A Few Good Men

Unul a făcut echipa, regulamentele şi stadionul. Altul a jucat „doar” 15 sezoane în ea. Ultimul a asudat tricoul de 274 de ori. Azi deapănă, din nou, poveşti. Împreună „Marele şi dubla mută, da, neinstruiţilor?”, încearcă să-i intimideze din prima. […]

Unul a făcut echipa, regulamentele şi stadionul. Altul a jucat „doar” 15 sezoane în ea. Ultimul a asudat tricoul de 274 de ori. Azi deapănă, din nou, poveşti. Împreună

„Marele şi dubla mută, da, neinstruiţilor?”, încearcă să-i intimideze din prima. „Hai, bre, nea Iliuţă, toată viaţa ai făcut dincolo scheme şi regulamente, nici aici nu ne scuteşti?” „Ceapa mamii voastre de pifani, aşa de vorbeşte, mă, cu un general al Armatei Române?” „Da, care a jucat table cu Decebal înainte de sinucidere, cu calul lu’ Menumorut, cu cea de-a treia soaţă a lui Ştefan cel Mare, cu Ocaua lui Cuza şi cu Gică Petrescu…Hai, mai bine, ia mata o berică rece la bord, că pe-acolo, pe jos, nu beai in timpul serviciului. Uiteee, şase-patru, te-am curentat c-o poartă, că tot îţi plăcea matale să stai între buturi..”

Crăcănel în patria fotbalului
Nea Ilie ia zarurile, le amestecă oleacă, dar nu-i iartă. „Vezi, mă Crăcănele, de ce n-are ursu’ coadă? Nu mai bine te lăsam să putrezeşti la Iaşinton? Te-am adus la trupa mare, te-au dat ăia cel mai bun jucător din ţară doi ani la rînd. Ai fost primu’ de-ai marcat în patria fotbalului, la amicalul ăla cu Arsenal, 1-1. Prin ’61-’62, n-a existat echipă căreia tu să nu-i introduci măcar o boabă în campionat…Apoi, printre ăia gălbejiţi, ai ratat penaltyul, în ’64. Ţii minte ce-ai mai plîns? Aoleooo, tovarăşe Iliuţă, pînă şi puradeii de cartier îmi zic «Ratangiul de la Yokohama». Da’ ţi-ai revenit, Crăcănele, tată, ţi-ai revenit. 15 sezoane mi-ai mîncat viaţa. 15 numa’ tu…”

Macerata a halit Armata

„Luaţi-o şi pe asta, tovarăşe General. Şase-şase, trei direct pe matale! Te-ai tăiat ca fularul, ca atunci cînd porcul ăla de Macerata ne-a furat la barajul cu Borussia Dortmund, din ’57. Tu, Fane, du-te şi adu o alună, ceva, că atunci aveai vreo şase anişori numa’, domnu’ Maestru emerit al sportului. Dacă nu te aruncam eu în luptă, şi-acu’ erai băiat de mingi. Da’ ai fost băiat giorno, de ce să mint? Căpitan al echipei naţionale, mai ales meciul ăla cu Anglia. Jucătorul anului. Şi, cu toate astea, dădeai maşina coechipierilor şi plecai acasă cu taxiul”.

Un şofer şi-o coroană
„Bre, nea Ilie, da’ ia istoriseşte matale cum ai dat să rupi turnichetul la oficială şi curcanul ăla din parcare te-a întrebat dacă eşti jurnalist, că fără legitimaţie nimeni nu trece de el. Hahaha! Şi înălţimea voastră se zborşea şi urla: «Neinstruiţilor, eu am jucat în prima echipă, eu am fost antrenorul ei în Albion, eu am făcut stadionul ăsta şi voi îmi cereţi ştampilă?». Hahaha! 2-1. Zar de mucea, da’ te-am scos, vă rog să mă pardonaţi. Da’ Fane unde s-a dus? A, uite ce face! Mută coroana de lîngă el, o duce afară. Faneee, nu-l înjura, mă, pe şofer, n-are nici o vină, n-au avut timp să trimită pe altcareva. Hai, mai bine vin’ încoa, că miroase a marţ şi nea Iliuţă are nevoie de înlocuitor…”

„Băieţi, e tîrziu, faceţi gălăgie mai mare ca la antrenamente şi ăştia s-au culcat pe aici. Hai, gata, stingerea, la somnică! Sînteţi toţi? Ia să vă văd! Savu Ilie, este, Sameş Ştefan, este, Constantin Gheorghe, este!”

Mulţumit, Sfîntul Petru trece mai departe cu prezenţa.

Impecabil, cu cravată, Iliuţă Savu e flancat de Fane Sameş şi „Profesorul” Constantin. Lor nu le trebuia muzeu. Ei erau Muzeul!