Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

The old number 3

Cea mai faimoasă fotografie din sportul american e făcută unui jucător aflat cu spatele. E trasă fără bliţ, pe o vreme mohorîtă, are 62 de ani, dar încă impresionează

Încuie uşa dulăpiorului său pe care scrie “No. 3”. Dă să-şi […]

sâmbătă, 18 decembrie 2010, 11:54

Cea mai faimoasă fotografie din sportul american e făcută unui jucător aflat cu spatele. E trasă fără bliţ, pe o vreme mohorîtă, are 62 de ani, dar încă impresionează

Încuie uşa dulăpiorului său pe care scrie “No. 3”. Dă să-şi pună, pentru ultima oară, centura. Găurile din dreapta se apropiaseră extrem de mult de cataramă, semn că omul slăbise enorm. Atunci, Nat vrea să facă poza. Cu un gest al mîinii, îl opreşte. ”My friend, te rog, nu, nu acum! Nu vezi în ce hal arăt? Haide să mergem afară, please, poate aerul o să-mi facă bine…”

E o linişte de mormînt. Sînt 60.000 de oameni care nu respiră. Uşor-uşor, încep să se audă acordurile de la ”Auld Lang Syne”. Atunci, fotograful de 34 de ani al celor de la ”New York Herald Tribune” declanşează. E o vreme mohorîtă, stă să plouă, dar nu vrea bliţ!

Ziua cînd ”Babe Ruth” s-a retras

Aceasta e poza!

nat-fein.jpg

Cea mai faimoasă imagine din istoria baseballului. Duminică, 13 iunie 1948, aniversarea a 25 de ani de la inaugurarea Yankee Stadium. Meciul de retragere al uriaşului ”Babe” Ruth.

Nat Fein ştie ce are de făcut. Se duce în spate. ”Subiectul” e în faza terminală a cancerului şi limbajul trupului o arată… A pierdut 36 de kilograme. Umeri lăsaţi, capul greoi, bîta pe post de baston, şapca în mîna stîngă, gata să primească aplauzele unui public pe care l-a respectat un deceniu şi jumătate. O fantomă a maşinii de jucat baseball care a fost. La cîţiva paşi de coechipierii săi din perioada de aur, la cîţiva paşi de fotografii avizi de a-i surprinde chipul, cu prim plan pe durere. Dar Nat nu vrea asta. Ştie că numărul îi va fi retras. Ştie că de acum încolo lui ”Babe” îi va mai fi greu să apară pe iarbă. Vede ”3”-ul acela mic de pe spatele celui care va fi inclus în echipa secolului XX şi apasă. ”Kodakul” toarce…

Ajunge acasă, scoate poza. Face o copie, o trimite către Ruth, cu rugămintea de a se întoarce semnată. Lucrul acesta nu se va petrece niciodată.

Yankeu 15 ani

George Herman Ruth Jr., ”Babe” Ruth, va deceda la două luni după ce această fotografie avea să fie făcută. La doar 53 de ani, cancerul din gît învingea pe cel mai mare jucător al sportului iubit de americani. Evoluase vreme de 21 de ani, dintre care 15 la Yankei. Multe dintre recordurile sale aveau să fie doborîte după 2000.

Nat Fein ajungea, a doua zi de dimineaţă, la redacţie. Intra în biroul redactorului şef şi spunea doar atît. ”Am una pentru prima pagină. Nonacţiune!” NY Herald Tribune deschidea cu ea… În 1949, premiul Pulitzer pentru fotografie pleca spre Nathaniel Fein…


Comentarii (28)Adaugă comentariu

loverugby (1 comentarii)  •  18 decembrie 2010, 12:33

Interesant articolul, desi probabil baseball-ul este cel mai plictisitor sport de echipa (cu exceptia cricket-ului desigur).

Gyerko Szabolcs- Laszlo (5 comentarii)  •  18 decembrie 2010, 13:49

Emotionant……un sportiv de legenda, cu o cariera de legenda. Istoria sportului il are ca personaj deosebit.

Giginho (1 comentarii)  •  18 decembrie 2010, 14:00

Cat de mult imi plac articolele tale cu parfum de istorie si legenda…Keep on going Catalin.

durden (109 comentarii)  •  18 decembrie 2010, 14:10

sportul in sine este penibil,insa articolul este emotionant si foarte frumos scris ca de obicei!

stefanita (6 comentarii)  •  18 decembrie 2010, 14:34

superb articolul…tine-o tot asa…felicitari

Nicolae Petre (11 comentarii)  •  18 decembrie 2010, 15:11

Poate modific finalul articolului: „pleca catre” suna groaznic. In schimb, ca de obicei, articolul este excelent.

silviu (1 comentarii)  •  18 decembrie 2010, 16:30

Am impresia ca domnul Oprisan e singurul editorialist adevarat de la GSP…felicitari pentru articol

herbert (63 comentarii)  •  19 decembrie 2010, 2:39

Ca de obicei sint impresionat de subiectele abordate de d-l Oprisan.Nu pretind sa fiu un cunoscator al baseball-ului,dar plecarea inainte de vreme a lui Ruth a fost un moment trist.La fel cum orice plecare timpurie a oricarui individ este trista.
@rugbylover-Ce vorbesti,d-le ?Cricketul este cel mai fair sport inventat vreodata !Daca-i intelegi regulile te „prinde”mai ceva ca Rugby League,sau Union.Este un adevarat”hot potatoe”,in orice moment se poate intimpla ceva neprevazut,la fel ca in Rugby League.Nici o echipa nu este batuta dinainte indiferent de valorile pe care le are oponentul in echipa.

herbert (63 comentarii)  •  19 decembrie 2010, 2:58

@ rugbylover
nu gresesc cu nimic cind afirm ca cricketul este cel mai fair si,adaug aici,cel mai nobil sport.Sa-ti dau un exemplu : -batsmanul loveste mingea care zboara prin aer.Inainte,sau in timp ce atinge pamintul un fieldsman o prinde.Exista bineinteles dubiu.A atins mingea pamintul inainte de a fi prinsa,sau nu ?Normal,batsmanul intreaba fieldsmanul-ai prins-o ?Daca fieldsmanul raspunde-cred ca da,omul paraseste terenul fara a pune la indoiala credibilitatea oponentului.Daca fielsmanul ar fi simtit ca mingea aceea a atins pamintul garantez ca raspunsul ar fi fost-nu cred.Indiferent de situatia balantei meciului in acel moment.In care sport se mai intimpla asa ceva ?Nu in rugby,unde la „scrum” se ciupeste si se scuipa,unde in „moll” se calca pe brat,sau fata.Nu in football,unde se cerseste penalty prin simulari acrobatice si se inscriu goluri cu mina.Nu in handbal,unde atacantul arunca mingea intentionat in fata portarului s.a.m.d.

Cătălin Oprişan (62 comentarii)  •  19 decembrie 2010, 6:03

pt N. Petre
Multumesc!

dricu (1 comentarii)  •  19 decembrie 2010, 8:14

Apropo ati auzit de Hank Greenberg? E un american care a intrat in istoria Baseball-ului american. A fost primul evreu superstar din MLB care a intrat in Hall of fame. Parintii lui au fost evrei originari din Bucuresti.

gigica (1 comentarii)  •  19 decembrie 2010, 10:34

m-ati lasat fara cuvinte .. pur si simplu bravo

petru (2 comentarii)  •  19 decembrie 2010, 11:14

Emotionant… asta inseamna arta: sa stii ca din 13 iunie 1948, tricoul cu nr 3 al celor de la Yankees va insemna un singur om – Babe Ruth. Nu mai conteaza fata – o stii.
Ca si cum ai sti cine e nr 10 de la nationala, sau nr 7 de la Steaua… dar in Ro nu se retrag tricourile

Gaby (14 comentarii)  •  19 decembrie 2010, 18:16

Intentia este remarcabila, dar „dansul” pe un teritoriu total necunoscut (baseball-ul) este riscant. De aici si unele erori in acest articol.

1. Babe Ruth nu s-a retras in 1948, era retras de mult in acel an. Mai exact, s-a retras in 1935, de la Boston Braves, dupa ce Yankees il vanduse cu un an inainte. Retragerea lui Babe Ruth s-a produs la 30 mai 1935.

2. In 13 iunie 1948 s-a facut inaugurarea noului stadion al Yankees. Cu aceasta ocazie, a fost invitata pe teren echipa lor legendara din anii ’20 (cea care este considerata printre cele mai bune din istoria acestui sport), din care facea parte si Babe Ruth. De asemenea, atunci s-a retras si numarul 3 (dar care se folosise in perioada 1935 – 1948).

Respect !

Vlad (1 comentarii)  •  19 decembrie 2010, 20:46

http://www.youtube.com/watch?v=ODnVutu-xrk

seamana putin, nu cataline? emotionant, intr-adevar

atomix (25 comentarii)  •  20 decembrie 2010, 7:14

Domnule Oprisan,
A devenit fapt concret sa ma lasati fara replica dupa ce citesc articolele d-voastra. Nu sant un fan al baseball-ului dar modul in care ati scris acest articol ma face sa fiu ca si cand as fi fost ca si cand as fi trait acel moment. Emotionant, asta-i tot ce pot si vreau sa spun.

La cat mai multe asemenea. Cu stima.

bogdan (1 comentarii)  •  20 decembrie 2010, 10:16

O placere sa citesc ce scrieti, putini oameni isi mai fac treaba cu placere! Din pacate… Mult noroc, multa liniste si sarbatori fericite!

Stefan Lecca (1 comentarii)  •  20 decembrie 2010, 15:03

BRAVO!

Marius Enachi (1 comentarii)  •  20 decembrie 2010, 17:53

Daca ati jucat vreodata baseball si ati avea cit de cit valente sportive ati intelege cit de super este sportul asta care imbina atit tactica de echipa cit si prestanta individuala de pe teren.
Ca si in criket orice se poate intimpla si orice scor poate fi intors.
Daca ai lovit o fast ball la 90 de mile la ora si nu ai manusi .. faci niste basici in palme de nu iti vine sa crezi :).
plus placerea de a te sincroniza in aruncari cu coechipierii.
un sport superb … la fel ca oina noastra autohtona :).

autholycus (3 comentarii)  •  20 decembrie 2010, 18:23

Respect domnule Oprisan . pentru tot. mergeti pe drumul asta ca e super ok .avem nevoie de jurnalisti ca dumneavoastra si de un stil din asta care sa ne arate si alte valori decat bomba sexy a unui fotbalist second hand .
Apropo ,in 1948 , nu pot sa imi amintesc decat de instaurarea definitiva si ireversibila a comunismului la noi in tara . drama elitelor romaniei interbelice este una si prea putin cunoscuta in 2010 . incerc sa o fac cunoscuta pe acest blog http://memorialuldurerii.wordpress.com/ .
Cu stima , Marius Ursu .

immjg (1 comentarii)  •  20 decembrie 2010, 19:29

Frumos !!Si noi avem astgfel de poze ,numai ca au alt „iz” si luate din alte ipostaze ,gen:bratul drept indoit dupa antebratul stang sau degetul mijlociu lansat stingher in sus dar, una peste alta , frumos articol ..!

Calin (1 comentarii)  •  23 decembrie 2010, 15:46

Foarte frumos articolul.

gabriel (2 comentarii)  •  24 decembrie 2010, 19:56

Craciun Fericit domnule Oprisan si la cat mai multe astfel de articole, multumesc

gogu (1 comentarii)  •  24 decembrie 2010, 22:40

pentru Herbert. si mie imi place mult jocul si e frumoasa ardoarea cu care aperi cricket-ul dar situatia nu e chiar asa. la fazele controversate exista arbitraj video si sportul a fost murdarit de citiva trisori…..Hansie Cronje, Saleem Malik, Shane Warne si altii.

Axel (1 comentarii)  •  25 decembrie 2010, 0:20

Craciun fericit,tuturor!

Nelu (11 comentarii)  •  26 decembrie 2010, 2:47

Intr-un sport unde cea mai mare calitate nu este viteza sau forta fizica, ci mai de graba inteligenta, „The Babe” a fost un gigant intre oameni. Zeci si zeci de ani de la disparitia lui nu exista (si nu va exista vreodata) vreun jucator de baseball care sa fie atat de dominant in ambele faze ale jocului: Aparare (Pitcher=aruncator de mingie) si Atac (Hitter = cel care da cu bata). Desi unele din recordurile lui au fost in mod surprinzator doborate (recent) exista o mare controversa in SUA si Canada ca toti cei care i-au batut recordurile au trisat sau au facut-o ilegal, cu ajutorul chimicalelor de imbunatatire a performantelor sportive (PERFORMANCE ENHANCING DRUGS: steroizi, andro, human growth hormones, etc).
Babe Ruth nu a fost un sfant: alcoholic, petrecaret, fumator inveterat si afemeiat declarat, mereu peste greutatea maxima a unui sportiv profesionist dar, fara nici un dubiu, un talent fara egal…Deseori copiat, niciodata duplicat…

Nelu (11 comentarii)  •  26 decembrie 2010, 5:32

Si inca ceva. Babe Ruth a fost multi ani atat Pitcher cat si Hitter. Nu exista asa ceva in Major League Baseball in ziua de azi.
Profesionistii de acum sunt ori pitchers (exemplu: CC Sabathia, New York Yankees, salariu anual $23 milioane US, garantat pe sapte ani) ori fielders/hitters (exemplu Alex Rodriguez, Yankees, salariu anual $25.2 milioane US, garantat pe zece ani). Prin comparatie, „The Bambino”, Babe Ruth, nu a castigat niciodata mai mult de $100 de mii US pe an. Dupa ce a sfaramat toate recordurile posibile, a murit relativ tanar si obez, de boli venerice in combinatie cu consumul exagerat de alcohol otravitor produs ilegal in timpul prohibitiei din Statele Unite.

soso (1 comentarii)  •  26 decembrie 2010, 13:03

Cind vii din concediu,Oprisane,poate scrii ceva de campionii mondiali la fotbal tenis.E incredibil ca nu spune nimeni nimic de ei.Florin Purice a mai fost campion mondial o data si lumea habar n-are cine este.Daca l-ai cunoaste, ai vedea ca poate fi un extraordinar exemplu pentru multi.Nu vrea sa folosesc sa folosesc cuvinte mari,dar mi-as dori ca prin intermediul tau,eventual al lui Adi Georgescu sa ajunga sa-l cunoasca mai multi

Comentează