Domnului impresar, cu dragoste!

Hector Simon s-a aruncat într-o piscină cu apă de un metru. Fracturi cervicale, corsete, operaţii. Nimeni nu-i dădea nici o şansă. Un singur om i-a făcut contract cu viaţa

Nu „carmolea”. Doar suc de portocale. Cu puţină miere. Nu era […]

Hector Simon s-a aruncat într-o piscină cu apă de un metru. Fracturi cervicale, corsete, operaţii. Nimeni nu-i dădea nici o şansă. Un singur om i-a făcut contract cu viaţa

Nu „carmolea”. Doar suc de portocale. Cu puţină miere. Nu era nici pui de Maradona, dar nici PIG. Purtător ilicit de ghete. Debutase în Primera, sub domnia lui don Clemente, şi asta zicea multe. Ca să prindă cheag, Espanyolul îl lăsase la Racing Ferrol. 2005. Final de an. Meci la Tenerife. Victorie în deplasare. Dezlegare la bairam. Hotelul avea o piscină. S-au aruncat patru. N-a văzut că acolo apa era mică. Abia ajungea la centură. A dat cu capul direct de fund. A ieşit plin de sînge! Dar asta era o nimica toată. Îl durea gîtul. Picioarele i se împleticeau. Şi avea un chef de somn… Atunci totul în jur s-a făcut negru!

Domnului impresar, cu dragoste!
Cînd s-a trezit, alb all-inclusive. Pat de spital. Două vertebre cervicale rupte, a treia „ciobită”. Două variante. Prima, moartea. A doua, „legumă” pe viaţă! La 21 de ani fusese la doi, da, la doi milimetri de a juca table cu San Pedro… A rămas la spital. Echipa a plecat. Crăciun. De unde naiba bilete de avion pentru părinţi? Impresarul său l-a strîns de mînă, acolo, chiar pe pat. I-a sunat tatăl. I-a zis să stea liniştit, Hector e bine. A venit nonstop la spital. O săptămînă nu l-au mişcat. L-a hrănit cu paiul.

Din decembrie pînă în iunie, l-au pus într-un corset, ca să se poată mişca. Se făcea rost greu de aşa ceva, dura. Impresarul a sunat nişte prieteni din Germania, pac, pe avion, două zile! L-a ridicat din pat. L-a privit în ochi. „Ai driblat moartea, i-ai dat urechi scaunului cu rotile! Treci la fotbal”. Aşa i-a spus. Avea cearcăne mai adînci decît fotbalistul. Cîte nopţi dormise în ultimele şase luni?

Hector s-a apucat să alerge. Era august. „Din septembrie, mă bag iar la joc”. Aşa gîndea. I-au spus că a treia nu s-a solidificat. Moral la pămînt. Dar aceeaşi mînă l-a prins şi l-a adus la suprafaţă. Mîna de impresar. „Ai 22 de ani şi ai legat fotbalul de gard?”, l-a întrebat. În noiembrie, aşa, într-o doară, fără ca medicii să ştie, l-a dus la radiografie. Solidificare parţială! Peste o lună, totală!!!

„O dăm pe telenovele?”
A luat „Sport”-ul. Interviu mare. „Sper să revin cît mai repede!” era titlul. Se jura că n-a spus un cuvinţel. Era opera impresarului şi prima dată cînd nu se supăra că ziariştii îi puseseră vorbe în gură… S-a reapucat de treabă. Tone de antrenamente. Îi era greu, greu de tot! Vestiar gol, fără miuţe, fără bîza din avion, fără grup. Ştiţi cum e să te echipezi doar tu şi faianţa? Dar să te dezechipezi? De fiecare dată cînd simţea că lacrimile o iau la vale, spre obraz, primea un telefon. Glas de impresar. „Grande, que pasa? Ce facem, o dăm pe telenovele?”. L-au operat şi răsoperat. I-au pus inele, ca lui Robocop. Ghips, corsete, bucăţele de argint, „cheiţe”. Trei-patru medici în sală, plus un civil…

Lunga aşteptare
Atît a aşteptat, 792 de zile! Revenise la Espanyol. Cum? Un jucător cu fracturi cervicale, cu abonament la chirurgie, fără nici un joc în picioare, să revină la echipa-mamă? Da, se ocupase impresarul! Unii ar fi fugit. Alţii şi-ar fi schimbat numărul de telefon. Cine-ar mai manageria o „legumă” de 21 de ani, rămasă pe un pat de spital, conectată la 4.321 de aparate şi hrănită cu supiţă pasată, numai bună de un bebe de şapte luni?

„Vreau să-i mulţumesc impresarului meu, fără de care nu aş fi reuşit, niciodată!”, aşa şi-a început prima conferinţă de presă de „după”. Magico Diaz abia îi apucase ultimele vorbe. Ieşise din sală şi luase cap-compas biroul presidentelui. Avea de negociat contractul unui fotbalist transferat direct de pe un pat de spital…

Hector Simon Escudero, acum la Sabadell, fotbalistul care a reuşit să-i dea „urechi” scaunului cu rotile

O imagine de pe patul de spital cu Hector