Punem pariu că…?

”Amarillo Slim”, cel mai mare gambler şi jucător de poker din istoria omenirii, s-a stins la 83 de ani. Cînd mergeţi spre agenţii, trimiteţi un gînd bun pentru el. Merită!

Pişicher, mare pişicher. Stilul acela de yankeu căruia începe să-i […]

”Amarillo Slim”, cel mai mare gambler şi jucător de poker din istoria omenirii, s-a stins la 83 de ani. Cînd mergeţi spre agenţii, trimiteţi un gînd bun pentru el. Merită!

Pişicher, mare pişicher. Stilul acela de yankeu căruia începe să-i placă viaţa după al patrulea degetar de whisky. Avea şi vorbele la dumnelui. Văzuse lumina nopţii, pentru că fusese bătut la funduleţ pe la 03:00, în Amarillo, Texas, deci furase ceva şi din orgoliul localnicilor. „Mă bucur că în ultimii cincizeci de ani populaţia din orăşel a rămas constantă. De fiecare dată cînd o domnişoară rămînea grea, un bărbat îşi lua tălpăşiţa”, glumea el.

Lumea l-a aflat în 1972, cînd a cucerit World Series of Poker. „Omule, te aşezi la masă şi, primul lucru, cauţi «fazanul» de jumulit. Dai un ocol, dacă nu zăreşti mutre de papleacă, e nasol, înseamnă că fazanul eşti tu!”, avea filosofia de joc. Rupea tot. Juca, paria, paria, juca. L-a prins pe L.B. Johnson, al 36-lea preşedinte al SUA, şi l-a „curentat” rău la poker. La fel şi cu Nixon. S-a apucat de turnee. Purta o pălărie de cowboy, împănată cu un cap de şarpe cu gura deschisă. Reptila îl muşcase cîndva…

Escobar a vrut să-l arunce din elicopter
Era omul-spectacol. Făcea show fără a deschide gura. Punea pariuri din orice. Dar nu nebuneşti, ci cu cap, gîndite. Trăia pentru asta. În 1990, l-au scos dintr-un cazino, i-au pus un sac pe cap, l-au suit într-un elicopter, au deschis o uşă şi au început să numere pînă la zece. Gorilele lui Pablo Escobar îl confundaseră…”Omul de zăpadă” şi-a cerut scuze, au băgat o mînă, două, i-a luat banii şi au rămas tovarăşi. Pe drumul de întoarcere, l-a prins pe Willie Nelson, cel cu vocea de 24 de carate. „Punem prinsoare că te împuţinez la domino?”, l-a întrebat. Au jucat la Las Vegas, o noapte întregă. Împuţinarea a fost de 300.000 de dolari.

A ochit un făzănel. „Nepoate, luăm la cotă că lovesc o minge de golf şi ea se duce mai mult de o milă, adică undeva la 1,6 kilometri?”. Nepotul îşi freca bucuros mîinile, 400 de metri era recordul profesioniştilor. A dat 1,9 kilometri. Terenul de joc era un lac îngheţat…

A bătut un antrenor de baschet la „triple” cu o minge de rugby, a întrecut un campion taiwanez de ping-pong jucînd cu cutii de „Coca Cola” storcite, a întrecut un cal pe 100 de metri, la viteză. Au făcut pariul, apoi l-a anunţat pe jockeu de cursă: 50 de metri dus, 50 întors. Cînd amărîtul se chinuia să oprească animalul şi să-l întoarcă, el trecuse, deja, linia de sosire. Pentru un rămăşag de 30.000 de dolari s-a pus pe făcut rafting, iarna, pe Rîul cel fără de Întoarcere. În prealabil, vorbise cu Jacques Cousteau, iar acesta îi încropise un costum de neopren.

A găsit un megieş care să pape prepeliţe 30 de zile
Se băga în cele mai nebuneşti pariuri, dar le analiza bine. Era un gambler cap-coadă. Şarpele începuse să se decoloreze, el nu mai bunghea cărţile, dar tot juca. Din cinci litri de sînge, doi erau adrenalină.

A pus pariu că găseşte un om care să halească o prepeliţă în fiecare zi, timp de o lună. L-a găsit.

În toamna lui 2006 l-au jefuit. Armat. Au tras asupra maşinii sale trei gloanţe. Nu l-au nimerit. „Punem pariu că nu mă îngropaţi?”, a urlat după ei. În ianuarie 2007, l-au călcat iar. De data asta, acasă la el. A scăpat. Peste doi ani, tot în iarnă, l-au bătut şi i-au luat banii. Ridicase un cîştig de la o casă de pariuri…

„Amarillo Slim”, Thomas Austin Preston jr., s-a stins pe 29 aprilie, la 83 de ani. Cancer de colon. La asta nu prea se dă cotă. Dintre mioritici, puţini am auzit de el. Dar în acest weekend, sau în cel următor, sau în cel de peste două săptămîni, ori la toamnă, poate la iarnă, nu uitaţi, în drum spre agenţie, să ridicaţi, puţin, ochii spre cer. Cine ştie?, poate „Amarillo Slim” vă va purta noroc…

Cum nu erai atent, cum „haţ”, şarpele de Amarillo îţi lua banii…

La 76 de ani, îi lua la rost pe crupieri. „Putem să dăm şi noi cărţile alea ca în anul 2004 ori dormim?”