Să mori rănit din dragoste de-o nouă viaţă

François Faber, primul străin cîştigător al Marii Bucle, a murit în război. Se bucura că devenise tată. Uitase că nu trebuie să treacă graniţa tranşeei

„Gigantule, hai, mai zi-ne ceva! O bagi pe aia cu Turul din 1909?”. „Mă, ce […]

François Faber, primul străin cîştigător al Marii Bucle, a murit în război. Se bucura că devenise tată. Uitase că nu trebuie să treacă graniţa tranşeei

„Gigantule, hai, mai zi-ne ceva! O bagi pe aia cu Turul din 1909?”. „Mă, ce naiba, nu v-aţi plictisit? Am spus-o de 100 de ori pînă acu’!”. „Aşa, şi, ce? Altceva mai bun avem de făcut? Plecăm pe undeva? Ieşim la o seară dansantă?”. Camarazii ar vrea să rîdă, dar de cealaltă parte friţii stau pregătiţi… Şi nu-s decît vreo 90 de metri între ei, aşa că… Dă drumul la vorbă.

E primăvara lui 1915, în tranşee. Bătălia de la Artois. François Faber îi zice. Primul cîştigător străin din istorie al Turului Ciclist al Franţei. „Da, mă, ştiu! Numele mi-e franţuz. M-am născut aici, dar tata era din Luxemburg, aşa că… Am luat-o uşor, de jos. Băiat de cafenea la Paris, docher prin porturi, raşchetator de mobilă… De bicicletă m-am apucat aşa, într-o doară. Adicătelea, amateur… Pă’ ăla din 1906, nici nu l-am terminat. M-au luat ăştia de la echipa Alcyon şi m-au făcut om. În 1909 aveam deja ceva experienţă”.

Cinci etape la rînd

„Mi-au croit o cursieră mărimea mea. Păi, la 91 de kile şi 1,86 le rupeam cadru’ în două. Doamne, ce vreme a fost! A plouat, a nins, a dat cu piatră, cu nămol, cu toate cele. Da’ i-am lăsat şi la 33 de minute în urmă. Şase etape, dintre care cinci la rînd le-am suflat! Cine ştie cînd mă mai ajunge careva?”. „Bagă şi de bani ceva!”, se aude un glas. „Am luat 5.000 de franci, de ce să mă ascund? Aveam 21 de ani, îmi plăcea viaţa. I-am chefuit pe toţi. Luam mese cu primarii, cu industriaşii, eram cineva. Dar cine dăduse la pedale 4.497 de kilometri? Apoi… Apoi a venit războiul. Haha, ce ironie! Francez, dar legionar! La cinci zile după ce s-a pornit urgia, m-am înrolat. Aşa am dat, amărîţi care n-aţi atins nici măcar o spiţă la viaţa voastră, peste voi!”, glumeşte…

Tată pentru un minut

Atunci… Atunci l-au ucis! Pierre, curierul, îi întrerupsese. Adusese scrisorile. El, François Faber, marele ciclist, avea depeşă. De la Lemoine, soţia. Era gravidă. De fapt, nu mai era! Născuse înainte de soroc, cu cîteva zile, dar fetiţa, Cerasella, era perfect sănătoasă. „Eşti tată! Te iubesc!” Atît scria. A urlat de bucurie! A spart liniştea tranşeelor! A sărit în sus, de lîngă legionarii săi canadieni, marocani, italieni ori elveţieni! Un minut a fost în al nouălea cer! Nu-i mai păsa de nimeni. Li se spusese să nu-şi ridice nici măcar chipiul în vîrf de baionetă, dar bucuria…

Cînd capul său s-a iţit desupra dunei de pămînt, l-a luat în frunte. Direct! Ce putea face un neamţ? Francezul depăna amintiri, englezul bea, dar germanul era la post! A căzut cu vestea în mînă. Fusese tată, cu adevărat, doar 60 de secunde! Din 2.900 de legionari, 1.950 piereau. 9 mai 1915…

Faber, gigantul, campion la finele Turului din 1909