Stridia ce înecat-a golul

Nimeni nu-l ştie de Rafael Moreno Aranzadi. El e PICHICHI, omul care marchează! Răpus de o banală moluscă. Intrat în istoria fotbalului iberic. Celui care i se aduc ofrande!

De el nu se lipise cartea, neam! Nu se […]

Nimeni nu-l ştie de Rafael Moreno Aranzadi. El e PICHICHI, omul care marchează! Răpus de o banală moluscă. Intrat în istoria fotbalului iberic. Celui care i se aduc ofrande!

De el nu se lipise cartea, neam! Nu se lipise şi pace! Bunicul, Miguel de Unamuno, una dintre cele mai luminate minţi ale culturii iberice. Un unchi, don Teodoro Aranzadi, antropolog cu greutate. Fratele mai mare, Raimundo, inginer recunoscut, specialist în mine. Stop! El îi insuflase dragostea pentru foot-ball. Trecuse pe la Londra, pe la studii, aici se lipise microbul. Venise în Ţara Bascilor, la Bilbao, de unde le era familia, cu o minge şi cu zeci de poveşti despre chestia asta ce cuprindea Mapamondul. Ăsta mic rezema bărbia în palme şi, capturat de istorisiri, uita să pape. Aşa adormea.

Pe la 11 ani, prin groapa de lîngă Universitatea Deusto, fix pe locul pe care azi respiră celebrul Muzeu „Guggenheim”, se pusese pe fugărit mingea. Era trecut, niţel, de 1900, nebunia asta de sport abia lepădase pamperşii prin patria lui Cervantes, cînd un ochi ager de la Athletic Bilbao l-a ochit. „Cine e, mă, acest Pichichi?”, a demarat întrebarea. Aşa i-a rămas porecla. Porecla? Aşa i-a rămas numele! Cine ştia că-l cheamă, în acte, Rafael Moreno Aranzadi? „Pichichi” era alintul pentru pişpiriu, „Pichinchu”.

Atacantul cu batista pe cap!
Aşa ajunse pe „San Mames”. Azi, ca să semnezi cu „leii”, dai test grilă din a sa viaţă. Pac, la încălzire, treaba cu debutul. 17 martie 1913, gol după două minute de joc, cu Real Madrid. 3-0. Zbang, te-ai încins, deja, întîia reşită din istoria „Catedralei”, 21 august 1913, cu vecinii de la Racing Irun. Hop, stop pe piept, patru Cupe ale Regelui. Stai aşa, nu respira, „argint” la Olimpiada de la Anvers, 1920, cu Ricardo Zamora ori Pep Samitier printre colegi. Avea prestanţă, glăsuia ceva în vestiar şi băieţii muşcau din fier. Pe cap se acoperea cu o basma făcută dintr-o batistă albă, patru noduri în punctele cardinale. „Nepreţuiţilor, e ca să nu mă aleg cu răni de la şiretul mingii”, venea răspunsul. La fiecare două partide jucate, un gol marcat. Şi erau vremuri grele, cu nămol de 11 centimetri.

Se apucaseră să-l descrie că e genial. Se supăra rău. Rupea cronicile din gazetele unde apărea că a decis un meci de unul singur. Exemplu de descriere: „Are un shoot nimicitor, imparabil pentru orice goal-keeper din această lume!”.

N-a vrut ca lumea să rîdă de el
S-a lăsat la 29 de ani. Arsese puternic. Legase căsnicie, avea o bomboană de fetiţă. La nici şase luştrii de viaţă pe hîrtie simţea că petrecuse cinci – şase decenii. Voia să o ia mai domol, miliardele de nopţi pierdute îşi spuneau cuvîntul. S-a lipit de arbitraj, dar respira invers în fluier, nu era de el. Pe gazon îl respectau toţi, unul nu ridica vocea, dar de ce să se facă de rîs?

Prin miez de februarie 1922, s-a dus la o cîrciumă din Bilbao. De fraged trăgea acolo. Murea după stridii. Trase-n vin de Renteria, o bucată de pîinică de porumb, cum numai maeştrii brutari din Vitoria ştiau să pritocească, scăpată într-o zeamă de usturoi. Or fi fost vechi, stricate. L-a luat cu rău! Cu leşinuri. Două săptămîni s-a zbătut. Chinuri mari. Pe 1 martie, pe la patru după amiaza, îl prinse de mînă pe Txomin Acedo, „fratele” său de la Bilbao, cel mai tînăr debutant din istoria clubului. „Leule, să ai grijă de soţie şi de pui, mă, grijă mare, da?”. Aşa zice legenda că a apucat să rostească. Apoi se duse. Nu făcuse 30 de ani…

Muritorul care primeşte ofrande
Dacă a fost mare? Dacă bascii îi respectă memoria? Dacă fotbalul iberic îi e dator? Golgeterul din Primera primeşte trofeul „Pichichi”, iar „căpitanul” echipei vizitatoare, dacă trupa e la primul drum pe „San Mames”, lasă un buchet de flori drept ofrandă la picioarele bustului, în timp ce omologul – „leu” îi povesteşte ce a făcut şi a dres omul.
Aşa cere tradiţia. Meci de meci din 1927!!!

Sursa: Fernando de la Fuente / Arhivă Athletic Bilbao

Pichichi, cu batista pe cap, în centru, la Jocurile Olimpice de la Anvers