Atacantul şutează la f5

Simen Agdestein a fost cea mai luminată minte care a evoluat, vreodată, în fotbal. Opt selecţii la naţionala Norvegiei şi normă de mare maestru internaţional

Egil Olsen, da, marele antrenor norvegian!, odihneşte bucata de tibişir pe buza tăbliţei negre. Şterge […]

Simen Agdestein a fost cea mai luminată minte care a evoluat, vreodată, în fotbal. Opt selecţii la naţionala Norvegiei şi normă de mare maestru internaţional

Egil Olsen, da, marele antrenor norvegian!, odihneşte bucata de tibişir pe buza tăbliţei negre. Şterge buricele degetelor, apoi se întorce spre „clasă”. „După cum puteţi observa, asta e aşezarea pentru meciul de mîine. Simen, băiatule, tu care ai fost atent trei sute la sută, ce ne poţi spune?”. Cel luat la ţintă trage aer în piept şi turuie: „Dacă prind albele şi deschid cu ele, încep cu pionul din faţa damei. Cu negru, merg pe Ruy Lopez, poate o apărare olandeză ori o semideschidere. A, scuze, Ruy Lopez de Segura, şahist iberic, părintele deschiderii spaniole, stins vremelnic, la numai 40 de ani. Unii zic că ar fi primul campion mondial dat de Europa”.

E linişte de se aude motoraşul neonului, dar nu-l iau drept nebun. Aşa e el, Simen Agdestein, cea mai luminată minte care a evoluat, probabil, vreodată în istoria fotbalului. E mare maestru internaţional şi atacantul celor de la Lyn Oslo, echipă cu ştaif, plecată la drum pe la 1896.

Stai, tată, niţeluş, că ceva nu cadrează! Deci vicecampion mondial pe tabla cu pătrăţele şi cap de lance cu minimum 10 goluri pe sezon. Pe buneeee?

15, 16, 17, 18…
Prin familia lui toţi au fost oameni cu şcoală grea. La 15 ani era campion naţional la şah. La 16, maestru internaţional. La 17, debuta în prima echipă a celor din Oslo, direct în avanposturile vrăjmaşe. La 18, era uns mare maestru.

Prin 1986, cînd începuse, deja, să prindă cheag la echipă, s-a prezentat în faţa antrenorului. „Ştiţi, am un turneu de juniori. Aş vrea să mă învoiţi 15 zile!”. Fusese întrebat dacă afacera asta pentru care el urma să absenteze, în plin campionat, e tare. „Da, e Campionatul Mondial de Juniori”. L-au lăsat, ce era să-i facă? S-a întors la şedinţele de pregătire drept al doilea cel mai bun tînăr de pe mapamond! Doar cubanezul Walter Arencibia mutase mai bine tura. Unii i-au zis că se iroseşte, că ar fi mai bine să aleagă: mingea sau pionii. Le-a răspuns: a devenit de şapte ori campion al Norvegiei pe cele 64 de pătrăţele şi titular la Lyn. În ’88 i-a dus în spate, cu 13 goluri marcate. L-au chemat la naţională. Imbatabil la jocul de cap, la 1,88 m. A băgat şapte Olimpiade de şah şi 92 de apariţii în tricou, cu 37 de goluri. Azi făcea rost de o selecţie, mîine mai aduna cîteva puncte ELO, ajungînd pe la 2.600.

L-au scos de pe dreptunghi. A rămas pe pătrat
La mijlocul lui 1992 l-au rupt. Îşi aminteşte perfect. Teren tare, intrare criminală. A fost „cosit”, iar meniscul drept spart în miliarde de bucăţi.

I-au spus că nu mai poate continua fotbalul. N-a disperat, mai avea un sport în mînecă. S-a pus pe scris cărţi, pe antrenorat. Prin 1995 a auzit că undeva în Norvegia există un copilaş de cinci ani care ştie capitalele tuturor ţărilor din lume şi poate reproduce orice tablă de şah, cu mutări şi tot dichisul, ce i-a fost arătată preţ de cîteva secunde. A surîs. Şi el făcea la fel cînd dinţişorii abia i se iţeau.

S-a dus, imediat, acasă la ţînc. L-a „mirosit”. Le-a zis părinţilor că piciul va deveni mare, mare de tot. L-a luat sub a sa aripă, a început să-l antreneze. Jumătate de buletin a ajuns uriaş. Cel mai cel. Aaa, numele lui? Magnus Carlsen.

Azi, Simen e profesor. Antrenează, continuă să joace şah. De fiecare dată cînd e întrebat, răspunde că omul care i-a influenţat cel mai mult…carierele a fost „Drillo”, cel care l-a înţeles atît pe iarbă, cît şi pe tablă.

„Drillo” e porecla lui Egil Olsen.

sursa: chessgames.com