50 de stadioane într-un singur nume!

I-a dat peste mînă celui care voia să-i taie piciorul! A spart cronometrul Maratonului de la Melbourne, în ’56. Patru Legiuni de Onoare îi atîrnă pe piept. Alain Mimoun

„Tătică, nu mai sînt verde! Nu mai sînt ce eram! […]

I-a dat peste mînă celui care voia să-i taie piciorul! A spart cronometrul Maratonului de la Melbourne, în ’56. Patru Legiuni de Onoare îi atîrnă pe piept. Alain Mimoun

„Tătică, nu mai sînt verde! Nu mai sînt ce eram! Acu’ opt-nouă anişori, băgam cinşpe’ kilometri zi de zi. Azi fac numa’ o oră, maxim 70 de minute. E clar, m-am ramolit! Motoraşul, inima, merge fără probleme, da’ beţele nu mă mai ascultă. Hai, dă foarfeca aia încoa, să tăiem porcul!”

Faţă în faţă cu Afrika Korps

Aşa, şugubăţ, l-au ştiut dintotdeauna. „Păi, dacă am ieşit la aer din burta mamei pe 1 ianuarie, ce să aşteptaţi de la mine?” S-a pus pe alergat de mic, în Algeria natală. Pe la 15 ani, termina primul o cursă de 1.500 de metri. După el, locul doi venea la şase zile distanţă. La 19 ani era deja în război. „În cea de-a doua mare grozăvie mondială. Am intrat în Legiune, am dat piept cu Afrika Korps. Doamne, ce organizaţi erau friţii! Aveau oră fixă de băut cafeaua! Am ajuns în Europa, la Monte Cassino. Ce bătălii! M-au rănit în ianuarie ’44, la picior. A venit un american cu sifoane la ochi şi a zis: «Îl amputăm». Ce să-i faci, bă? Ce, eşti măcelar? I-am dat peste mîna cu care voia să-mi taie stîngul”. A fugit în spitalul francez din Napoli şi în august era din nou pe front!

„Umbra lui Zatopek”

La pace, s-a tras spre pistele de alergat. 5.000 m. 10.000 m. Maraton. Le-a ras pe toate. În 1948, la Londra, şi, mai apoi, în 52, printre finlandezi, a terminat cu argintul de gît. Mereu îi lua faţa un ceh. Emil Zatopek îi zicea. „M-am zărit cu Locomotiva Umană, prima dată, la Praga, în 1947. De atunci am rămas prieteni-duşmani. În 1956, la Melbourne, era cald, 36 de grade la maraton. Mă săturasem să mi se spună «Umbra lui Zatopek»”. A terminat primul. Cehul a venit pe şase. „Ce faci, Emil, nu mă feliciţi?”, l-a întrebat. „M-a luat în braţe! Medalia de aur n-a mai contat! Zatopek mă luase în braţe!” În noaptea aia soţia l-a anunţat că are o fetiţă! Logic, i-a zis Olympia!

I-a strîns mîna şi i-a înmuiat picioarele

„Hai, dă foarfeca aia încoa, să tăiem porcul!” Aşa zice de fiecare dată cînd inaugurează un stadion care-i poartă numele şi trebuie să tundă panglica. Are 50 de arene cu numele său în Franţa! A fost decorat de patru preşedinţi. 32 de titluri naţionale, 20 de recorduri. „N-am tremurat, niciodată, într-o cursă. Am avut picioare de ciocolată o singură dată. Cînd De Gaulle mi-a strîns mîna!”

Îl cheamă Alain Mimoun. Unii vorbesc despre el ca despre cel mai mare atlet francez al tuturor timpurilor. A suflat deja în 90 de lumînări, dar nu poate sta prea mult de vorbă cu presa. Are de alergat. „Ha, ha! Mi-am săpat, deja, groapa la cimitirul din Bugeat, dar gîndul mi-e tot la adidaşi!” Aşa, şugubăţ, l-au ştiut dintotdeauna!

Pentru sceptici: Moş Mimoun, la startul Maratonului de la Marrakech, ianuarie 2011…

VIDEO // Vezi aici imagini cu finalul cursei de maraton de la JO 1956