Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

„Diavolul” nu plînge niciodată

6 februarie 1958. Tragedia celor de la Manchester United, pe aeroportul din Munchen. Astăzi, doar patru fotbalişti de atunci mai trăiesc. Bill Foulkes este unul dintre ei

Stătea în picioare, nemişcat. Nu avea ochii umezi, dar sufletul îi plîngea. Nu […]

luni, 6 februarie 2012, 9:10

6 februarie 1958. Tragedia celor de la Manchester United, pe aeroportul din Munchen. Astăzi, doar patru fotbalişti de atunci mai trăiesc. Bill Foulkes este unul dintre ei

Stătea în picioare, nemişcat. Nu avea ochii umezi, dar sufletul îi plîngea. Nu s-ar fi umilit în veci, însă avea mare nevoie de bani. „Douăzeci de obiecte vom scoate azi la licitaţie. Toate aparţin domnului William Anthony Foulkes”…El era! Ajunsese la 60 de ani, lumea îl cam uitase… Scosese de la naftalină jambierele din meciul cu Arsenal, celebrul meci cu Arsenal, din ’58, tricoul din FA Cup Final, medalia de campion al Europei cucerită la 36 de ani… Le dusese la „Christie’s”, celebra casă de licitaţii. Nu plîngea, deşi ar fi urlat de furie.

Sticla de gin şi jocul de cărţi…
Chiar? Plînsese vreodată? NU! Îşi aducea perfect aminte. Era la începutul lui februarie, 1958. Intrase pe poarta spitalului din Munchen, „Rechts der Isar”, ajunsese în camerele coechipierilor, îi văzuse pe Duncan Edwards, pe Berry, pe Jackie Blanchflower, păreau OK, apoi întrebase o asistentă: „Dar ceilalţi, unde sînt ceilalţi?” Într-o engleză aproximativă, femeia îi răspunsese: „Care ceilalţi? Ăştia-s toţi de-au scăpat!” Da, da, atunci lacrimile au pornit contraatacul. Le-a oprit, elegant, fair, cu toată tăria fundaşului din el, pe linia ce delimitează ochiul de obraz. Ce naiba, Duncan se uita la el, cum să se smiorcăie???

…Cu o zi înainte, pilotul avionului încercase de trei ori să-i ducă pe „diavolii” de la Manchester, acasă, de la Belgrad, după escala din Germania. Puţin după ora trei, „Elizabethanul” se prăbuşea, se lovea de o casă şi se dezmembra… Primise o sticlă de gin cadou de la Ambasada Regatului din Belgrad. Juca împreună cu coechipierii cărţi cînd s-a produs tragedia. Avionul s-a rupt chiar de sub el, sticla i-a căzut în cap şi, ironic, asta a fost singura zgîrietură… Şapte coechipieri pieriseră pe loc…

Au reînviat după 10 ani!
A doua oară era să plîngă în mai ’68. Trecuseră 10 ani de la despărţirea de „băieţi”, iar Manchesterul cucerea Cupa Campionilor Europeni, contra Benficăi, chiar pe „Wembley”. Ar fi cutremurat Albionul, ca o refulare, pentru deceniul de greutăţi, pentru locurile 7 şi 15 din campionat, pentru Johnny şi Jackie, care, de la Munchen, nu mai jucaseră niciodată fotbal, pentru… Dar avea, la gît, medalia. A privit cerul şi, neauzit de nimeni, a murmurat. „E şi a voastră, Busby Babes, e şi a voastră!”

…Acum, din spatele geamului, vedea cum sumele „urcă”, cum doamne bine îmbrăcate îi licitau cupele. Ştia că-şi vînduse, practic, sufletul, dar ce era să facă? Îmbuna medicamentele cu lacrimi?

Astăzi, pe 6 februarie 2012 se fac 54 de ani de la tragedia celor de la Manchester United. În afara sa, doar trei jucători mai trăiesc azi. Dar el e cel mai bătrîn. Şi nu poate garanta nimănui că atunci cînd va ajunge în cimitirul Dudley, acolo unde merge an de an, în faţa mormîntului lui Duncan Edwards, nu va lăcrima, pentru întîia dată în viaţă…

mu1958.jpg

 Ultima fotografie a „Diavolilor” inainte de partida de la Belgrad

Roger Byrne abia aştepta să se întoarcă în Anglia. În burtica soţiei, Joy, lovea cu picioruşele primul lor copil. Roger cel mic nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, dar a ajuns băiat de mingi pe „Old Trafford”.

…Marion Bent, soţia lui Geoff, i-a păstrat cu sfinţenie decupajul dintr-un ziar. Poza reprezenta iubirea vieţii sale „furîndu-i” un balon lui Tom Finney…

Eddie Colman, „Şolduri de şarpe”, avea doar 21 de ani şi 3 luni. Cel mai tînăr din avion…

Mark Jones avea un Labrador, Rick. Patrupedul a decedat la scurtă vreme după 6 februarie. În toată aceasta perioadă, refuzase să se mai atingă de mîncare…

David Pegg adunase o selecţie la „naţională” şi era considerat demnul urmaş al uriaşului Tom Finney. S-a stins la doar 22 de ani…

Duncan Edwards, cel mai tînăr jucător selecţionat în naţionala Angliei, a mai rezistat 15 zile. În stare de şoc, s-a ridicat, pe patul de spital, în poziţia şezut, şi şi-a întrebat secundul: „Jimmy, la cît începe meciul cu Wolves?” Din păcate, dragostea lui Molly, logodnica cu care trebuia să se căsătorească, nu a fost de ajuns pentru a-l ţine în viaţă…

Tommy Taylor a decedat pe loc. De la Belgrad îi telefonase logodnicei, Carol. „Pune ceva Guinness la rece! Abia aştept să ascultăm melodiile noastre”…

Liam Whelan era cel mai religios dintre băieţi. Şi acum Harry Gregg se jură că, înainte de ultima încercare de decolare, l-a auzit spunînd: „Dacă se va întîmpla ceva rău, sînt pregătit să mor… Sper că şi voi!”

Comentarii (76)Adaugă comentariu

Depeche (1 comentarii)  •  6 februarie 2012, 12:03

Nu e prima data cand le infloresti… Oprisane, articolul e lacrimogen, bine scris dar le infloresti cu labradorul mort la cateva luni, cu guiness-ul la rece…

DD (13 comentarii)  •  6 februarie 2012, 12:24

Jos palaria, Cataline !

gabi_s. (3 comentarii)  •  6 februarie 2012, 12:27

continuati,continuati…

io23sif (1 comentarii)  •  6 februarie 2012, 13:09

Multumim…

vasi (13 comentarii)  •  6 februarie 2012, 13:23

Nu sunt fan MU DAR,ASEMENEA ARTICOLE MA FAC”SA MA ZBARLESC TOT”….BRAVO CATALINE!!!…HAIDETI FRATILOR „SA-L CLONAM”POATE ASA O SA AVEM SI NOI PRESA SPORTIVA DE CALITATE!

Daniela Mironov Banuta (1 comentarii)  •  6 februarie 2012, 13:31

Cum se mai rugau profesorii de Catalin, in facultate, sa aleaga orice alt domeniu decat sport, ca sa nu isi risipeasca talentul, ziceau ei… Dar era imposibil, respira sport. Si presa de calitate. Bravo, Catalin, dupa cum stii eu nu-s cititoare de articole cu fotbalisti, dar asta e cel mai bun material de sport pe care l-am citit vreodata. Vezi ca era nevoie de tine in domeniul asta.

victor (2 comentarii)  •  6 februarie 2012, 13:31

astept o carte in care sa pui editorialele tale de pana acum..ar fi un best seller…negresit..

cristi (1 comentarii)  •  6 februarie 2012, 14:06

Foarte frumos. In zilele noastre te apuca plansul doar cand vezi ce se intampla in fotbalul romanesc

Florinel (1 comentarii)  •  6 februarie 2012, 14:25

Nu sunt fan Catalin, din Anglia tin cu Liverpool dar aceasta tragedie si felul in care a fost expusa este remarcabila. Pacat de ei, sper ca fotbalul sa nu ii uite!

mita (1 comentarii)  •  6 februarie 2012, 14:29

Frumos articol.frumoase cuvinte,exceptional.multumim!

Bogdan Claudiu (1 comentarii)  •  6 februarie 2012, 15:01

Felicitari, domnule Oprisan pentru faptul ca ramaneti un ziarist, acelasi ziarist preocupat de orice altceva de scandalurile becaliene, glumele de gaz ale lui Borcea si ironiile mimisciene.
„Keep going”

54 de ani | Minutul si Scorul (77 comentarii)  •  6 februarie 2012, 15:39

[…] Mai sus e BBC-ul din acea zi, iar aici aveţi un articol al lui Cătălin Oprişan. […]

jderul (1 comentarii)  •  6 februarie 2012, 16:32

Sarumanutele, esti magistral!

O mica recomandare se poate? Dupa ce lasi la macerat articolul asta o buna perioada, incearca ceva despre A.C. Torino si Superga. Desi nu se poate cuantifica magnitudinea unor astfel de dezastre, vizitand Superga m-a impresionat mai mult povestea lui ‘Grande Torino’, cu 9 din 11 jucatori ai Squadrei Azzura (Campioana Mondiala in 1934) dati de ‘Toro’. Recordurile si palmaresul echipei sunt fantastice dupa orice standarde.

Sunt italieni la mijloc, e epoca de aur a fotbalului, e o drama uriasa, e mult mult pedigree acolo. Toate cele bune!

cla (6 comentarii)  •  6 februarie 2012, 20:18

PENTRU JDERUL… FRATE…O DRAMA NU ESTE MAI MICA CA ALTA. RAMANE O DRAMA. CE ESTE MAI FRUMOS, LA CATEVA LUNI DUPA DEZASTRU , MANCHESTER INCROPESTE O ECHIPA SI JOACA FINALA CUPEI ANGLIEI , PIERDUTA DIN PACATE, CU MATT BUSBY SI SIR BOBBY CHARLTON. CREZI CA E PUTIN ?

Danz (3 comentarii)  •  6 februarie 2012, 21:20

Pentru a nu stiu cata oara bravo maestre, un demn urmas al lui Ioan Chirila, Fanus Neagu si alti gazetari sportivi si nu numai. Unul din comentariile de mai sus spunea faptul ca esti singurul de la GSP care-si merita salariul, eu as reformula si as spune esti singurul ziarist din presa sportiva care-si merita salariul. Tine-o tot asa si astept cu nerabdare urmatorul articol.

andi (1 comentarii)  •  7 februarie 2012, 10:29

frumos articol!

Kom (9 comentarii)  •  7 februarie 2012, 20:40

Dom profesor Catalin esti prea bun pentru presa din Romania..Scrie o carte, fa altceva ca esti prea bun pentru aceste timpuri..Te citesc cu placere din Stockholm in fiecare saptamana..si daca candva ajungi pe aici esti invitatul meu la o cafea in Gamla Stan..AAAA.. si inca o rugaminte…scrie pt domnul acela un articol despre Danemarca sau Rinus M…TE ROG FOARTE MULT

anonim (1 comentarii)  •  8 februarie 2012, 3:14

Impresionant! Meriti o bere data viitoare cand te vad in Cora 😉

titel -targoviste (1 comentarii)  •  9 februarie 2012, 0:31

Foarte trist articolul!! foarte bun dar foarte trist!!! ce ”ti-e” si cu viata asta fratilor!!! cu respect pt d-l gazetar!!

yaruk (4 comentarii)  •  9 februarie 2012, 11:39

Marele Jerry Lee Lewis , intrebat daca se considera cel mai mare cantaret rock din lume a raspuns ,, nu sunt cel mare, sunt singurul” – cam asa e si cu tine cataline.
La tine si la Tolontan se simte pasiunea pentru scris.
10 cu steluta

puriul (1 comentarii)  •  9 februarie 2012, 12:44

UITE CA MAI EXISTA SI ZIARISTI NE-BECALIZATI…CARORA LE PASA DE TRECUT….SI ADEVARUL ESTE CA…ACEA ECHPA ESTE,POATE,CEA MAI FRUMOASA DIN ISTORIE…(DESI EU SUNT FAN YNWA !)

andrei (1 comentarii)  •  9 februarie 2012, 19:09

buna ziua (la ora la care scriu aceste randuri)!de obicei citesc articole si nu obisnuiesc sa las comment.vreau sa fiu scurt si concis :sunt mandru ca sunt contemporan cu un asa ziarist ca si Catalin (si aici ma refer numai la el) si ma bucur sa vad ca sunt romani cizelati si educati ca aceia care au lasat commenturi mai sus de cel lasat de mine.in speranta ca nu v-am plictisit cu commentul meu va urez la toti sanatate si o zi cat mai placuta.la revedere!

gery76 (45 comentarii)  •  10 februarie 2012, 5:43

Vad ca este unul din cititori care confunda tragedia de la Superga[”jderul”]cu generatia Italiei senzationale din ’34 si’38 cu Meazza si Ferrari,dar si cu Piola, Collauzzi,echipa din pacate disparuta la Superga este uriasa trupa a lui TorinoA.C.,din care facea parte daca nu ma insel si tatal lui Sandro Mazzola,Valentino, celebrul mijlocad al lui Inter din anii ’70si de asemenea acolo disparand si tatal marelui jurnalist sportiv Giorgio Tossati,unul din marii jurnalisti sportivi alaturi de Brian Glanville sau Rethacker,toti trei prieteni ai NEMURITORULUI Ioan Chirila!

sebulika (1 comentarii)  •  10 februarie 2012, 7:39

…extraordinar..ca de obicei…..mai poti sa citesti ceva deosebit in ziua de azi…..superb…acelasi catalin…felicitari..

Dan (1 comentarii)  •  11 februarie 2012, 5:58

Bravo, un articol excelent. Citeam, undeva pe net, ca Johhny Berry isi pierduse pasaportul si avionul a fost decalat cu o ora din cauza asta.Decalarea s-a produs la Belgrad iar oprirea la Munich a fost planificata pentru re-alimentare.
Felicitari inca o data pentru articol.

suporter (3 comentarii)  •  12 februarie 2012, 14:11

Catalin, stiu ca e imposibil, dar, mi-ar placea sa citesc zilnic articole scrise de tine. Articolele tale sunt singurul motiv pentru care abia astept duminica dupa amiaza sa intru pe situl asta…
Multumesc.

Comentează