Kibiko – acasă la aurul negru

Sunt cazaţi într-un centru al poliţiei keniene. Doi – trei pe o pereche de pantofi de sport. Aleargă 40 de kilometri pe zi şi primesc 150 de euro pe lună. N-au voie sa-şi vadă familiile

”My friend, hai s-o spunem […]

Sunt cazaţi într-un centru al poliţiei keniene. Doi – trei pe o pereche de pantofi de sport. Aleargă 40 de kilometri pe zi şi primesc 150 de euro pe lună. N-au voie sa-şi vadă familiile

”My friend, hai s-o spunem p’ aia dreaptă. Dacă am avea infrastructura celor din SUA sau, măcar, a ălora din Europa, am rade toate recordurile mondiale! Toate! Gîndeşte-te că fiecare de p’aici bagă, zilnic, cam 30-40 de kilometri. La vro’ 2.200, 2.400 de metri altitudine, e ceva, nu?”

Bărbatul din faţa ta, Charles Gitau, nu e Baronul Münchausen. Ştie ce zice. E poreclit ”Tăticul”. Kenia, cîţiva kilometri de Nairobi, capitala. Centrul de antrenament al poliţiei – ”Kibiko”. Fabrica de aur a atletismului.

Ucişi de săgeţi otrăvite!
N-are vîrstă. E aici de cînd lumea. L-a pregătit pe Wesley Ngetich Kimutai, specialist în maraton. În 2008, un trib rival l-a ucis cu o săgeată otrăvită! Da, da, ştie că asta stîrneşte rîsete amare, dar e adevărul. A lăsat în urmaă două soţii şi trei copilaşi. Pe la 12 ani, l-a găsit, într-o frizerie, pe Robert ”Mwafrika” Kipkoech Ceruiyot. Încălzea perdaful pentru 20 de cenţi pe zi. L-a luat sub aripa sa, la ”Kibiko”. Patru titluri de campion la maratonul de la Boston!

Lui Lucas Sang i-a fost prieten bun. Ce amintiri! Jocurile Olimpice de la Seul…Ucis de o piatră. Da, de o piatră. Logic, tot un trib rival…

Pe Pamela Jelimo, 800 metri aur la Beijing a adus-o mama sa. Vindea lapte, abia avea ce să-i dea de mîncare. La Bruxelles a cucerit Golden League, marele jackpot de 1.000.000 de dolari. Din premiu şi-a luat o plasmă. Atît…

Se uită la ei cum aleargă. ”Nu au aproape nimic. Se înrolează în poliţie doar pentru că ştiu că aici primesc 150 de euro pe lună. Altceva…N-au bani nici de pantofi. Îi împrumută între ei. Seara, picioarele sunt carne vie. Ce suplimente, ce vitamine?! Numai orgoliu. ”Noi, kenienii, avem voie doar cu trei atleţi la Olimpiadă, la fiecare disciplină. Aici trag ei. Să fie în ăia trei!”, zice Gitau.

Cînd noaptea se îngemănează cu ziua, pleacă la ”dezmorţire”. 20 de kilometri, înainte de micul dejun. ”Cei care au patrulă de făcut, se duc în treba lor. Ceilalţi, după amiază, mai adugă încă 20 de kilometri!”

Bernard Kipkorir e marea vedetă. ”Băiatu’ ar alerga şi cinic-şase ore non stop, dar ca să ajungă la cursa respectivă, îi trebuie bani. De unde?” De vreo cîţiva ani ”Tăticul” se chinuie să-i înţeleagă. ” Vin şi-mi spun că vor să accepte o altă naţionalitate. Daneză, elveţiană, portugheză..Ce să le fac?”

50 sunt cu toţii. Şase femei. Dorm în două barăci. O singură zi pe lună primesc învoire. Anul are 365 de zile. Scădem 12. Mai luăm vreo 70, zilele de patrulă. 280. Gitau închide poarta centrului. Înăuntru rămîn nişte oameni care consumă cam 8.000 de kilometri pe an!

FOTO: Pamela Jelimo, produs al centrului ”Kibiko”, şefă la 800 metri