Cinci ani în Arhipelagul Gulag

A fost mare, i-a sfidat, l-au trimis în Siberia. S-a reîntors, a redevenit mare şi iar i-a sfidat. Cîţi duşmani ai Sovietelor au statuie? Eduard Strelţov are!

Plînge. Stă la capătul mormîntului şi plînge. Lasă un buchet de flori. Aprinde […]

A fost mare, i-a sfidat, l-au trimis în Siberia. S-a reîntors, a redevenit mare şi iar i-a sfidat. Cîţi duşmani ai Sovietelor au statuie? Eduard Strelţov are!

Plînge. Stă la capătul mormîntului şi plînge. Lasă un buchet de flori. Aprinde o lumînare. Cere în cîteva vorbe iertare. E final de iulie. Vine aici de ceva ani şi, de fiecare dată, acelaşi ritual. E Marina Lebedeva. Femeia care a produs cea mai mare dramă din fotbalul rusesc.

La 16 ani juca deja în echipa celor de la Torpedo. Tradusese în limba lui Petru cel Mare cuvîntul „hattrick”. Marca noapte şi zi, zi şi noapte. Din 1953 pînă în ’58 evoluase în 89 de partide, cu 48 de goluri la bord. Făcea totul din plăcere. Cu el pe gazon, la JO de la Melbourne, URSS cucerea medalia de aur. Venea mondialul suedez…

„Nu mă căsătoresc cu o maimuţă!”

Cu cîteva luni înainte, Ecaterina Furţeva, Ministrul Culturii, cea mai influentă femeie care activase vreodată în Partidul Comunist, pusese ochii pe el. Nu pentru uz personal, ci pentru fiica sa. La o recepţie, le-a făcut cunoştinţă. Cum în Rusia se zice că nu femeile sînt urîte, ci vodca e prea puţină, la capătul a cîteva păhărele date peste cap, ar fi zis. „În viaţa mea nu mă voi căsători cu această maimuţă”. Fără să audă, se fluierase finalul meciului!

Înainte de plecarea spre pămînt nordic, bravii camarazi din naţională au fost chemaţi la o agapă. Pe Maria Lebedeva n-o văzuse pînă atunci.

„Violatorul”

A doua zi, de dimineaţă, dosarul era gata! Tovarăşul Strelţov, cel cu freza á la „Teddy Boy”, cel care de atîtea ori spusese „din următoarea deplasare nu mă mai întorc aici”, cel care se căsătorise pe ascuns cu Alla Demenko, din iubire, cel care ignorase TSKA-ul, trupa Armatei, şi Dinamo, jucăria KGB-ului, tocmai primea vestea că era autorul unui viol…ca la carte!
Procesul n-a durat mult. A fost sfătuit să recunoască. 100.000 de oameni, de la uzinele ZIL, au ieşit pe străzi, dar revolta n-a putut face mare lucru. Antrenorii au încercat, şi ei, să intervină. Li s-a spus: „Tov. Hruşciov cunoaşte problema”.

I-a trebuit cîrjă pentru a se ţine pe picioare!

A primit 12 ani. Cinci i-a stat în Siberia, în lagăr. Cel mai bun produs al fotbalului rusesc, 2.000 de zile în Arhipelagul Gulag! L-au eliberat în februarie 1963 din mărinimie. Cînd l-au scos, deşi avea picioarele ok, i-a trebuit o cîrjă. Era prea slab…
A reînceput fotbalul ca amator. Torpedo l-a reprimit, cîştigînd, cu el, campionatul în 1965 şi 1968. Nu mai era acelaşi Strelţov „de dinainte”, dar titlul de „Cel mai bun jucător din Soviete” în doi ani, spune multe. A redevenit bun şi pentru echipa naţională. 38 de partide cu 25 de goluri. S-a dus în 1990. Cancer în gît. S-a vorbit despre iradierea din lagăr.

De cînd Strelţov a plecat dintre noi, Marina poposeste aici. Nu e rudă cu defunctul, nu l-a văzut în care şi oase decît o singură dată în viaţă. Dar în fiecare an, pe 22 iulie, obişnuia să vină să îşi ceară iertare.

Mormîntul unui Fotbalist