Cel rău la înălţime

Sînt peste 20 de ani de atunci. Javier Sotomayor a calculat, a bătut, a sărit, iar comentatorii au urlat: „NUEVO RECORD DEL MUNDO!”. 2,45 m de atunci stă şi azi în picioare

Joder, de ce să se ascundă? […]

Sînt peste 20 de ani de atunci. Javier Sotomayor a calculat, a bătut, a sărit, iar comentatorii au urlat: „NUEVO RECORD DEL MUNDO!”. 2,45 m de atunci stă şi azi în picioare

Joder, de ce să se ascundă? Recunoştea că-i plăcea Salamanca, mult, mult de tot. Auzea, peste tot, limba vorbită de puii lui Cervantes, se simţea ca acasă în oraşul ce dăduse lumii Universitatea la 1218. „Pe toţi sfinţii, frăţioare, ăştia studiau Dreptul cu 300 de ani înainte ca moş Columb să dea pe la noi”, îşi zicea şi zîmbea.

Şi mai era ceva. Data aceea, 8 septembrie 1988. Aici, tot pe stadionul ăsta! Venise cu recordul mondial la săritura în înălţime al suedezului Patrik Sjöberg în cap. De fapt, numai asta respira. 2,42 m, 2,42 m, 2,42 m! Atît ştia să zică. Localnicii se puseseră pe făcut Chanfaina, o găteală locală, cînd el ceruse 2,43 m. Şi trecuse! Nou record mondial! Don Javier Sotomayor Sanabria, băiatul de 21 de ani din Cuba. Cum să nu-i placă Salamanca?

Alergătorul săritor
Nu pornise chitit pe saltea. Îi plăcea să alerge. La 10 ani, asta făcea. Carmelo Benitez, antrenorul, vulpoi bătrîn, cu ochii formataţi, îi arătase cum se calculează paşii pentru săritură. Urmează prezentarea legendelor: 1,65 m la 13 ani, doi metri la 14. Un 2,33 la Mondialele juvenile. La Seul, la Olimpiadă, nu fusese lăsat. Boicot pentru sprijinirea Coreii de Nord, bla-bla-bla. Prin ’90 suferise accidentarea aia urîtă la picior, apoi profesorul lui, Jose Godoy, decedase. Era terminat! Nu se regăsea. Locul doi la CM Tokio 1991, dar Sotomayor nu mai era Sotomayor. Şi-a venit Barcelona, 1992. Cum auzea ciripituri iberice, cum îşi revenea. Aur.

Salamanca, el amor mio
Dar azi, pe 27 iulie 1993, era, din nou, la Salamanca. 2,23, 2,32 şi 2,38, toate din prima, aşa, de încălzire. S-a dus la comisari. „Sube a 2,45!”. Acolo le-a cerut să urce. La 2,45 metri, cu un centimetru tot peste al său record. Nu i-a ieşit întîia oară…

Se pregătea de a doua. Mike Powell alerga prin preajmă, fura toate aplauzele. Atunci s-a aprins tabela. „SOTOMAYOR, 76, 2,45”. Numele, numărul, ţinta!

S-a apropiat de bară. A fixat-o. Părea că-i spune: „Acolo trebuie să stai, auzi? Nu cumva să cazi!”. Şi-a calculat paşii, trăgînd urme pe jos. S-a lăsat cu mîinile pe genunchi. Tribunele l-au uitat pe Mike, eroul de la lungime. Şi-au dat seama că Javier are nevoie de ele. Au început bătăile din palme. Cubanezul, cu şosetele sale albe săltate pînă la şold, cu picioarele acelea lungi, infinite, a închis ochii. Tura motorul. Şi-a aranjat umerii maioului, în încercarea de a alunga nervii, şi-a tras, niţeluş, abia sesizabil, şortul. S-a dat un pas în spate, doi, trei, patru, cinci… Şi… Şi-a plecat. Pac, pac, pac, bătaia! Linişte… A trecut peste bară, a atins-o puţin, dar fata, dacă vorbise ceva cu ea, trebuia să se ţină de cuvînt, nu? Şi n-a căzut!!! A prins salteaua, apoi a sărit să se îmbrăţişeze cu Guillermo de la Torre, mentorul său, în timp ce toţi comentatorii urlau: „NUEVO RECORD DEL MUNDO!”. Reluări peste reluări, un tur de stadion cu steagul cubanez şi asta a fost tot.

Dopaj, scandal, retragere
Sînt 20 de ani de atunci. Peste „Tigrul din Limonar” au trecut multe: alte medalii la gît, două acuzaţii de dopaj, tendoanele ce păreau a nu-l mai asculta, scandaluri, retragerea. Dar pentru noi, cei care atunci descopeream cablul, rămîn transmisiunea TVE şi strigătul băieţilor de acolo: „NUEVO RECORD DEL MUNDO!”. Echipa de fotbal nu mai este. Dar „El Helmantico”, arena, e tot acolo. Ca şi acel 2,45 m. Viu şi nevătămat.

Sursa: abc.es

Bara s-a mişcat, dar nu a căzut. Record mondial la orizont!

Peste ce ar fi putut sări Javier? Peste un cal, peste Chewbacca, personajul din Războiul Stelelor, ori peste baschetbalistul chinez Yao Ming