Fidel Castro, Juan Manuel Fangio şi “sindromul Stockholm”

Cu cinci decenii în urmă, ”El Lider Maximo”” a plănuit o răpire soft a campionului mondial de Formula 1. Argentinianul nu s-a opus şi nu s-a supărat. Din contră…

E trecut puţin de 30 de primăveri. Echipament kaki, barbă îngrijită, […]

Cu cinci decenii în urmă, ”El Lider Maximo”” a plănuit o răpire soft a campionului mondial de Formula 1. Argentinianul nu s-a opus şi nu s-a supărat. Din contră…

E trecut puţin de 30 de primăveri. Echipament kaki, barbă îngrijită, ”havană” în colţul gurii, bască. ”Compañeros, uitaţi ce gîndesc eu! Vreau să facem cunoscute în toată lumea idealurile noastre naţionaliste, democratice şi antiimperialiste. Mapamondul să audă de mişcarea 26 iulie! Compañeros, fără vărsare de sînge!” Le explică planul. Fratele, Raul, Ernesto ”Che” Guevarra, Camilo Cienfuegos, Celia Sanchez, toţi ceilalţi luptători de guerillă adunaţi în Sierra Maestra sunt de acord!

Ţinta: un cvintuplu campion mondial!

Juan Manuel Fangio dă înterviuri în hotelul ”Lincoln”. Deţine cinci titluri de campion mondial la automobilism. A doua zi, 24 februarie 1958, se dă startul în Marele Premiu al Cubei. Nu mai e ca-n tinereţe, dar la volanul Maseratiului sau poate face minuni. Dă să plece spre cină, cînd un necunoscut se apropie de el. ”Scuze, Juan, va trebui să mă urmezi!” Nu-l cunoaşte, nu face parte din staff, cine e? Scoate un revolver, îi lipeşte gura rece de coaste. ”Fac parte din Mişcarea 26 iulie. Fără gesturi care nu-şi au rostul. Orice pas greşit poate avea consecinţe fatale!” Argentinianul nu reacţionează brusc. Nu a mai trecut prin aşa ceva, dar inima-i călită la 200 de km pe oră, cu ”ace de păr”, cu urme de frînare de peste 50 de metri. Un ”Plymouth” negru pleacă cu ei în trombă.

Ajung într-o casă conspirativă. O femeie îi cere un autograf. Îl acordă. E invitat la masă. Ei, drăcie! În grădină, vreo 10 guerilleros sărbătoresc răpirea, de parcă ar fi zi de naştere!  Servesc cartofi prăjiţi cu ouă ochiuri, beau bere, atmosferă caldă, tovărăşească.

Îl întrebă dacă e de acord să semneze un comunicat. Face şi asta! La toaletă merge neînsoţit, ar putea încerca să fugă. Dar n-o face! Simte cumva o admiraţie pentru aceşti oameni care dorm cu puşca sub pernă şi bocanci în picioare?

Unde doriţi să vă lăsăm?

Încep să-i ceară părerea. ”Dacă vă lăsăm la Ambasada Argentiniană e bine? Vă rugăm să ne înţelegeţi, nu avem nimic cu dumneavoastră. Doar o formă de protest contra regimului dictatorial al lui Fulgencio Batista”. Nu e războiul lui, nu le răspunde. Stă doar calm, aşteaptă ca minutele să treacă. După 27 de ore – timp în care vestea face înconjurul lumii – e eliberat la locul stabilit. Îi strîng mîna, îi mulţumesc pentru colaborare şi-l predau în bune condiţiuni – ironieeee!!! – reprezentantului guvernului argentinian la Havana: Raul Guevarra Lynch. De verişorul său, ”Che”, se despărţise cu 10 minute în urmă!

Nu le va purta pică. De trei ori va vizita Cuba lui Fidel. Vor depăna amintiri, se vor uita peste pozele din 1958.

Juan s-a stins în ’95. Cît despre celălalt…A dat kakiul pe un trening ”Adidas”, barba nu mai e ce-a fost, a abandonat trabucurile, dar e încă la putere…

În 1999, în argentinienii au turnat un film ce rememora răpirea lui Fangio