Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Knockout de Premiul Nobel

Mario Vargas Llosa l-a bătut pe Gabriel Garcia Marquez în cadrul unei scurte reprize de box disputată în Mexic, acum 38 de ani. Au apucat să se împace înainte ca „Gabo” să plece

Mai e o zi pînă […]

sâmbătă, 19 aprilie 2014, 9:26

Mario Vargas Llosa l-a bătut pe Gabriel Garcia Marquez în cadrul unei scurte reprize de box disputată în Mexic, acum 38 de ani. Au apucat să se împace înainte ca „Gabo” să plece

Mai e o zi pînă la Valentine’s Day, 1976. Un cinematograf din centrul Mexico City, puţin după prînz. Lume bună, parfumuri fine, ţigări de foi, doamne elegante, domni traşi la costum. E premiera „Odiseei Anzilor”. Cu patru ani în urmă, 16 băieţi dintr-o echipă de rugby, supravieţuitori ai căderii unui avion, rezistaseră 72 de zile printre zăpezi, la temperaturi de minus 41 de grade. Fuseseră recuperaţi, iar un scriitor peruan, peniţă isteaţă, primise rugămintea să scrie scenariul.

Bătăuşul genial
A, uite-l pe autor! Un tip pe la vreo 40 de ani, bine legat, pare extrem de jovial. Lumea-l aplaudă, dar el n-o bagă în seamă. Caută, din priviri, ceva. Sau, mai bine zis, pe cineva! Ţintă localizată! Se strecoară prin mulţime. Celălalt bărbat îl vede, surîde. Întinde braţele şi spune: „Mario!”. Atît apucă. Un pumn adevărat, greu, de plumb, îi pleacă spre figură. N-are timp de eschivă. Paccc, ghiuleaua îi explodează ochiul stîng şi-l dă cu roatele în sus.

Sîngele ţîşneşte ca la arteziană. Prin vis, aude: „Jigodie, cum ai putut să-i faci una ca asta Patriciei, la Barcelona?”. O doamnă din mulţime dă fuga la un restaurant german din apropiere. Cere o bucată de carne de la gheaţă, s-o pună compresă. „Mi-au comentat că poţi trece pe la ei să papi un hamburger, dar asta nu cred că te ajută prea mult”, sînt ultimele cuvinte auzite înainte să facă nani! Oamenii-s sideraţi!

Boxeri pe cărările dintre cuvinte
Stop, acţiunea s-a petrecut prea repede! S-o luăm uşor. Primul e Mario Vargas Llosa, scriitor peruan. Se căsătorise cu una bucată cumnată a unchiului matern. Scandal în famile. Divorţ. La 1964, se lipise de Patricia, cu care avea să aibă trei copii. „Conversaţie la Catedrală”, capodoperă, la 1969. „Pantaleone şi vizitatoarele”, la fel.

Cu ăl de-l bătuse, se ştia de vreo 9 ani. Gabriel Garcia Marquez se intitula. Columbian. Maestru în arta mînuirii stiloului. Băiat la casa lui, se luase cu Mercedes Barcha, se ştiau din liceu. „Un veac de singurătate”, genialitate, 1967. Dăduseră nas în nas, întîia oară, pe Aeroportul Internaţional „Simon Bolivar” din Caracas, Venezuela. Deveniseră prieteni. Îl iubiseră pe Fidel Castro. Iubiseră revoluţia cubaneză, pînă la judecarea disidentului Herberto Padilla, cînd Llosa schimbase macazul.

Peruanul era ca un cuc. Nu-i plăcea să stea în propriul cuib. Pe un avion se îndrăgostise de o stewardesă suedeză, calitate superioară. Cu călcîiele aprinse, părăsise domiciliul conjugal, în direcţia Stockholm. Patricia era năucă. Cine să aibă grijă de ea în Barcelona, dacă nu vecinul Gabriel? Acesta se sfătuise cu Mercedes, îi dădu povaţa să divorţeze de nemernic. Apoi o consolă. Puternic ori nu, istoria nu consemnează.

Cucul se întoarse la cuib

Peste niţică vreme, lui Mario îi trecu iubirea de cele străinătăţuri. Se reîntoarse la patul cald, stabil. Patricia dete din casă. Cum fusese acordat sprijinul prietenesc, cum se adusese vorba de despărţire, cum…

Patru ani a ţinut în el. Pînă pe 13 februarie 1976, în Mexic. Un peruan şi un columbian ce se cunoscuseră în Venezuela, se certaseră în buricul Catalunyei, se băteau pe plaiuri aztece. Subiect de roman, nu glumă!

Fotograful Rodrigo Moya imortalizase chipul lui Gabriel la două zile după incident. Nu avea să publice imaginea, niciodată. Prin 2007, un jurnalist o descoperea, întîmplător. Era deznodămîntul unui scurt meci de box între doi scriitori de Premiul Nobel pentru Literatură. Unul luase, celălalt urma să ia!

A zis că trebuie să o dea pe prima pagină. A luat telefonul şi i-a sunat pe fiecare. Le-a propus să se împace. Au acceptat. S-au găsit, s-au îmbrăţişat.

Joi seară, Gabriel Garcia Marquez ne-a spus: „!Hasta siempre!”. Primul apel de condoleanţe a venit din Peru…

1.jpg
Llosa (stînga) şi Marquez (dreapta). În centru, soţiile lor

2.jpg
Gabo, la două zile de la bătaie. De la distanţă, totul pare OK

3.jpg
Nas julit, ochi cu probleme. Luptă de Premiul Nobel

Comentarii (17)Adaugă comentariu

dan.enache09 (1 comentarii)  •  19 aprilie 2014, 16:37

Multumesc!

Bibi (213 comentarii)  •  19 aprilie 2014, 17:03

Catalin, multumesc !

Un veac de singuratate este cartea perfecta. Este Casablanca. Este Boleroul cu Jayne Torvill si Christopher Dean. Este golul lui Van Basten sau Dream Team-ul din ’92.

md (4 comentarii)  •  19 aprilie 2014, 17:27

Multumesc!

Jiji (8 comentarii)  •  19 aprilie 2014, 17:56

Ca sa zic așa, ce legatură are asta cu sportul? Glumesc, super articol, imenși povestași.

ion (1 comentarii)  •  20 aprilie 2014, 4:32

bravo

dan (226 comentarii)  •  20 aprilie 2014, 19:11

Doar un cuvant: superb! Hristos a inviat!

Kendo (11 comentarii)  •  20 aprilie 2014, 21:08

Un singur repros: Mexico City e varianta engleza. Numele orasului e Ciudad de Mexico.

In rest, minunat, ca de obicei.

dan (2 comentarii)  •  21 aprilie 2014, 9:06

ba,cum naiba sa te bati pe muierile astea din america de sud. n.a.- uita-te la poza!

bozobest (1 comentarii)  •  21 aprilie 2014, 13:09

bravo ba !

Kendo (11 comentarii)  •  21 aprilie 2014, 21:45

@dan – stai sa pricep… tu vezi in toate femeile din America de Sud niste hidoase? Sau doar pe astea din poza? Apoi, in poza aia eu vad niste femei normale, nu par sa fie bolnave sau cu bube pe ele. Nu sunt nici niste „Miss”, dar daca tu crezi ca fatza inseamna totul, ai trait degeaba (desi probabil ca nu ai prea multi ani, deci poti fi salvat). Si ce inseamna „n.a.”? „Nota autorului”? Eu asta stiam ca inseamna, poate imi explici tu mai bine.

adi (2 comentarii)  •  21 aprilie 2014, 23:07

„Ba” o fi un cuvint de respect in limba romana?
Tind totusi sa cred ca numai un grajdar poate folosi un asemenea limbaj…is uimit ca stie sa si citeasca, da de inteles, nu prea.
Va multumesc pentru articole, DOMNULE Oprisan.

Constantin (7 comentarii)  •  22 aprilie 2014, 14:51

Frumos. Conflictul dintre cei doi era insa mai profund. In dese randuri Llosa a criticat vehement „stalinismul lui Pablo Neruda si castrismul lui Garcia Marquez”. Bine ca s-au impacat pana la urma, amandoi sunt scriitori imensi, se numara printre preferatii mei.

dan (6 comentarii)  •  23 aprilie 2014, 6:30

Superb articolul. Bravo

Nota: Astia micii ar trebui sa mai puna si ei mana pe o carte.
Faceti un sondaj: Cei nascuti de dupa ’89- au auzit vreunul de Gabriel Garcia Marquez sau Mario Vargas Llosa?

seba (98 comentarii)  •  23 aprilie 2014, 13:51

si-a furat-o oleaca, dar pentru fata aia frumoas merita 🙂 n-am citit nicio carte scrisa de nenea asta, dar cred ca scrie foarte frumos si voi citi

Stefan (1 comentarii)  •  23 aprilie 2014, 19:48

Esti bun, ce sa mai! Tare povestea, eu as fi impachetat-o altfel, intr-un limbaj un pic mai putin colocvial, o relatare mai istorica cu mai mult parfum de epoca, dar e doar o parere, nu te supara!

okra (2 comentarii)  •  23 aprilie 2014, 20:03

pana si woodt allen spunea … e un show !

okra (2 comentarii)  •  23 aprilie 2014, 20:21

ia-o-n mana ! parerea mea e ca nu vei ajunge niciodata un scriitor si niciodata un reporter de sport! conteaza pe asta, te sustin !

Comentează