„Nu mi-a plăcut fotbalul. Da’ aşa a fost să fie!”
S-a pus pe alergătură pentru că îi era frig. A devenit simbolul lui Real Madrid. N-a luat, niciodată, vreun ban de la club. Motivul? „Cum să te plătească cineva pe care-l iubeşti?”
„Vezi, tu, Marino, fotbalul s-a născut în mine […]
S-a pus pe alergătură pentru că îi era frig. A devenit simbolul lui Real Madrid. N-a luat, niciodată, vreun ban de la club. Motivul? „Cum să te plătească cineva pe care-l iubeşti?”
„Vezi, tu, Marino, fotbalul s-a născut în mine contrar voinţei. N-am fost mort după minge, eram fiert pe muzică!”. Dialogul curge uşor la vale, paharele de Rioja sîngeriu se umplu, trabucul toarce, lin, lin. „Muzica şi cititul. Aş fi citit pînă la nebunie, Marino, pînă la nebunie!”.
„De fotbal m-am apucat din lipsă de părinţi şi de frig. Cum ar veni, asupra mea nu cobora căldură de nicăieri. Orfan, rămăsesem în grija unei spălătorese care-şi surprindea ficatul dacă bea apă, lucra numai cu vin! Ce era să fac? Singur şi plictisit… M-am apucat de alergat. Poate că dacă ai mei nu plecau aşa de devreme, nu mă luam de fotbal. Îmi plăcea muzica, Marino, muzica. Dar parcă ţi-am mai spus asta, nu?”.
„Învăţam la doi paşi de El Escorial, Panteonul Regilor Spaniei. Cîntam în corul benedictinilor, posedam ureche fină. Dacă luai o notă falsă, te miroseam. Da’ era frig! Frig rău! Aşa era vremea. Şi vremurile. Astfel am ajuns pe gazon. Alergam ca să mă încălzesc. Am terminat Dreptul. Bleah!, nu l-am avut la inimă. Nu-mi plac belelele, iar avocatul din ce trăieşte, Marino dragă? Din pacoste, din bucluc, din necaz”.
Bătrînul, guguştiucii şi marea
Bate-n 65 de ani, dar la şase dimineaţa dă de mîncare la guguştiuci. „Don Santiago, vă treziţi spre a vă ruga?”. „Nu, repet alfabetul rus”. Nu-i bîză, pe un colţ al biroului îşi trag sufletul un dicţionar englez-spaniol, unul francez şi un Hemingway: „Bătrînul şi marea”!. Hmm, cum le aşază Cel de Sus pe toate: cu raglanul pînă sub genunchi, cu pălăria neagră, cu trabucul, don Santiago seamănă, leit, cu Spencer Tracy! Nu el e povestitorul din capodopera lui Hemingway?
„N-am luat, niciodată, simbrie de la club. Nici ca fotbalist, ni como directivo. Tată, dacă le luam mardeiaşii, puteam cumpăra cam zece afaceri. Mi-a ajuns iubirea oamenilor. Am muncit pentru un ideal, nu pentru pesete. Vezi, tu, lumea nu înţelege modestia, sacrificiul. Hombre, la naiba! Şi idealul? Unde este idealul?”.
Se pune picior peste picior, pe scaunul său favorit, în casa de pe strada Jerico, în Madrid. Se numeşte Don Santiago Bernabeu de Yeste. Dialoghează cu ziaristul Marino Gomez-Santos cam de un infinit de ore. Vor să lege o carte, un fel de „Dialoguri”.
Dacă nu e chimie, e istorie!
A fost totul: jucător la Real, căpitan la Real, director sportiv la Real, mîna dreaptă a preşedintelui de la Real, preşedinte la Real, apoi Real Madrid în persoană!!! A construit cea mai tare echipă de fotbal din lume, a construit cel mai frumos stadion al acelor vremuri.
Iubea lumea. Şi viceversa. „Marino, poanta-i asta. Noteaz-o! După ce deveniserăm stăpînii lumii, la un meci, tribuna tăcea. I-am spus ţucălarului din dreapta mea să tacă, să ascult. Ce să ascult? Era pace, ziceai că sîntem la o piesă la Teatro Real. Am trimis un sol, în peluză, să ia pulsul, să vază ce-i cu amorţeala asta. Erau supăraţi că la pauză nu aveam decît 2-0 pe tabelă. Marinooo, voiau 5-0, pentru că eram Real Madrid, iar Real Madrid aşa îi învăţase, înţelegi?! Atunci am vrut să mă duc la ei, să iau fiecare suporter în parte, să-l prind în braţe şi să-l sărut pe gură! Aşa îi învăţase Realul, Marino! Dacă nu e chimie, e istorie”.
Pe final de ianuarie, anul ăsta, cartea a ieşit de sub tipar. Încă frige. Are 120 de pagini pline de istorie. Sînt „Conversaţiile” cu cel mai mare om de fotbal al mileniului trecut, Don Santiago Bernabeu! Face 15 euro, TVA inclus. Plus transportul, 25 cu totul. Daţi un milion vechi. Merită. Poveşti din altă lume pe care noi, cei cu iPhone, Facebook nu prea le înţelegem.
* Sursa: abc.es