Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Ziua cînd prins-am a scînci

Acum fix 90 de ani, debutam ca naţională. Cu tricouri făcute în Anglia, cu unguri, evrei, germani şi români în echipă, cu suplimente de sardine la conservă şi cu o victorie contra vecinilor noştri

Trompetele sună, ca-n turnirurile medievale. […]

duminică, 10 iunie 2012, 9:19

Acum fix 90 de ani, debutam ca naţională. Cu tricouri făcute în Anglia, cu unguri, evrei, germani şi români în echipă, cu suplimente de sardine la conservă şi cu o victorie contra vecinilor noştri

Trompetele sună, ca-n turnirurile medievale. Regele îşi tuşinează mustăcioara, îşi aranjează, stîngaci, ochelarii şi face semn că jocul poate începe. E Alexandru I, Regele Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor. La dreapta-i stă soaţa, Maria „Mignon” de România. Mărioara, pentru a o deosebi de ilustra-i mamă, Regina Maria, aflată trei scaune mai încolo. E şi Ferdinand, Întregitorul, şi George al II-lea al Greciei şi multă lume bună. Sînt pe stadion, cu 5.000 de suflete dimprejur. Alexandru s-a luat cu Mărioara, sîrbii evoluează contra României. 8 iunie 1922, întîiul match din istoria naţionalei. Fără 10 ani, e suta de atunci…

Pîn’ s-au adunat, a durat cinci zile!
Au stors distanţa cu trenul. Os pe os. Au pus ban pe ban. Nişte industriaşi ovrei le-au completat diurna. Au „sudat” conserve, ca pe front. Au poştit şi un bidon cu vin vechi.
Au ieşit la joc. Teofil Morariu, coach-ul, „căpitan naţional”, îi adunase din Banat, Crişana, Transilvania. Cinci zile pînă s-au găsit cu toţii. Doctorul era şpilcuit, cizelat, avea să stea 15 meciuri pe bancă. De la naştere cam pînă cînd trupa începu’ a merge copăcel. Sistemul era 1-2-3-5. Da, nu rîdeţi…

Ritter, goal-keeper-ul, a venit de la Chinezul. Peste trei luni se punea pe cucerit campionate. Şase la număr. Elemer Hirsch, aristocratul, stîngaciul de 26 de ani, făcuse, pe barba lui, echipamentul, în Anglia. Întinsese vorbă către Albion să le croiască short-urile cu buzunare la spate. Pentru batiste. Cum să joace foot-ball în faţa unor capete încoronate, plini de sudoare? Omul studiase dreptul la Viena şi Budapesta. Între două antrenamente, pleda. Avea să scape din lagărele lui Eichmann, dar murea, pe gazon, ca antrenor, la Armata Cluj, prin ’52…

Uite-l şi pe Dezso Jakobi, românizatul Dezideriu! Sărmanul, avea să plece la doar 24 de ani. După un meci în Austria, i se făcea rău. Pneumonie. Stătea internat vreo cinci luni, îl lăsau, intenţionat, să se prăpădească pentru că purta, la gît, Steaua lui David. Nazismul făcea primii paşi. Şi Nicu Honigsberg, cel carea avea să meargă la Olimpiadă, în ’24. Ce tare e alăturarea dintre Nicolae şi Honigs… Şi Francisc Ronai. Ce băiat, ce caracter! „Feri”, viitorul tehnician de la CCA.

Un singur „rominuleţ”
Şi căpitanul. Cine a fost căpitanul? Rică Guga, de la „U” Cluj. Singurul „rominuleţ”, cum glumeau şogorii din echipă. Rupea cinci limbi străine. La 22 de ani ţinea unită o trupă formată din evrei, români, unguri, saşi, germani… Cădea cu maşina în Bega. Se ducea repede, la nici 40…

Matchul? 1-0 ei, „datorită unui penalty, la 11 metri de bare”, cum ziceau condeierii vremii. Henţ în careu. Ronai egala, tot de pe var. Apoi domnul Guga, „mărginaş dreapta, reuşea a marca un gol”. Cel al victoriei. Statistica mai istorisea şi despre „două goluri scăpate, ambele lovind stîlpii şi deviind în exterior”. Asta a fost tot. Drum de întoarcere cu trenul şi, pînă la Oradea, chiar cu căruţa. Trofeu plimbat prin toată ţara. „Cupa Regelui Alexandru”.

8 iunie 1922. Ziua cînd am început a scînci. Măcar pentru memoria celor care jucau cu batiste la buzunarul din spate, nu faceţi nici un fel de comparaţie cu perioada contemporană!

stadion-sk-jugoslavija.jpg

Stadionul „SK Jugoslavija”, locul unde am primit nota 10 la testul APGAR

08.06.1922
Belgrad, Stadion „SK Jugoslavija”

Iugoslavia – România 1-2 (1-1)
Au marcat: Sifer (35 – pen.) / Ronai (41 – pen.), Guga (61)
România: Ritter – Szilagy, Hirsch – Jakobi, Honigsberg, Zimmermann – Guga, Frech, Schiller, Ronai, Auer. Antrenor:Teofil Morariu

Comentarii (51)Adaugă comentariu

ion (1 comentarii)  •  17 iunie 2012, 10:00

Va recomand „Sut, goool!” de Stefan Dobay, aflati de
Ripensia Tm, Chinezul, CAT Oradea, Venus Bucuresti,
CFR Bucuresti, U Cj. Vedeti apoi „Si noi am fost pe
Conte Verde” – participarea Ro la prima Cupa Mondiala.
Lui Catalin numai de bine dar lasa-l incolo de imperfect,
da impresia de continuitate a tragicului : cadea cu masinea, murea …..

Comentează