, sînt cu ochii pe el.

1.500.000 $ din bilete!
Montajul se face degrabă, pelicula adună 87 de minute. New Yorkul găzduieşte premiera, la „Astor Theatre”, pe 9 noiembrie. Beery ia propriul avion din Los Angeles, California, zboară toată SUA şi ajunge la al doilea gong, cu papion, dar niţeluş năduşit. Marketingul funcţiona şi cu 80 de ani în urmă.

„The Champ” prinde. E dinamic, e despre familia americană, se îndreaptă spre tragedie, dar se termină cu happy end. E logic să adune 1,5 milioane de dolari, cifră uriaşă pentru acea vreme.

Pe 18 decembrie 1932, la Hotel Ambassador din Los Angeles, California, Conrad Nagel, unul dintre zeii filmului mut, gazda celei de-a cincea ediţii a Premiilor Oscar, deschide plicurile. „Campionul” are concurenţă de lux: Marlene Dietrich, Greta Garbo sau Gary Cooper în celebrul „Adio, arme”.

Din cele patru nominalizări, „The Champ” pleacă acasă cu două statuete: una pentru Wallace Beery, cealaltă pentru Francesc Marion, scenaristul.

Este primul film cu subiect sportiv din istorie premiat cu cea mai rîvnită statuetă din industrie!

* Sursa: wikipedia